gradinita ce sta sa-nceapa
Am ales gradinita Santiagului, cu gand sa-l duc pana la 2 ani, 2 ani si ceva la program scurt si daca totul merge bine si copilului ii place, sa prelungim incet-incet. Am mai povestit eu de gradinita aici, dar de atunci parca mi-a mai venit inima la loc, pentru ca si copilul a crescut, si mama trebuie sa se intoarca in curand la serviciu si nu prea are de ales cu cine sa lase copilul, si gradinita aleasa pare mai inteligenta decat cea de care am povestit.
Am fost s-o vizitam prin iunie si nu mi s-a parut nimic care sa ma impiedice sa-i dam macar o sansa, toata lumea pare deschisa si vesela, au o curte mare (cu multe scari, a se vedea video de mai jos :D) in care copiii stau la soare cu mic cu mare, par cat de cat civilizati cu meniul (adica de ex. se straduiesc sa le dea carne de curcan si de vita, iar de pui numai o data pe saptamana, lucru care va fi important pentru cand vom ajunge la etapa de mancat la gradinita) si mi-au spus ca in zilele de inceput pot sta cu copilul, pana se acomodeaza macar putin.
Bon, sa vedem ce va iesi.
Desi am semnat contractul cu 1 septembrie, deja ma mananca remuscarile ca as putea sa mai tin Santiagul acasa, sper sa am inima sa-l las acolo si sper din tot sufletul sa se acomodeze si sa se simta cat mai bine...
In vizita la gradinita, in 7 iunie 2011:
Si pentru ca directoarea gradinitei m-a intrebat daca vreau contactul doctoritei homeopate (!) la care apeleaza mai multi parinti, in ideea unei cure de imunizare, am facut un mesleag de imunizare chiar la noi in bucatarie, format din suc de catina strecurat, pus cu miere din belsug. Inteleg ca peste 4-6 saptamani abia isi atinge potentialul maxim (asta din surse neprobate... ceva matusi :D). Cat despre imunizare cu altceva nici nu poate fi vorba, atata vreme cat Santiago nu a fost niciodata bolnav (exceptand ceva boli ale copilariei, pe care le-am trecut la intamplate) si pana nu vedem efectele colectivitatii pe pielicica lui...
2 comments:
Paiiii e o gradinita foarte faina! Si cred ca e minunat pentru o mama sa stie ca isi lasa copilul pe maini bune! Ce usurare!
Iar Santi, cum zici si tu, e foarte sociabil. Iar cu bolile, ma distrezi, daca ar citi o proaspata mamica s-ar speria la faza cu bolile copilariei. Dar ati trecut peste, ba chiar am citit ca alea ii fac mai puternici si le creeaza o imunitate beton.
Cum faci sucul? :D Pentru mine, ca al meu nu bea nimic din ce-i dau :))
Ralu, o sa vedem cat de usurata voi putea fi :D.
Sucul... pai catina spalata si scursa, pusa in blender, strecurata si pusa 1:1 cu miere. Depozitat in frigider. ;)
Trimiteți un comentariu