amintirile bat prezentul

Am folosit ieri cele 2 ore libere in care Santiago a plecat in parc cu bunica pentru a face putina ordine in boxa in care am carat acum 5 ani jumate de casa, in timp ce am renovat apartamentul. Multe lucruri am aruncat atunci si multe au ramas in boxa. Pe masura ca trece vremea, realizez ca puteam sa arunc de atunci totul, pentru ca daca nu stii ca ai anumite lucruri, e ca si cum nu le-ai avea. Iar sa treci din cand in cand pe acolo sa le inventariezi... exclus. Asa ca ieri am mai aruncat o tura, punand din nou la pastrare o serie pe care o voi arunca in anii urmatori.
Am terminat evaluand starea de sanatate a unei girafe gigantice de plus pe care a primit-o Tati cadou de la o fosta iubita. Daca ar fi prins-o si pe ea mucegaiul, ca pe multe alte obiecte de pe acolo, ajungea la gunoi, dar cum nu parea afectata, am decis s-o ambalez la loc si sa ies triumfala din norul de praf in care stateam deja de doua ore. In momentul in care am asezat-o in lada-domiciliu, cumva mi-a zburat pe jos telefonul care statea intr-un loc sigur pe un dulap de langa mine. Pot sa jur ca afurisita de girafa a intins o laba pe la spatele meu si mi-a trantit frumosul si aproape noul telefon de ciment. Rezultat:



:(:(:(:(:(:(:(:(:(:(:(:(:(:(:(:(:(:(

Acum e intr-un fel de coma si umbla asa, cu capul spart, tinut laolalta numai de folia protectoare pe care i-am pus-o intr-un moment de inspiratie.