Pages

5 comments

problema

Se pare ca stresul meu legat de ce va (mai) face Santiago la scoala, daca invata acum sa citeasca, este absolut deplasat. Am realizat asta azi, cand o colega mi-a trimis o problema de matematica a fetitei ei:

Intr-o scadere, suma dintre descazut, scazator si rest este cu 4 mai mare decat cel mai mic numar natural mai mare decat 75.
Cat este descazutul?
:-&

(clasa a-II-a)


Numai mie mi se pare aiuritoare??
Recunosc ca am ajuns destul de paralela cu matematica, desi in scoala mi-a placut mult de tot, dar totusi parca la 8 ani altfel sunau exercitiile....:(
 

7 comments

lecturile de duminica

video


2 ani si 5 luni

10 comments

out

Am trecut prin iad si am revenit. Nu complet, dar macar am scos capul.
Saptamana trecuta luni, scriam de Santiago si raceala lui care a degenerat si am ajuns la antibiotic. Marti era deja mai bine, in forma, gata de joaca si antren. Am continuat cu antibioticul, asteptand rezultatul de la exudatul recoltat luni.
Cot la cot cu virozele lui, in ultimele 2-3 saptamani, m-a durut si pe mine in gat in varii feluri si forme, dar nimic grav. Luni insa a inceput sa ma doara mai tare, fara alte simptome. Miercuri la pranz m-a lovit uraganul. Am facut febra (undeva intre 38 si 40), cu frisoane alternand cu perioade de fierbere maxima, cu maini si genunchi tremurande, cu stare de ameteala combinata cu lesin. Dar totul era nimic in fata durerii de gat. Doua lame infipte infipte in gat care se simteau in permanenta si care la inghitire taiau in carne vie. Am ajuns foarte repede la o super spaima de a-mi inghiti pana si saliva, amanam pe cat posibil momentul numai sa nu mai simt taieturile din gat. Am intrat urgent si eu pe antibiotic, ca devenise evident ca nu ma mai pot descurca singura si am inceput un puternic abuz de medicamente menite sa amelioreze cat de cat durerea tampitoare de gat. Nimic nu ajuta sau poate asa mi se pare mie caci cine stie cum ar fi fost fara medicamente de fapt. M-am tarait prin casa in ultimul hal zile in sir, hapaind medicamente si band ceaiuri nesfarsite ca sa nu lesin de deshidratare. Joi seara am primit rezultatul lui Iulian de la exudat: prezent streptococ betahemolitic de grup B. Aha, deci ma pricopsisem si eu cu minunatul, dau inainte cu antibiotice, ceaiuri, pastilute si dropsuri, febra, frisoane, tremuraturi si permanentele cutite din gat. Cateva ore dupa ce am primit rezultatul, apare Tati acasa, cu debut ca si la mine: stare generala alterata, febra si dureri de gat.
Vineri seara, dupa 3 zile de antibiotice si zacut, am plecat la urgenta, pentru ca peste toate care nu se modificasera deloc in bine, se adaugase o tuse suieratoare care aparea la orice cuvant incercam sa rostesc, tuse care pana sambata dimineata imi produsese o mega febra musculara la falci, urechi, gat, limba, ceafa si coaste. La spital, raze la plamani = nu pneumonie, analiza de sange = nu infectie (dar cine stie de fapt, atata vreme cat luam deja antibiotice de o vreme), doar ceva anemie (pai daca am trait 3 zile cu ceai...), un paracetamol pe vena (pus de o asistenta super 'priceputa' care mi-a facut praf 3 vene si a generat niste hematoame pe care le port cu mandrie si in ziua de azi), o reteta cu penicilina (oau, cine s-ar fi gandit la asa ceva, dar in fine, am schimbat antibioticul meu de 60 de lei cutia de 5 pastile cu cel de 3.5 lei cutia cu 12 pastile :D) si "mergeti doamna acasa ca nu aveti decat rosu in gat". De la nimicul de rosu in gat, sambata am ajuns sa bocesc singura in baie, pentru ca nimic nu parea a functiona si nimic nu parea sa se indrepte. Durerea de gat migra cumva de la stanga la dreapta pe langa lueta si fiecare inghititura imi smulgea carnea de pe faringe. Restul simptomelor erau toate buluc prezente, copilul plangea la fiecare 10 minute de frustare ca nu m-am putut ocupa de el, nu l-am putut nici macar ridica in brate, ce sa mai zic de alergaturi sau jocuri interesante. Duminica a fost la fel si singurul lucru la care ma gandeam era cum voi ajunge eu sa mor de la o raceala, sau in cel mai bun caz, prin spital cu hrana bagata pe vena, cu doctori taiandu-ma prin gat ca sa indeparteze carnea sfasiata, cu copilul mic si drag singur acasa. Nici macar nu mai asteptam sa treaca timpul, sport preferat in primele zile, cand ma gandeam ca raceala isi va face damblaua si va incepe sa cedeze; impresia era ca nu-mi va mai trece niciodata si va trebui sa traiesc asa pe vecie. Copilul a fost abuzat cu desene animate, cantecele pe youtube, jocuri pe mobil (am cam deschis cutia Pandorei) si cu orice imi furniza varianta de a sta jos si a nu gandi. Mai greu de suportat decat lipsa asta de atentie fata de Iulian nu a fost decat durerea de gat :(.
Ieri a fost prima zi cand nu m-a durut nimic la inghitit. Inca nu-mi vine sa cred, ma astept in orice moment sa revina si inghit cu grija si cu teama. Oricum am ramas cu o lipsa completa de energie si cu o durere de cap aproape permanenta. Ca sa nu uit de unde am venit...
Si de fapt ce am avut? Un fel de banala faringita acuta? Probabil daca aveam inca amigdale, se umflau alea de nu mi-ar mai fi incaput in gura...
Acum sper tare de tot sa fie putin soare we asta, sa recuperam si noi timpul pe care l-am pierdut, timp in care copilul a crescut cum a putut, de capul lui...

5 comments

cangureala

Disperata dupa putina miscare si fara sa judec prea mult, mi-am luat un abonament de 8 sedinte la kangoo jumps. Pentru cine e ca mine si n-are idee care-i treaba, e bine de stiut ca ai in picioare niste ghete cam ca alea de role sau de patine de gheata (varianta viteza), cu niste arcuri in talpa si orice te apuci sa faci, trebuie sa tropai cu alea.


Dupa aproape o luna si nu stiu cate programari ratate, am ajuns marti la sedinta. M-am cocotat pe mai sus numitele si am purces la sarituri. Vai de steaua mea. Am rezistat eroic jumatate de sedinta si am tuns-o la sauna sa-mi revin. E oribil de sarit cu ghetele alea in picioare, zici ca ai 2 pietre legate de tine si cand conditia fizica e ca si inexistenta.. e aproape deprimant. Ultima oara cand am fost la sala, anul trecut in mai, a fost la fel de greu in prima sedinta (si chiar si in urmatoarele). Dar deprimant nu. E drept ca acum un an am fost la o sala aproape de casa, iar acum la una aproape de serviciu. Si cum muncesc intr-o zona mai bizara, am topait ieri alaturi de niste duamne care cu siguranta ca atunci cand n-o fac pe-a cangurii la sala, ori sunt la solar, ori la pus unghii / gene / si alte extensii false, ori se opereaza pe ici si colo, iar daca toate acestea sunt deja facute, cu siguranta atunci in timpul liber se pozeaza cu maiestrie ca sa aiba baietii de ce se rade pe pitzipoanca.org. Si cum totul se leaga, topaiala s-a desfasurat pe o antrenanta muzica house. Nu ca m-as duce la sala sa ma alerge vreun trainer pe Rammstein sau Motorhead, dar pe mine ma tampeste muzica house. Ca sa fie motul pus la tort, dupa prima... "melodie" daca pot sa numesc asa aiureala care a tinut juma de ora, a inceput alta cam la fel, doar ca avea leit motive din... n-o sa ghiceasca nimeni!: Nirvana :-&. Am sperat sa ma scot cu sauna, dar sa vezi treaba, astia nu au auzit de sauna separata pe sexe, asa ca am scurtat si sedinta de incalzeala, nedorind sa asud prea mult in prezenta altor domni participanti la eveniment.
Cred ca nu prea e de mine cangureala asta, poate daca ma apuc sa alerg prin parc ca domnii de mai jos, cu niste casti adanc infipte in urechi :D.

2 comments

2 ani si 5 luni, dar ne tratam

Sarbatorim azi mai multe lucruri, unele motiv de bucurie: 2 ani si 5 luni santiage, Santiag care adoarme singur la pranz (nu mai credeam ca se va intampla :) ); unele doar comemorative: 1 an de la intarcare; unele motiv de... intristare (desi cuvantul e cam mult totusi): primul antibiotic.

Viroza n03 care a debutat vineri cu febra 40 si-a facut damblaua foarte linistita, fara mari modificari in comportamentul copilului. Intre episoadele de febra, Santiago a fost neschimbat, plin de energie si elan, la puseu - de tip leguma, prelins in bratele mele sau ale lui Tati. O amigdala cu ceva depunere pe ea, depunere ce s-a intins si pe a doua amigdala ieri, o limba incarcata, care azi dimineata era pe jumatate zmeurie si cu niste vezicule transparente egal distribuite pe ea, ceva lipsa de pofta de mancare... cam atat.
Asta noapte la 1 a fost ultima izbucnire de 40 de grade si dimineata, 9 ore mai tarziu, copilul avea reglementarul 37.... Deci pa viroza! Am incercat sa nu ma bucur prea devreme, caci iata ca as fi facut-o degeaba, am zis ca mai astept pana la pranz, cand anunt pediatrul ca totul e ok, si pun reteta cu antibiotic la loc sigur, adica in cosul de gunoi. Doar ca doua ore dupa 37, temperatura crescuse la 38, copilul pleostit, apatic. Asa ca nu prea mai am ce sa astept, am luat reteta de pe marginea cosului de gunoi si am cumparat primul antibiotic din viata copilului. Planul era sa-l administrez la pranz, dar m-a deturnat pediatrul care m-a trimis inainte de antibiotic la exudat, sa vedem cine si-a facut de cap prin gatul copilului. Adevarul e ca si eu sunt foarte curioasa de numele nenorocitului :).
Deci: partile pozitive, singurele care ma intereseaza:
- am un copil care a luat, pardon va lua, primul antibiotic la 2 ani si 5 luni;
- am 5 zile in care pot incepe a experimenta ce am aflat la cursul Otiliei, despre care sper sa am curand timpul sa scriu, macar cateva vorbe.

(am repostat ca aveam o oribila greseala de gramatica ce stiu ca nu se actualizeaza dupa reeditare la cei care citesc postarile din Reader :D:D:D)

3 comments

directoare, asistenta, doctor, antibiotic

Deloc la fel de interesanta ca filmul la care m-a dus cu gandul enumerarea din titlu, actiunea "hai sa spargem ceva capete la gradinita" s-a desfasurat abia marti, acum cateva zile.
Vineri am tinut Santiagul acasa, sa vedem inspre ce merge febra al carei tratament ne-a inflamat nervii joi. Eram sigura ca e o alta viroza, ori dezvoltata pe cont propriu de la vremea capricioasa pe fondul unei viroze trecute, ori de la ceva virus imprumutat de la copii. Mai sigur varianta 2, ca aud un cor de tusituri dimineata in gradinita, ceva rar. Vineri pe la pranz imi spune bunica ce era acasa, ca Iulian are febra si ca se plange ca-l doare o ureche. Aha, deci bifam si o otita tura asta. (Iulian face de obicei viroza, cu febra 3 zile, urmata de tuse si nas curgator. Apoi isi revine. Sunt extrem de recunoscatoare alaptatului, mostenirii genetice, lui DD si oricui mai este implicat in rezistenta organismului copilului meu.) Asa ca vineri seara am vizitat-o pe prietena ORL-ista care a confirmat otita la o ureche, mi-a scris o reteta cu 8 puncte (:o), plus inca 2 medicamente pentru aerosoli. Bineinteles ca primul pe lista antibioticul. Ea stie ca eu astept maxim pana sa ajung la antibiotic.
De fapt astept atat de mult incat Iulian a bifat 2 ani si 5 luni fara 2 zile fara antibiotic. Ever. Toate racelile s-au dovedit a fi viroze care au trecut cu usor tratament simtomatic, desi s-a mai intamplat de vreo 2-3 ori sa primesc recomandare de antibiotic.
I-am spus doctoritei ca nu-i dau antibioticul si astept sa vad cum evolueaza, mi-a confirmat si ea ca 'afara' la asa ceva nu se recomanda antibiotic, dar totusi ea i-ar da. Aparent oricat ai vrea sa fii de altfel, nu te poti rupe de scoala care te-a format profesional, no matter what. (Cam cum nu ne putem rupe noi de societatea care ne-a crescut...). A doua zi urechea impricinata a dat singura pe afara infectia, febra a disparut (din nou dupa cele 3 zile reglementare si totul a mers spre bine. Asta e capcana cea mai periculoasa din punctul meu de vedere: te duci la doctorul care scrie imediat antibioticul, il dai copilului (sau propriei persoane) ca de aia te-ai dus la medic, nu?!?, viroza merge pe calea ei fireasca si dispare si tu-ti soptesti multumit in barba: ia uite ce bun e antibioticul asta :-&. Timp in care antibioticul iti face varza stomacul si intestinul, cu tot sistemul imunitar incorporat din fabricatie. Daca i-l dadeam lui Iulian vineri seara, as fi putut spune ca face chiar minuni, avand in vedere ca sambata la pranz copilul era ca nou...
Bref, am tras fum pe nas 3 zile (a se citi aerosoli) si zic "am" pentru ca a trebuit sa inspir si eu cot la cot cu Iulian fum, la indicatiile lui precise, i-am pus picaturi de nas, vitamina C, de astea... Marti copilul era in forma maxima, asa ca am plecat toti 3 la gradinita, noi aia mari gata sa luam de coarne problema asistentei_care_stie_mai_bine_ca_o_mama_ce-i_trebuie_unui_copil.

La gradinita, asistenta toata un zambet, de parca eram cei mai buni prieteni. Am luat-o de-o aripa pe directoare in cabinetul medical si am reluat poliloghia cu increderea pe care un parinte trebuie s-o aiba in cei care-i ingrijesc copilul, si care trebuie sa urmeze instructiunile parintilor de folosire a copilului.
Prima fraza scoasa de asistenta a fost de maxima surpriza, adica vorbim despre ce se intamplase numai cu cateva zile inainte?, adica ne-am suparat? etc. In fine, se prinde destul de repede ca pozitia niznaiului nu are loc in discutie, mai ales ca noi nu ne-am adresat ei, ci directoarei. Contrar asteptarilor mele, directoarea a fost pe pozitia "da, de acord, de acum incolo va anuntam, da, puteti avea incredere in noi" etc. Bon, ca ma temeam ca trebuie sa-i explicam si ei cam care ar fi ideea de baza (si de bun simt). La un moment dat se pomeneste din nou asistenta vorbind, care zice ca-si asuma intreaga responsabilitate pentru cele intamplate. Laudabil, dar WTF?!?, ca nu e vorba de o factura pusa intr-un cont gresit gresit aici. In fine, nu am mai dezvoltat prea multe subiecte, am insistat sa ne sune in caz de orice si vedem atunci cum procedam. Asistenta se trezeste vorbind si, pe un ton agresiv-defensiv, imi zice ca doar m-a sunat, dar nu am raspuns la telefon. Da, minunat ca m-a sunat, dar ideea e sa ma sune inainte, nu dupa. O intreb daca nu cumva m-a sunat dupa si zice: a, daaaa, dar n-ati raspuns. Am lasat la o parte ca partea principala nu este ca eu nu am raspuns, ci ca nu a sunat cand trebuia si nici nu i-am mai spus ca a avut un mare noroc nu am putut raspunde la telefon (si eu la fel, ca cine stie ce-i ziceam!)... Am scurtat discutia, ramanand stabilit: telefon inainte de orice. Pentru anumiti oameni, cu cat indicatiile sunt mai simple si mai precise, cu atat cresc sansele ca acestea sa fie urmate.
Din pacate, la intamplarea asta sunt convinsa ca si-au adus contributia toti parintii care-si lasa copiii bolnavi la gradinita si spun asistentei: dati-i dvs. ceva daca e cazul :| ....

Acum 2 luni, in urma unui caz de scarlatina in gradinita, i-am scris directoarei, spunandu-i ca mi se pare aberant ca nu au asistenta permanenta care sa vada copiii in fiecare dimineata (aveau una care venea... nu stiu cand precis ca eu n-am vazut-o niciodata), ca dimineata copiii se intalnesc toti in sala mare si pana ar vedea cineva daca vreo unul este bolnav, el ar avea deja contact cu 20-30 de colegi, de astea... Urmarea este ca au angajat-o pe tanti asta. Nu puteam sa comentez ca au angajat o asistenta enervanta :D, care face comentarii in plus si care se adreseaza copiilor cu apelative de alea pe care le iubesc eu plenar, de genul: "uratule". In schimb am avut de comentat acum si daca mai apare vreun necaz, cred ca va iesi cu mai mult decat discutii cu directoarea. Nu mi se pare ca in lucrul cu copiii e loc de prea multe greseli.
Oricum, ce face acea asistenta acolo nu-mi este clar, pentru ca gradinita e plina in continuare de copii raciti...

Desi nu apreciez deloc parintii care-si duc copiii bolnavi la gradinita si nu numai din cauza ca e lipsa de respect pentru ceilalti copii, dar mai ales din cauza ca atunci cand esti bolnav, ai nevoie (macar psihic) sa fii acasa si sa te cocoloseasca cineva, fie ca ai 2 ani sau 20, am cazut si eu in capcana asta si am dus marti copilul convalescent, in loc sa-l tin acasa ca sa-si revina dupa viroza. Urmarea este ca de vineri seara are febra 40. Pediatrul care l-a vazut ieri a zis ca are o afta pe o amigdala, nu arata ca amigdalita (care ar avea si alte simptome si in plus, s-ar vedea pe ambele amigdale, nu doar pe una) dar totusi mi-a scris reteta de antibiotic. Insa m-a aprobat cand i-am spus ca vreau sa astept inca putin sa vad daca totusi nu se regleaza de sine lucrurile. Daca trecem de cele 3 zile si febra nu cedeaza, stabilim atunci continuarea. E prima oara cand copilul face febra atat de mare (maximumul a fost 38.5-38.8) si frisoane. Cu toate astea, iata insa ca si doctorul este de acord ca sansele ca asta sa fie tot o viroza sunt foarte mari. Cu riscul cunoscut de suprainfectie....
Imi doresc foarte tare ca Santiagul sa implineasca 2 ani si 5 luni tot fara antibiotic si sa fie asa cat mai mult timp posibil. Maine cred ca se fac cartile...