Pages

in mine exista o mamarea

Astazi necazurile au inceput din fata blocului, cand Santiago nu a mai vrut sa mearga, s-a intepenit zdravan pe picioruse si in doua secunde m-am pomenit cu el spanzurat de o mana in mana mea, care daca i-ar fi dat drumul, l-ar fi lasat sa se tavaleasca putin pe asfalt. Asta pe trecerea de pietoni :-&. Pe care trece mereu in pas vioi, ca asa a fost invatat, sa se grabeasca pentru ca vin masini si tot tacamul. Inca ceva nou...
Pana la intrarea in bloc incepuse deja sa planga amarnic iar in lift se catara disperat pe mine, de parca mergeam undeva unde urma sa-l las singur, nu acasa unde sa stam toata ziua impreuna. In casa, o ora de plans isteric, cu sughituri, fara nici o consolare si, din nou, fara nici un motiv evident. Orice incercam sa-i dau, desi in primul moment il interesa, in secunda doi il pravalea intr-o serie si mai apriga de plansete. A mancat plangand cateva linguri de mancare de bebelusi, a vrut sa bea supa, dar dupa primele guri a plans iar zdravan. Oriunde am incercat sa-l duc, plangea. Daca il lasam din brate, plangea. In brate, se lipea de mine si-si punea capul pe umarul meu cateva momente, apoi vroia sa mergem undeva. Oriunde era acel undeva, cand ajungeam acolo, plangea. Am fost salvati amandoi de bunica de Bucuresti, in fata careia a mai plans putin, dar cu care s-a prins imediat la joaca. Iar la ora de somn, a venit si m-a luat de mana sa-l culc eu, cu bunica alaturi.

A fost foarte simplu sa fiu mamabuna pana de curand. E simplu sa ai rabdare, calm, sa treci zambind peste mici incidente si peste tine, franta de oboseala, cand copilul nu are nici un issue de rezolvat. Este si mai simplu sa fii mamarea. Pentru ca e un drum la vale si daca n-ai frana buna, te duci si te tot duci... Ce este foarte complicat, este ceea ce urmeaza dupa ce descoperi mamarea din tine.... Eu am gasit-o de curand si ma tot intreb ce sa fac cu ea...

btemplates

10 comments:

MoniQ spunea...

Oh, baloney! Nu te califici pentru mamarea, sorry, mai ai! :)
In tine ai descoperit de fapt un om, si i-ai vazut intai slabiciunile. Da-ti putin credit si inainte de a te invinovati incearca sa ai mai multa grija de tine. Mie mi s-a dat un sfat foarte de apreciat de curand, cand ma simteam cu toata lumea prabusita in crestet, sa ma odihnesc. Dormi cat poti de mult si fa asta cat mai curand si cu orice pret. Odihnita vei reusi sa descalcesti problemele cu mai mult entuziasm si mai infloritoare speranta.
Cred ca la voi e o problema de recastigarea a increderii. Si sunt convinsa ca, mamabuna asa cum te stiu, iti va fi usor sa-ti readuci puiul in fericire. Doar sa ai rabdare, sa il asculti, sa-i fi alaturi, sa-l lasi sa-si spuna nemultumirile cum poate.
Te imbratisez, sa urmeze zile senine :)

magda spunea...

Va imbratisam, cu drag !
In curand veti fi linistiti si fericiti din nou si vei privi zambind aceste postari foarte frumoase in felul lor.
Iti va parea bine pentru ca, fiind scrise aici, vei putea mai tarziu sa rememorezi cu drag si cu fidelitate aceste momente in care fostul bebelus devine pe zi ce trece un copias, chiar daca nu este intotdeauna absolut adorabil.
Multi pupici de la noi !

Raluca spunea...

Monis, daca ar fi toate mamelerele ca tine, as fi tare fericita :)). Mi-a venit in minte audible ala de pe yahoo messenger "haha, you're funny"...

Atata ca pentru tine nu e distractiv deloc. Eu, dupa ce am citit cartea Sperantei Farca, ce explica inclusiv plansul ala de la inceput ca bebelusii il fac doar cand au incredere in persoana cu care sunt, tind sa-i dau dreptate Ancai de la postarea precedenta. El e stresat de schimbare, si numai tie are incredere sa se descarce de incarcatura emotionala. Fii alaturi de el, spune-i ca-l intelegi, si va trece peste hopul acesta castigator.

Te imbratisez sa fie repede iar bine!

Raluca spunea...

E super fain noul aspect al blogului! :)

Monis spunea...

Multumesc pentru sfaturi si suportul moral. Da, oboseala expandeaza depresia si comprima rabdarea, asta e clar. Incerc sa inteleg totul si ma ajuta mult cuvintele voastre, multumesc!

Mama lu' Ana si a lu' Alex spunea...

De azi de dimineata de cand am citit postarea ma tin sa-ti zic ca si eu am momente cand imi pierd zenul... :D
Si exact cum descrii ca face Santiago cu plimbatul de manuta dintr-o parte in alta, nervoasa, nefericita, asa face Ana pe la 1 din noapte :(. Din sufragerie la frigider si retur... ma innebuneste.
Si-mi tot zic: this, too, shall pass!
Hang in there!

Te imbratisez.

Mai, ce tare e blogul! Super lifting! Sa va fie de bine.

Monis spunea...

Nela, ai dreptate, toate trec, si trec repede. Totul e sa iesim nesifonati din ele...
Sarcina frumoasa in continuare si spor in toate!

Nela spunea...

Oh, Moni, aia sa fie cea mai mare problema, sifonatul nostru! :))

Monis spunea...

"Sifonati" ne include, dar include si copiii... ;)

Nela spunea...

Ai dreptate, Monis... :)

Trimiteți un comentariu