Pages

3 comments

traumele altora

Am vazut acum cateva zile un film cu batai la care nu numai ca m-am uitat pana la capat, dar mi-a si placut foarte tare. Mai putin finalul, care cam lasa de dorit, dar care nu este tema de azi.



(sursa)
Nu am rabdare la filme cu si despre sport. Iar cand vine vorba de box si batai libere, care exceleaza prin animalitate, nici atat. Insa filmul este foarte bine facut si foarte bine jucat. Si am reusit sa-l vad pana la final, nu numai in ciuda ocupatiei eroilor, dar si in ciuda traumei pe care acestia au trait-o in copilarie si pe care o taraie dupa ei prin film / viata ca o tinichea de capatul unei masini in goana.
Ce vreau sa spun e ca desi nu am suferit major in pruncie, am capatat in ultimul an o sensibilitate uriasa la povestile altora despre greutatile care le-au marcat copilaria si reusesc cu greu sa urmaresc asemenea povesti. Mi-e greu si sa citesc lucruri ca cele de mai jos, numai inchipuindu-mi copii care traiesc asa.

Un copil nu poate trai fara dragostea parintilor! Daca realizeaza ca parintii nu-l iubesc, e ceva devastator, pentru ca asta poate insemna o amenintare cu disparitia fizica, in primul rand. Un copil nu se poate intretine singur, nu stie sa traiasca in lumea asta, nu se poate descurca de unul singur: e complet dependent de ceea ce fac pentru el parintii lui. Ei il hranesc, ei ii asigura o casa unde sa fie in siguranta, ei il duc la medic, ei il ingrijesc cand e bolnav, au grija sa-i asigure o educatie, care sa-i permita, mai tarziu, sa se descurce in viata! Pentru un copil, lucrurile sunt foarte clare: daca parintii nu ma iubesc, de ce mi-ar asigura toate lucrurile astea? Si aici intervine minciuna, marea minciuna, prima minciuna pe care copiii abuzati isi construiesc edificiul vietii lor emotionale bolnave si nenorocite: isi spun ca iubirea exista sau, daca nu exista, se poate castiga. Si incep sa-si construiasca o lume a lor, bazata pe aceasta enorma minciuna, de care au nevoie pentru a supravietui: sunt cuminte, fac ce vrei tu, te ascult, am note mari, iti implinesc nevoile emotionale, FA CE VREI CU MINE DAR IUBESTE-MA!!! Pentru ca nu vreau sa mor!!! Si, cu prima revelatie ca iubirea nu e ceva care ar trebui sa ti se acorde gratuit, cu primul compromis facut pentru a o castiga, incepe o lunga agonie…

Nu mai zic de povesti despre oameni reali, care isi trateaza copiii inuman, de copii abandonati sau orfani sau bolnavi.
Vreau sa ma ocup de donarea celor 2% din impozitul pe venit si mi-e extrem de greu sa citesc povesti despre diverse cazuri umanitare.

Oare de ce asa deodata? Si oare pana unde se va accentua sensibilitatea asta?

0 comments

seara dansanta

video


video

2 comments

in weekend pe munte

video

0 comments

the story teller

video

video

0 comments

bye bye

... zapada. Cam asta ti-a fost!
De Revelionul 2007-2008 am fost in Bg la Bansko si am ramas acolo o zi in plus pentru ca in nordul tarii si in sudul Romaniei ninsese peste masura. Cand am ajuns in Bucuresti, am gasit masina intr-un mare namete. Nu am poze de atunci, dar daca memoria nu-mi joaca feste, totusi zapada nu a fost atat de mare ca anul asta:



Mie mi-a placut. Mai asteptam si la anul. Cand sper din tot sufletul sa am mai mult timp sa ma bucur de zapada.

0 comments

ou sont les neiges d'antan?

Chiar aici, la ELMG in curte, pe masina mea si all over.





Atat a nins de dimineata de la 9, undeva la 10-12 cm. Si inca ninge indesat. Dar pentru prima oara iarna asta este grozav de frumos afara. Se aude cum cade zapada si toate celelalte sunete sunt infudate, e cald (putin sub minus) si foarte placut. Ce rau imi pare la propriu ca nu mai sunt copil, sa nu am de facut nimic acum, doar sa ies 2 ore sa ma joc in zapada. Am suplinit in schimb cu jumatate de ora de sapat la zapada ca sa las masina la iernat in curtea fabricii. Singura dilema ramane cu ce ajung diseara acasa, ca inteleg ca tramvaiele se anuleaza usor usor cate unul, cate doua :D.

6 comments

de toate adunate

N-am mai prins de mult cateva minute linistite sa apuc sa mai scriu si eu despre kupil pe blog. Na, asta e, mai vorbesc si prin poze :D.



Daca ar fi vreme ca cea din ultimele doua saptamani cam 4-5 luni pe an in Bucuresti, s-ar civiliza si aici traficul. De cand cu vremea asta, brusc nimeni nu se mai grabeste nicaieri, toata lumea are rabdare sa mearga cu 20 la ora fara sa stea proptit in claxon, putini viteji se mai arunca sa-ti taie fata, toata lumea pastreaza distanta, pietonii au mai renuntat la obiceiul de a trece oricand pe oriunde si chiar intorc capul sa se asigure. Daca ar exista si locuri de parcare destule si curatate de zapada, as putea spune ca este vremea ideala pentru soferit :D. Ah, da, ideala pentru soferit prin oras pe oriunde, exceptand sectorul lui Vanghelie. Luni seara, dupa un we plin de ninsoare urmata de ger, nu puteai porni de pe loc si nu puteai opri in sectorul 5. In rest se circula minunat :D.
Intre timp, de cand strazile s-au mai curatat putin, au reiesit in strada si soferii teribili. Eh, ei sa fie sanatosi :D.



N-am prea comentat la adresa vremii ca sunt plictisita si agasata de toata lumea care se plange incontinuu de cat de urat este, cat ninge, cat e de frig, cat e de ud etc etc. dupa care o schimba in cat de mult ploua sau cat e de cald si o tin asa tot anul. Inteleg ca e plictisitor pentru unii sa fie intr-un fel sau altul, dar sa vorbesti intr-una despre vreme injurand-o mi se pare innebunitor. Acu' e drept ca e o iarna grea si parca mi-a ajuns si mie si mai ales Iulianului, care nu a mai ajuns nici la gradinita (ca a fost si racit si nici nu vad cum ar fi ajuns la pranz acasa jos prin viscolul din ultimele zile) si nici pe afara nu a mai iesit. Abia astept sa ne reluam plimbarile, chiar daca vor fi doar de weekend. Norocul lui si al meu ca au ajuns bunicii la timp la noi si nu i-a prins zapada pe drum. Asa ca au toti 3 companie la vremea asta de iarna.





Desi nu mai departe decat luna trecuta Santiago folosea olita doar in calitate de cowboy, in mod uimitor, acum 2 saptamani a inceput s-o foloseasca corect si fara accidente. Yeeeeiii!
In rest, vorbeste mult si amuzant si e un simpatic, cum a fost mereu.

Am nevoie de mai mult timp cu copilul. Si de mai mult timp. Punct. Undeva sunt niste scurgeri care trebuie identificate. Sarind peste aia cu serviciul ofc :D.

Ma gandesc sa renunt la statul pe net.
Asta presupune sa renunt la prietenii virtuali de pe forum. Greu.
Sa renunt la blog. Nu vreau. Inca.
Sa renunt la citit blogurile altora. Da, curatenie in Reader, raman numai cu ce citesc cu mare mare placere.
Sa sterg contul de FB. Hihihi, asta chiar o s-o fac. Mai aman momentul pentru a-l savura. Insa de aici nu voi economisi prea mult timp pentru ca pe FB nu stau.
De cand tot scriu la postul asta, mi-am sters contul de Google+. Cel mai tare a fost cand m-a intrebat la sfarsit de ce-l parasesc, care este motivul. Si mi-am dat seama ca nu am timp sa motivez. Nu vreau sa mai am timp pentru asa ceva. Cool!

0 comments

speechless

Asa sunt de cand am citit povestea nasterii lui Rares. Adica partea cu spitalul :o:o:o .