Pages

4 comments

back home for a day

Am revenit ieri din vacanta frumoasa si ca intotdeauna insuficient de lunga si diseara plecam spre pui mic si drag, care a ramas cu gasca de bunici si stramatusi. Iar mi-am calcat pe inima si l-am lasat fara noi, cu impresia ca am nevoie ca de aer de zilele astea doar cu Tati. Zilele au fost grozave, insa din nou, la intoarcere, imi spun ca si dupa excursia din primavara, ca nu ar fi trebuit sa lipsesc atat de mult din viata lui. Ma intreb daca voi reusi candva curand, in urmatorii sa zicem 10 ani or so, sa nu ma mai simt atat de vinovata de orice plecare de acasa care nu implica si Santiagul mititel.
Ce e complet diferit de alti ani si de alte vacante e lipsa de profunzime a depresiei la reintoarcerea in tara. In alti ani nu ma astepta mai nimic la intoarcere. Acum lucrurile stau complet altfel :X.

Sunt gata de lansare in eter postari doar cu poze din vacanta. Cuvintele mi-au ramas pe acolo.....

7 comments

filosofii rurale

Pe drumul din sat (singurul),



asfaltat cu bani din fondurile UE, gonesc maşini şi trec puţini oameni, care aproape invariabil vorbesc la celulare. Un nene din sat vrea să-şi alunge nevasta cu tot cu copil de acasă pentru că şi-a găsit una pe internet.
Când eram mică şi trăiam aici, maşină avea doar unul “dindeal” şi când se auzea din depărtare, era fie el, fie cursa de 2, fie vreo maşină-eveniment. Acum la 10-15 minute trece o maşină – dacii puţine. Adesea din portbagaj se ivesc cozi de coase şi greble. Greblele nu mai au colţi de lemn, ci de plastic albastru. Sunt uşoare şi trainice. Cam 700 de ani. Aş vrea să mai fiu pe aici doar ca să văd cum se descompune plasticul albastru.
Când eram mică şi trăiam aici, oamenii treceau pe drum cu treabă. La făcut fân, la vite, la cumpărături în târg, duminica şi de sărbători la biserică. Ba nişte vecini treceau mereu îmbrăcaţi în costume naţionale. Acum trece doar câte un venetic care merge la plimbare, o vecină tânară pe role, vecina “dinjos” venită în vacanţă din Italia, cu copilul într-un cărucior şic. Şi toată lumea leorbăie la mobil.
Când eram mică şi trăiam aici, la biserică era plin de oameni, care tropoteau pe drumul plin de praf ca să ajungă la slujbă. Acum biserica e cam goală şi pare foarte mică pe langă noua catedrală care se înalţă faloasă alături. Catedrală ce va fi tot şi tot mai goală. Dar e bine că are o parcare mare…
Când eram mică şi trăiam aici, toată vara se făcea fân. Toată lumea, cu mic cu mare, lucra la fân. Pentru că toată lumea avea vite.
Pentru cine nu are idee, fânul trebuie cosit, pe atunci se cosea cu coasa (nu-i aşa?), rezultau brazde, care trebuiau împrăştiate până-n ziuă, pe la prânz trebuia întors “de-a doilea”, spre seară trebuia adunat în literarele căpiţe, numite loco porşori. Totul cu greble din lemn care ţineau nu 700 ci 4-5 ani, dacă nu sufereau vreun accident. A doua zi dimineaţă porşorii se împrăştiau cu mâna şi urma acelaşi proces, care culmina seara cu adunatul fânului în claie. Asta în 2 zile cu soare. Când ploua, şi la munte plouă des şi subit, procedura se prelungea, iar calitatea finală era îndoielnică.
Cine nu avea pământ să facă suficient fân, cumpara pentru iarnă. O claie costa destul de mult. Şi nu găseai oricând la oricine.
Acum cam totul se coseşte cu cositoarea. Adunatul se face cu maşinuţa de adunat fân. Asta în cazul în care cineva are ce face cu fânul. Altfel, te rogi de oricine să vină să ia fânul din livada ta. Gratis, super gratis, numai să-l ia. Dar nu-l mai vrea nimeni. Pentru că nimeni nu mai are vite. Pentru că munca la vite este foarte grea. Şi nu ”se merita” cum zic oamenii. Ca să produci ceva cu vaca din dotare… e exclus. Colectorii de lapte îţi plătesc 0,8-0,9 lei / litrul de lapte crud, integral, cu grăsime de la 3.5 în sus. (Şi eu cumpar lapte, de capră e drept, cu 15 lei / litrul….). Din laptele unei vaci, poţi preda colectorului cca 3-5 litri pe zi. Pe restul îl mănâncă viţelul care a făcut posibilă existenţa laptelui in the first place şi mai foloseşti şi tu prin casă pentru una alta. Asta vara, că iarna laptele e mai puţin. Aşa că, per total, într-o lună poţi lua cca 200 lei, hai poate 250 de pe urma unei vaci. Sau 5-6-700 de lei salariu pe la un patron care te plăteşte la seminegru. Şi la care munceşti atât de mult, încât existenţa unei vaci devine copleşitoare. Aşa că nimeni nu mai are vite. Au serviciu, au salariu, şi pe masă, în loc de brânză şi lapte, salam feliat şi cremvuşti.

0 comments

iertare in numele d-lui blogger

Care de cateva zile nu-mi permite, din locatia unde sunt, sa postez comentarii la propriile postari. Asa ca va multumesc si sa nu credeti ca ignor ce se intampla, insa nu pot raspunde...

4 comments

viitorul presedinte

Acum cam un an eram la piata cu Santiago, in lungile plimbari de dimineata cu el in carucior, privind curios la lume sau dormitand ore intregi (eh ce vremuri…). Cand am terminat de atarnat de carucior tot ce-mi alesesem de la tarani (ce deosebire de anul asta cand ajung foarte rar si atunci in maxima viteza si iau tot ce-mi pica in mana cam de la prima, hai maxim a doua taraba…), am iesit prin spatele pietei cu gandul sa mergem pe la umbra alene spre casa, ca sa aiba timp si copilul abia trezit, sa se dezmeticeasca din dulcele somn de dimineata. Cand sa traversam se opreste in fata noastra un batranel, exact modelul de dascal (as pune pariu ca asta fusese si imi pare rau ca nu l-am intrebat atunci sa-mi verific impresiile) din alte vremuri, se apleaca spre Iulian si foarte serios, dar cu un mare zambet in privire, ma intreaba: "Ce faceti? Il plimbati pe viitorul presedinte?”

Dupa cateva cuvinte schimbate cu batranelul cel simpatic, am plecat foarte vesela mai departe, gandindu-ma cat de frumos poate fi sa ai totul inainte, sa fii atat de tanar incat sa poti face orice, literalmente orice! Imi doresc enorm sa am inteligenta si talentul sa-l invat pe Santiago sa-si gaseasca linistea si multumirea in sine insusi si sa aiba o relatie normala cu meseria pe care o va avea. Ca va fi ea presedinte de scara blocului sau de presedinte de stat. Si sa am puterea sa accept ce are sa i se intample, de nu va fi pe gustul meu (de atunci).

0 comments

locuri noi

4 comments

Bucovina, am sosit!

Plecare: 8.30
Iesire din Bucuresti: 9.00
Oprire de benzol: 10 min
Oprire de dezmortire: 40 min
Sosire: 16.10
Km: 521

Tati, am fost la inaltime cu media orara, mai ales avand in vedere ca e primul meu drum Bucuresti - Vatra-Dornei la volan \m/. (Ramane sa vedem cate amenzi primim acasa :D). Si am adus si soarele din sud cu noi ;). Cu toate astea, pentru noapte am pregatit focul in soba :D.

3 comments

inapoi din Nessebar

...dar in drum spre Bucovina.
Marea de anul asta a fost... nu stiu cum sa zic... amestecata. Drumul incolo usor lung, usor incins, cu un Santiag usor marait spre final cand ar fi vrut sa mearga pe afara nu sa stea in chingile din masina, balanganit ametitor in serpentinele dintre Obzor si Nessebar. Lucrul fain a fost ca am trecut pe langa un numar de locuri pline de amintiri din cea mai frumoasa vacanta la mare (aici voi reveni cu un link catre o postare care e inca nescrisa :D).
Apoi ce sa zic, primele doua zile au fost depresive pentru mine, deloc obisnuita cu marea de oameni dintr-un hotel urias, care umbla intr-una de ici-colo (bine ca macar stateau mai mult la apa scartaietoare de clor de la piscina, asa ca plaja era relativ libera), cu locul de luat masa in care mi se parea complicat sa-mi iau si o maslina, si unde stateam cu o mancare clasica in fata visand la deliciile culinare din alte vacante bulgaresti. Iar serile... pur si simplu m-am afundat intr-un pahar de rom si apoi in lectura in camera linistita ca sa nu aud distractiile locului... Dupa primele doua zile mi-am mai revenit, mi-am dat seama ca nu e de mine treaba asta, ca e prima si ultima oara (sper) cand dau pe la all inclusive si oricum vremea proasta mi-a abatut atentia de la alte detalii.
Santiagul a fost in forma bizara saptamana la mare. Adica extrem de vesel la batut holurile hotelului, receptia, scarile si aleile de afara,



cu varf de interes la cele 3 lifturi care aveau geam exterior de care copilul isi lipea fericit nasul cate 10-20 de ture intre parter si etajul 6...
Din prima zi cum am ajuns, a inceput sa manance singur, foarte serios si sigur pe el, refuzand mancarea din alta mana decat a lui proprie. Timp de 5 zile a mancat asa toate cele 3 mese ale zile, iar sambata s-a oprit brusc; noroc ca am dovada:





In prima seara am iesit la o plimbare pe plaja si a fost tragedie mare cand am incercat sa-l pun pe nisip cu intentia sa-l descalt. Urlete, catarari pe mine... pana in ultima zi, maximul de contact cu nisipul a aratat cam asa:



(stiu ca poza a mai fost aratata si acum o saptamana, insa timp de alte poze pe plaja n-am avut, ocupata fiind sa manageriez supararile copilului in relatia cu nisipul).

In apa s-ar fi bagat, dar ce sa vezi, pana la apa era nisip, ba mai mult si sub apa era nisip, asa ca salvarea a stat in niste crocsi usor prea mari pentru el:




Am mai reusit abia peste 3 zile sa-l aduc la apa (intre timp a fost frig, ne-a cam luat un pic de raceala pe toti si tot asa).



In rest, ne-am plimbat in zilele mai noroase intr-unul din cele mai frumoase satuce existente:



Ne-am jucat cu jocurile obisnuite, am bagat si cate un picior (unul eu si unul copilul) in piscina, ne-am plimbat, iar spre final a aparut si Tati in vizita, calare pe 'mociocicleta' din dotare.



2 comments

azi

Azi a iesit soarele. Dupa mai multe zile noroase, unele si cu ploaie. Insa plaja tot nu am prea putut face, ca deh, ardea prea tare. Asa ca am fugit in padurice, sa ne jucam:



PS - azi sarbatorim si 1 an si 8 luni. Cheers!