Pages

7 comments

Biscuiti inspirati. Sau inspiratii biscuiti...

Sau inspirati niste biscuiti! :) (cum a facut Tati cand a venit acasa, ca doar asta a reusit din vreme ce e la regim, iar biscuitii inspirati sunt plini de toate tentatiile interzise lui).

Pornind de la biscuitii mamei lui Alex, care i-au inspirat pe biscuitii mamei Nataliei si continuand cu o dupa amiaza ploioasa si cu o muzica asortata ploii, scrisa de distinsul domn care a colorat Falezele de Nisip, am mesterit acompaniata de Santiago cel cam plictisit de stat in casa, ce altceva decat niste biscuti...

Ce-mi place la retele astea din zona raw este ca nu ai nevoie de cantitati precise. M-au plictisit dintotdeauna retele cu cantitati in miligrame, mililitri, milimetri si alti mili, pentru ca genereaza invariabil intrebari la care nu prea ai raspunsul si apoi, la final, orice nu-ti convine, dai vina pe mililitrul in plus de apa pe care l-ai scapat in mancare intr-un moment de ratacire. La 'celelalte' retete, pui tot ce-ti da prin cap, amesteci, mai gusti eventual, iar la final, daca ceva nu-ti surade, iti promiti ca data urmatoare sa ajustezi tonul din... (un catel de usturoi in plus/minus, un pic de sofran etc etc).

Revenind la biscuiti, au iesit asa:



si au in compozitie (in ordinea numerelor de pe tricou):
- faina de hrisca
- faina integrala de grau
- ovaz
- goji
- curmale (3 la numar)
- stafide
- migdale (10 la numar)
- cateva seminte de in si cateva de susan, rasnite in prealabil
- cateva seminte de canepa
- scortisoara

Enjoy! :)

3 comments

ðə bayk ɪkspɪriəns

The bike experience a fost o reusita completa:




Ca de obicei, pentru cei carora D-nul Blogger nu vrea sa le arate filmuletul, acesta se gaseste aici. Alaturi de alte doua filmulete, de la plimbarea cu mama si cu tata.


Si inafara de premiera cu bicicleta, tot ieri Santiago a indraznit pentru prima oara se sa avante prin toboganul tub. Prin care s-a avantat de vreo douazeci de ori, pana a ajuns sa coboare pe branci.


4 comments

un we mai crud

Cand ai o carte noua, n-o mai lasi din mana, cand iti cumperi adidasi noi, iti vine sa alergi, cand ai o masina noua, te-ai tot duce. Dar cand ai un blender nou, de 1000w, ce faci? Toci fara mila tot ce-ti iese in cale.
Am avut diverse idei pe care le-am amanat, cel mai adesea din comoditate, ascunzandu-ma sub scuza ca nu am un blender competent si ca mi-e foarte greu sa folosesc micul tocator de la brown. Asa ca ieri, cand a ajuns acasa noul blender, a disparut si scuza asta. Drept urmare am avut sambata spaghete de dovlecel cu sos marinara si gazpacho, iar Iulian lapte de migdale si nuci cu diverse fructe.
Iar acum de dimineata primul suc verde din bucataria noastra. Speriata de ce am tot citit pe ici pe colo despre gustul greu de acceptat, am pus 2 mere intre frunzele de spanac, salata si brocoli. A iesit senzational. A luat chiar si Iulian cateva lingurite.
Super! Repetam!

0 comments

de vorba cu un copac



Santiago si-a soptit ieri secretele unui copac. Copacului caruia pana la urma, i-a si strigat cateva. Ca era batran. (Pacat de finalul zgomotos si neavenit).

0 comments

mingile altora

Acum un an bateam aleile parcului, cu Santiago mic si drag in carucior, avand tot timpul din lume sa observ ce e prin jur. Si mai ales ce ma enerveaza.
Anul asta, desi alerg trap saltat dupa copil prin parc, tot vad lucruri care ma enerveaza.
Nu sunt multe... de fapt, ma straduiesc eu sa nu fie multe. Dar macar unul ma scoate din minti:
De cam o luna, plecam in parc cu 2 mingi dupa noi. Pentru ca alti copii se joaca cu tot felul de lucruri care il atrag pe Santiago si, chiar daca nu se joaca cu propriile mingi (refuz in continuare sa cred ca as putea scrie propriile mingii si sa fie corect - edit: aparent totusi forma "mingie" nu este acceptata de doom - iupiiiiii), macar sa avem si noi ceva la schimb. La inceput era foarte atras de mingile altora si statea adesea se uite la copiii care joaca uneori baschet sau fotbal pe micul teren din parc. Acum a inceput sa se joace cu cele 2 mingi din dotare si am inceput sa si invadam terenul de sport cand este gol. Este tare simpatic atunci cand incearca sa arunce la cos sau imi da mie mingea si-mi arata s-o arunc la panou (si antifobalista din mine tot spera in ascuns ca va juca baschet sau orice altceva la viata lui, dar nu fotbal :D).


Pe langa noi, apar repede si alti copilasi, cu bunici, mingi si tot asa. Iese un mare iures in care te simti grozav. In schimb, nu de putine ori, am strabatut impreuna cu cele 2 mingi terenul de joaca pentru cei mici, cel cu leagane si tobogane. Acolo, orice copil incearca sa puna mana pe una din mingile zvarlite cu maiestrie de Santiago, este admonestat ultra rapid de parintele din dotare (mai rar se intampla asta in cazurile cu bunici... sau asa mi s-a parut mie, o sa mai observ), pe un ton ridicat si agresiv: NU E VOIE! NU PUNE MANA! NU E A TA! DA-I-O COPILULUI INAPOI! etc. etc. O vreme am ignorat, am luat mingile aduse inapoi cu regret si am plecat mai departe. Dar cum sunt eu, nu am rezistat mult si am inceput: Ba e e voie. Ia si te joaca. Asta vorbind cu copiii. Lesne de imaginat ca am ajuns rapid la parinti: Si ce daca e nu e a lui?!?! Lasati-l doamna sa se joace. etc etc. Reactiile sunt curioase: multe mame au fost mirate de ce vorbesc eu, au avut chiar niste mici zambete. Doar 2 mi-au zis ca nu-i lasa pentru ca apoi nu mai vor sa dea jucariile inapoi. In fine, tonul meu tinde si el sa ajunga agresiv ca al lor, asa ca mergem repede spre terenul de sport, unde vin cam aceeasi copilasi cu insotitorii lor si unde joaca este foarte frumoasa, chit ca ai sau nu mingea ta.
Ma intreb urmatoarele: de ce oamenii se comporta asa in cazul de fata? Ce spera sa obtina? Un copil docil si dezinteresat de restul lumii? Unul zgarcit si agresiv? Ca daca da, s-ar putea sa aiba mare succes.
Acum trebuie sa recunosc ca asta s-a intamplat numai in parcul Regina Maria si niciodata in Kiseleff. Cu regret realizez ca trebuie sa trec mai des prin parcul central decat prin cel de cartier....


In rest... copiii sunt la fel de bine imbracati... astazi au fost mult peste 25 de grade, iar soarele iti prajea creierul la propriu. O fetita avea ciorapi lungi pe sub niste blugi sanatosi si 2 obraji purpurii de la cat fiersese in hainute, dupa jumatate de ora de alergatura pe terenul cu mingi. Un baietel avea o vestuta matlasata... Si tot asa. In schimb, din toti copiii cu care ne-am jucat astazi, numai unul avea o palarie de soare. Bine ca ne preocupa picioarele, capul ce mai conteaza?

0 comments

pasiunile varstei de 18 luni

Am revenit acasa dupa aproape 10 zile in Grecia fix pe 2 mai cand Santiagul a marcat un an si jumatate. L-am gasit mai mare, mai frumos si mult mai evoluat.



Lucrurile pe care le face sunt multe, ca orice copil de varsta asta, care sta pe loc numai cand doarme, insa la pasiuni se inscriu urmatoarele:
- scarile
Urca si coboara in nestire. Cu fata. Cu spatele. Cu lateralul. De mana. De bara. De perete. In 4 labe daca totul ii este potrivnic. Dar se perfectioneaza rapid si nu mai e mult pana se va descurca singur.
Nu sunt scari la indemana, nu-i problema. Merge si o bordura, o crapatura in asfalt. O piatra mai mare. Imaginatia este totul.

Iar cand cineva incearca sa-l deturneze de la scari, e mare suparare.



Insa isi revine rapid si pleaca sa caute noi scari.




- chestiile cu fir si stecher (sau stecker / stecar - cum preferati)
In top incarcatorul de laptop al lui Tati. Nu-i ala, bun orice incarcator de telefon. Sau vreun prelungitor la care nu are voie. Iar in caz de extrema penurie de cabluri, merge si cel de la pick-up, a carui singura functie la noi in casa este purtator_de_cablu_cu_care_se_joaca_Iulian.

- hainele care se pot muta de colo-colo.
Mi-e si teama sa-l las sa se joace cu un morman de haine atata cat ar fi el in stare. Le muta una cate una din dreapta in stanga. Apoi isi schimba locul astfel incat sa fie strategic pozitionat fata de noul morman si incepe sa-l mute in dreapta. Si tot asa. Mult timp. Prea mult timp pentru gustul meu, desi uneori alunec pe panta 'timp pentru mine" si-l las o vreme cu ale lui.

- cearsafurile care se astern pe pat.
Sub care se baga tipand de bucurie. Sau in care s-ar legana in nestire, daca ar exista 2 titani care sa tina capetele.



- porumbeii
Probabil va dura o vreme pana va intelege ca oricat de aproape va ajunge de ei, de prins tot nu va reusi.



- cartile.
Desi nu sunt inca pasiune curata, stiu sigur ca intr-o zi vor fi, de aceea le-am facut loc in aceasta lista.
Cartile din care a inceput sa citeasca deja:

3 comments

Luna barcilor: EGEEA

Ne-am intors. De pe mare. De la mare.
6 zile, 6 oameni, 1 barca, 5 insule. Da, stiu, ar fi fost potrivit 6 insule si asa ar fi si trebuit, insa socoteala de acasa nu e tot aia cu cea de pe mare.
Am plecat cu inima putin indoita in vacanta asta, nu numai de copil mic lasat acasa foarte multe zile (inafara de cele 6 zile pe barca, au mai existat si 2 zile pe uscat, inca 1 zi de luat / predat barca si inca 1 zi de calatorie), dar si de un feeling asa, putin bizar si nejustificat.
Insa aterizarea in Kos mi-a readus buna dispozitie, caci dupa atata primavara care nu mai vine, peisajul de vara al paralelei 36, plin de palmieri, ficusi, portocali, lamai, lauri, un fel de chiparosi (poate chiar chiparosi, dar cine poate confirma?), pini de toate felurile, a fost o surpriza Linktare placuta. Colindand in zilele urmatoare prin zona, am realizat ca am fost in perioada cea mai verde a zonei, urmand ca in cateva saptamani caldura nimicitoare sa ofileasca orice urma de verdeata. Insa acum totul era inflorit, intr-o sarabanda multicolora. Inclusiv pe langa nisipul / pietrele plajelor, orice firicel de iarba avea in varf un mot de floare. Si totul mergea la fix cu casutele mici al alb-albastre. Nu stiu cat de tare au suferit cuceritorii Greciei ca locuitorii si-au vopsit totul in culorile nationale, insa pentru ochiul meu, lucrul asta e o incantare.
Dupa mica introducere in peisajul insular, am petrecut cele 6 zile pe barca, cu care am mers din Kos (Κως) in Nisyros (Νίσυρος), apoi in Symi (Σύμη), inapoi in Kos si apoi in Pserimos (Ψέριμος Δωδεκανήσου) si Kalimnos (Κάλυμνος).



Din Symi aveam in plan un drum mai lung, de cam 12 ore, pana in Astipalea (Αστυπάλαια). Pe doamna insula Astipalea am ratat-o insa, pentru ca la scurt timp dupa plecare, care a fost pe la 4 dimineata, a inceput furtuna pe mare, din care am scapat cam obositi si unii dintre noi usor sifonati abia pe la pranz. Asa ca ne-am refugiat in Kos sa ne tragem sufletul si apoi am bifat ultimele 2 insule. Si in total 5 insule cu barca.

Finalul de vacanta l-am petrecut pe biciclete bicicland prin Kos si, cu regret, pot spune ca abia astea doua zile de la sfarsit mi-au placut. Pentru ca in mine nu zace nici un navigator insetat de mare nesfasita, de soare parjolitor si vant ce-ti roade pielea, de tras de funii cu muuulte denumiri si mai ales functii, de legat si dezlegat baloanele de acostare, zise si trancheti sau si mai frumos fender-e, de ancorat cate juma de ora sau si mai mult prin porturi sau pe aiurea. Din pacate ca sa aflu toate astea, a fost nevoie de vacanta aceasta. Cu partile ei bune. Caci oricat de carcotasa as fi, trebuie sa spun ca altfel nu am fi vazut atatea locuri, nu am fi descoperit care e treaba cu navigatia cu panze, nu am fi descoperit si ceva lucruri despre firea umana si prieteni. Sper ca data viitoare sa alegem mai intelept. Sau pur si simplu sa avem mai mult noroc.

Pozele din aventura marina sunt aici. (La final am 'imprumutat' cateva poze de la alti doi membri ai echipajului.)