Pages

zile de septembrie

Zile mai putin usoare, cu mofturi mari ale lui Santiago si cu o stare de epuizare nervoasa ale mamei lui...
Nu am mai avut nici puterea si nici dorinta de a nota cum a mers inceputul de gradinita pentru ca starea mea nu m-a lasat. La inceput, dupa primele 3 zile in care Santiago a fost interesat de noul reprezentat de gradinita, au inceput plansetele. In a 4 a zi am incercat sa plec mai mult de o ora, timp in care el plangea isteric si se catara pe mine. Intr-un final, am plecat ca nu mai rezistam sa-l vad asa si am iesit pe usa gradinitei cu o depresie de zile foarte mari. Insa a doua zi mi-am dat seama ca eu gresesc, asa ca l-am lasat in bratele educatoarei si am plecat rapid. DUpa cateva minute nu l-am mai auzit plangand. Si asa am facut si in zilele urmatoare, iar lucrurile au inceput sa mearga tot mai bine. Acum, dupa doua saptamani, totul pare asezat: merge dimnineata cu placere spre gradinita, se bucura cand recunoaste locul cand opresc masina in fata curtii si, de cateva zile, gradinita se numeste "grăăăăă". Imi tot spune despre "grăăăăă" ziua cand povestim si diminetile, cand ne imbracam sa plecam. Azi dimineata chiar a intrat singur in clasa, desi i se botise deja fetisoara a plans cand m-a vazut ca plec. In primele zile, plangea si cand ajungeam acolo, un minut-doua, dupa care ma lua rapid de mana si se zorea catre iesire. Acum plansul a disparut, inlocuit de un fel de scancet, isi increteste nasul si se preface ca plange, dar nu mai are lacrimi. Si dupa cateva secunde, imi sare de gat si apoi imi arata lucruri pe acolo. Alaltaieri a fost prima zi cand ne-am jucat vreun sfert de ora pe trotuar in fata gradinitei, nu se mai dadea dus de acolo. Si prima in zi in care, dezbracat fiind prin casa, mi-a spus "keke", iar cand i-am pus scutec, chiar a facut (tot la faza in care nu vrea sa faca niciunde altundeva este...).
Aparent ce mi-a spus toata lumea ca in doua saptamani copilul se obisnuieste, este adevarat. Ce nu mi-a spus nimeni este ca si mamei ii trebuie cam doua saptamani sa se obisnuiasca si sa-si iasa din starea depresiva, sa lase la o parte gandurile negre si sa mearga mai departe.
Insa dincolo de gradinita care pare cat de cat pe drumul cel bun, acasa este cu totul alta poveste. Copilul meu linistit si vesel si relaxat, care manca 3 mese pe zi, cu aproape orice-i dadeam, plus doua gustari si care dormea la pranz 3 ore, ba chiar mai mult si noaptea de la 9 pana dimineata la 7, cu cate o trezire sau chiar fara, a disparut... Copilul de azi este mereu pus pe plans. Vrea diverse lucruri care nu l-au interesat niciodata pana acum, pe care daca nu i le ofer, plange, daca i le ofer de fapt nu le vrea si plange, daca nu plange maraie, incercand sa-mi spuna niste lucruri pe care adesea nu le inteleg si in final maraiala se transforma in plans, oriunde ma asez vine si ma trage de mana, de picior, de pantaloni, de ce apuca, sa mergem undeva, adesea fara scop precis, astfel incat cand ajungem in locul acela inexistent, incepe sa planga... Daca ii ofer mancare la pranz, plange. Abia daca bea putina zeama de la supa, fara sa atinga vreo leguma. Duminica a batut orice record, mancand dimineata cca 150 ml de iaurt si cam nimic pana a doua zi... De cateva zile, cand vine ora somnului de dupa masa, incepe sa alerge prin casa, daca il pun in pat, plange, daca vede pernuta - pe care pana saptamana trecute si-o aducea singur de la el din camera la ora de culcare - plange. Zilele cand adormea in 5-10 min par indepartate complet, acum doua zile a durat adormitul 1 ora si 45 de min si a dormit 40 de min.... Cand se trezeste din somn, adesea plange... Seara daca vrea sa-l culce Tati, plange isteric si se agata de mine. Noaptea se trezeste si vine la noi in pat, ma ia de mana si ma trage la el in camera, unde nu se hotaraste unde si cum sa doarma, asa ca ne schimbam din pat in pat, pana il rapune oboseala. De cateva nopti, la 5 dimineata vine si ma ia de mana sa mergem la frigider sa-i incalzesc lapte (normal, daca ziua nu mananca mai nimic...). Apoi se tranteste intre noi in pat, unde doarme lemn pana la ora 9. Parca am mai zis ca noi cel tarziu la 9 trebuie sa fim la gradinita, nu? De la 1 an s-a trezit la 6 dimineata si de atunci am tot cautat solutii sa-l fac sa mai doarma macar o jumatate de ora. Acum s-a rezolvat :(. Si pleaca cu greu in parc fara mine.
Desi mereu ii explic ca nu plec nicaieri, ca sunt mereu aproape, ca sunt acasa sau in camera de alaturi, procesul intelegerii pare intr-un viitor foarte indepartat. Mi-a spus o prietena cu un copil de 3 ani si putin ca, odata cu inceperea gradinitei tot acum 2 saptamani, anxietatea asta de separare arata fix la fel si la ei. Deci macar apasarea asta n-o mai am, cand stiu ca e cam la fel si la 2 si la 3 ani. Si vad la gradinita si copilasi mai mari care sunt suparati dimineata...
In schimb tot restul m-a dat peste cap, ma simt neom, de oboseala, epuizare fizica si nervoasa si rabdarea mea este la limita de jos. Fiecare zi pare un vis urat, iar a doua zi, in loc sa fie mai bine, parca e pe dos. Tot astept sa ating fundul cu piciorul ca sa ma, sa ne pot salta in sus.

PS Ieri am vizitat dentistul, a carui scaun il lustruim foarte des si eu si Tati si care ne-a spus ca nu e nici un necaz cu dintisorul, ca e temporar, iar lovitura nu a fost foarte grava. O veste buna.

Vreau mai multe.!
In momentele de luciditate ma gandesc cum ar fi sa fie bolnav (desi are ceva burta deranjata de vreo 3 zile deja, poate si de asta e destul de moody...) sau cum ar fi sa fiu eu bolnava si sa nu ma pot ocupa de el sau cum ar fi sa avem probleme reale. Dar toate astea sunt un pai, de care pentru moment nu reusesc sa ma agat....

btemplates

5 comments:

Raluca spunea...

Te imbratisez! Sa vina vremuri bune din nou!

copiicuochidepoveste spunea...

Intr-adevar e anxietatea de separare care e la fel de grea si pentru el si pentru tine. Dar va descarcati in mod diferit. Plange alaturi de tine pentru ca acolo se simte confortabil, stie ca TIE ti se poate plange, ca tu il asculti (ceea ce e bine, zic eu). Eu spun ca sunt 2 motive: protestul fata de schimbarea majora si oboseala. Am trecut si noi prin asta: in primele saptamani si chiar luni de cresa (nu vreau sa te demoralizez :)) totul era bine si acolo si pe afara dar in momentul in care intram in casa incepeau crizele de furie (ceva cu totul si cu totul nou pentru copilul meu cooperant de felul lui): se trantea pe jos si incepea sa urle. El de fapt protesta IN MEDIUL FAMILIAR IN CARE STIA CA E ASCULTAT. A durat putin pana sa inteleg asta, dar dupa aceea i-am repetat ca il inteleg ca e suparat, ca ii este greu, ca s-au schimbat multe dar eu il iubesc la fel de mult. I-am povestit despre cresa doar in termeni pozitivi, dar nici nu am exagerat pentru ca nu am vrut sa-i anulez supararea: am acceptat ca exista, i-am inteles-o. Eu persoanl n-am fost niciodata total impacata cu optiunea cresa, dar si acum stiu ca la momentul acela, in contextul acela a fost cea mai buna alegere: dar nu perfecta.
Cand se sperie ca dispari eu zic sa-i spui ca daca pleci te intorci, ca oriunde esti tot la el te gandesti, ca si de departe il iubesti la fel de mult.
Puteri inmiite va doresc!
Anca

Monis spunea...

Raluca iti multumesc. Stii... cand mi-e foarte greu, la tine ma gandesc mereu, cata rabdare a trebuit sa ai tu in perioadele mai dificile ale lui Alex si mi se face rusine ca eu nu rezist...

Anca ma bucur mult ca mi-ai scris, m-a ajutat enorm ieri la ridicarea moralului pravalit la pamanat. Ce mi-ai scris tu, impreuna cu bunica din dotare care a scos copilul in parc :). Am uitat sa spun ca numai cu mine are crizele astea.... normal, daca doar eu il duc la gradinita... Ma intreb cand ar fi potrivit sa-l duca si Tati la gradinita, ca sa nu fie si mai bulversant...??!
Deci asta e misterul plansului de acasa... ok, trag aer in piept si sper azi sa ma descurc mai bine decat ieri si mai putin bine decat maine (luni...). Multumesc!

Raluca spunea...

O, Moni, nu! Gandeste-te tot timpul ca eu stau cu ai mei :D. Deci asta e singura mea responsabilitate, sa am rabdare cu el :)).

Pupici!

Monis spunea...

Da, e si asta un aspect, deloc de neglijat :).

Trimiteți un comentariu