Pages

4 comments

cotodan


1 comments

frere...


0 comments

fara alte comentarii

12 comments

un an mai tarziu

Din ce spuneam aici...

one down, only 4 to go :).



si apusul din spatele ei :)





4 comments

inainte de curentii turbionari

Cautand ceva prin computerul de la serviciu, am gasit cateva poze facute de tata in 2008 cu padurea ce a existat pana la furtuna asta, care a lasat in urma ei doar faneata:



Ok, caderi de copaci s-au vazut mai in fiecare an, ba in anul de cand sunt pozele de mai jos, chiar a fost o furtuna care a dezradacinat multi brazi.






Insa chiar si asa, padurea continua sa fie acolo.
Pana anul asta cand nu a mai ramas nimic...

2 comments

cand copilul nu-i acasa...

Santiago este la bunici. Initial a fost lasat la munte, la racoare, la draganitul bunicii si al stramatusii, doar cateva zile cat am fugit noi la Lisabona. Cand ne-am intors, a trebuit sa alegem intre a-l aduce la Bucuresti, in cele constant 35-40 de grade, sa stea fara noi aproape toata ziua, sa mearga dimineata la gradinita si sa vina la pranz acasa prin vipie, sa asude din greu in timp ce se chinuie sa doarma, sa mearga pe afara cu portia si in aceeasi vipie. Sau sa stea cu bunicii si nasii mei, la munte, la curte, sa petreaca peste 8 ore pe zi afara, descult in iarba, alergand pe deal si pe la izvor, mancand coacaze negre din tufa, band lapte proaspat muls de la vaca pe care incearca s-o mangaie in fiecare seara prin gard si ferindu-se de soba in care seara se aprinde focul, pentru ca acolo vremea asa e, ziua normala si seara racoroasa, dar fara noi. Am ales fara noi, nu cu usurinta, dar am ales. Urma sa stea acolo 2 saptamani si azi sa ne intoarcem toti 3 acasa, iar saptamana viitoare sa mergem la mare. Prin niste imprejurari, am amanat cu cateva zile drumul catre copil, asa ca maine intram in a 3 a saptamana fara el.
A fost interesant ce haine 'noi' am gasit in dulap si ce combinatii am facut zilele astea in tinuta de serviciu. Chiar mi-am calcat un costum de vara pe care nu l-am imbracat din 2008 :D si care imi este inca bun :D:D. Mi-am facut de 2 ori unghiile cu oja. Mi-am intins parul odata. Am fost doua zile la rand in magazine de haine fara sa alerg, fara sa ma uit la ceas, fara sa caut ceva anume... singurul lucru care m-a manat afara fiind plictiseala care ma cuprinde in mod natural la cumparaturi. Am facut overtime :D. Mi se mai intampla cateodata, in perioadele cu salarii si mai ales cand e mama la mine si stiu copilul in mare siguranta si stiu ca ajunge taica-su la timp la el. Dar de data asta am stat la birou fara sa ma simt ca ultimul om de pe lume. M-am dat pe net pana la refuz. Am scris pe blog :D. Am stat sambata aproape toata ziua in bucatarie, facand ordine si curatenie in niste locuri pe care nu le-am zarit de acum 3 ani :D. Mi-am ingrijit plantele. Alea care au rezistat in ultimii 3 ani :D.
Dar toate sunt doar moduri in care incerc sa-mi umplu timpul pana ajung la copil si ne reintregim toti 3. Caci nu, nu e "time of my life" acum cand nu e copilul acasa, cum crede o colega de serviciu care m-a intrebat cat de misto ma distrez zilele astea, ci dimpotriva.

6 comments

loc de varsat frustrari si diverse...

Reiau un subiect din draft, abandonat la vremea respectiva ca probabil nu stransesem destule injuraturi sau ceva... subiect in care ziceam:
As strange de gat oamenii care alearga pe trecerea de pietoni. Mi se par cei mai periculosi participanti la trafic.
Ma enerveaza bumper-ele contra vitezei din curtea fabricii unde muncesc. Care nu te fac sa incetinesti, doar iti strica masina (sunt unele cu o curba neobisnuita...).
Ma deranjeaza aia care s-au apucat de metrou fix la Razoare si i-au facut pe politisti sa creeze o sosea "noua" printre garduri de plastic, o sosea cu 4 benzi pe care toti cei care vin pe dreapta au nevoie sa ajunga pe stanga si invers. Cedeaza celui din dreapta se aplica aleatoriu; cateodata se aplica si regulile fostului giratoriu. Din pacate nu stii nici cine nici cand aplica. Sansele sa lovesti masina sunt enorme, de alea de a fi injurat sau sa injuri tu nu mai zic, ca-s de 100%.
Nu pot suferi oamenii care povestesc lucruri despre copilul din dotare folosind incontinuu persoana I plural. Poate unele formulari sunt neutre si nederanjante, de genul suntem necajiti, suntem obositi. Sau: de azi mancam para pisata. Poate mananca si mama alaturi de copil. Poate. Insa cum suna: de o saptamana facem kk la olita? Adica cine noi?? A reusit parintele sa faca kk la olita? Oau, felicitari si la mai mare!

Plus cele de saptamana asta:
- au sunat colegii de serviciu la 112 pentru ambulanta - i se facuse rau unei fete. Dupa jumatate de ora au sunat sa intrebe daca mai vine ambulanta sau sa luam una din masinile din curtea fabricii sa dam o fuga la spital. Operatoarea de la 112 s-a ratoit la cea care a sunat si in final i-a inchis apelul in nas.
- am incercat sa sun la OPC sa intreb unde se reclama institutiile de genul asta ca stiu ca au regim separat. Primul hit pe google la cautarea 'reclamatii OPC' nu e asa cum te-ai astepta cel cu reclamatii OPC, ci http://consumatoreuropean.ro/informatii-si-ajutor/?gclid=CIzD_IP33rECFUoYzQodeyUAZg#itemss . Aaaa, informatii si ajutor, consumator european, nici ca se putea sa nimeresc mai bine, mi-am frecat eu manutele fericita. Ca doar nu vroia sa reclam nimic, ci doar sa aflu locul bun unde sa reclam nesimtita de la 112. Aici imi raspunde o cucoana care imi comunica suav ca ei ofera, da, consultanta si informatii, dar doar membrilor. WTF?! O intreb unde naiba scrie, ca de unde am luat eu telefonul scrie asa: "ANPCPPS Romania – InfoCons este o organizaţie non-guvernamentală şi oferă consiliere gratuită şi informare consumatorilor." Eu ce sunt? nu sunt consumator? In fine, ii explic cum ne-am pierdut amandoua cateva minute din existenta degeaba si cum doar factura de telefon a fost castigata dupa afacerea asta si caut mai departe, dau peste site-ul ANPC si sun, nu, nu la tel verde pentru ca nu am romtelecom! Mi se pare inadmisibil ca in 2012 sa poti suna la un tel verde doar daca ai romtelecom (ugh ce injuraturi imi vin... x( ). Sun la numarul pentru relatii cu publicul. Nu raspunde nimeni. Nu ma prea asteptam, dar in fine, cedez si plec prin firma sa gasesc o linie de romtelecom. Sun la telverde. Nu mi-a raspuns nimeni la 3 apeluri intr-o zi de miercuri la ora 3 dupa amiaza. Am abandonat.
Dar totusi, unde reclami OPC-ul ca nu raspunde la linia de reclamatii!?!?!
Cei de pe ambulanta au venit dupa 40 de minute si ne-au spus ca ei au primit apelul cu 10 minute in urma. Refuz sa aflu detalii.
Joi a trimis mama o scrisoare prioripost catre Bucuresti, care trebuia sa ajunga a doua zi la 10 dimineata. Desi oficiul postal din Bucuresti a confirmat telefonic ca scrisoarea va fi la ei vineri la 10, la acea ora scrisoarea era la Iasi. La 4 dupa amiaza era la Brasov. Hm, mai incercati dvs. luni dimineata...
As vrea macar un singur motiv sa nu-mi iau lumea in cap. Acum.


6 comments

despre cum ne-am facut de cap (ГУЕСТ ПОСТ)

Uite-asa ne-am zis: ca daca tot ne e dor de Santiagul ratacitor in lumea fermecata a bunicilor, ce-ar fi sa fugim in weekend la marea bulgareasca. Sa ne mai racorim. Sa cercetam cu mare grija daca toate firele de nisip sunt la locul lor, daca valurile sunt suficient de jucause, daca soarele rasare tot de-acolo de unde stia el sa rasara pe vremea cand Santiago era atat de bine ascuns, ca nici nu ne gandeam sa-l cautam.

Cum s-a ajuns ca, dupa weekend-ul asta, sa ma pomenesc desemnat povestitor-voluntar... n-am habar. Si degeaba sariti la sfarsitul textului, ca nici c-o sa aflati. Pai, textul e scris de mine. Iar eu tocmai ce-am recunoscut ca apas pe taste si ridic din umeri.

Ar fi o treaba sa povestesc in cateva paragrafe cum am adunat inaintea plecarii parti de echipament de pe la prieteni pentru mama de Santiago. Si, mai ales, cum am gasit mecanicul care avea un pic de timp cat sa schimbe uleiul de furca al Transalpului, operatiune procrastinata cu succes de ceva vreme. Insa cum cuvintele sunt prea sarace pentru a suprinde frumusetea nepamanteana a acestor intamplari, o sa zic doar ca am incalecat vineri dupa-amiaza pe-o sa. De la bun inceput se anunta o armonie perfecta: ea - primul drum lung (si al doilea din viata) ca pasagera, eu - primul drum lung (si al doilea din viata) cu pasagera.

Asadar, pasagera s-a comportat exemplar, pilotul a pilotat ireprosabil, iar la mare a fost foarte frumos, multumim. :)


Nu e bine? N-o fi, dar Santiago stie deja literele mari si tare mi-e ca nu va fi mult mai mare cand o sa le stie si pe cele mici. Asa ca tot ce pot sa mai scriu ar fi:

  • ca prietenii care ne-au chemat, asteptat si tinut in puf, saltea autogonflabila si caiac sunt grozavi
  • ca tot ei, asa grozavi cum v-am zis ca sunt, au reusit sa ne aduca pentru un weekend intr-o vamaveche de-aia buna, fara dusuri, fara buda, fara boxe care urla. Cu textilisti si nudisti nesegregati, cu focuri pe plaja, cu hippies mai hippies decat ai crede in 2012, cu цаца prajita la terasa din capatul plajei. (S-a itit si aici inca o terasa, de-aia cam nepotrivita - "anul trecut nu era". Dar se pare ca bulgarii in loc sa salveze, prefera sa nu strice, asa ca nu ne-am suparat prea tare pe ea. Plus ca era departe.)
  • ca n-o sa zic in public decat ca locul asta fain e la niste zeci de kilometri sud de Varna
  • ca am ras mult impreuna, tuspatru
  • ca marea era calda-calda
  • ca nisipul era fierbinte-fierbinte si topaiam pe el desculti mai ceva ca mihaeladragostealui
  • ca am gasit un licurici care licuricea in iarba, desi - sa spun drept - nu prea mai misca
  • ca marea era limpede-limpede si asa i-am gasit un crab pe fund
  • ca, Santiago-manzule, pe motocicleta pasagera te tine mai tot timpul in brate  
 
 Tati. (asta e semnatura, nu legenda fotografiei de mai sus)