mingile altora

Acum un an bateam aleile parcului, cu Santiago mic si drag in carucior, avand tot timpul din lume sa observ ce e prin jur. Si mai ales ce ma enerveaza.
Anul asta, desi alerg trap saltat dupa copil prin parc, tot vad lucruri care ma enerveaza.
Nu sunt multe... de fapt, ma straduiesc eu sa nu fie multe. Dar macar unul ma scoate din minti:
De cam o luna, plecam in parc cu 2 mingi dupa noi. Pentru ca alti copii se joaca cu tot felul de lucruri care il atrag pe Santiago si, chiar daca nu se joaca cu propriile mingi (refuz in continuare sa cred ca as putea scrie propriile mingii si sa fie corect - edit: aparent totusi forma "mingie" nu este acceptata de doom - iupiiiiii), macar sa avem si noi ceva la schimb. La inceput era foarte atras de mingile altora si statea adesea se uite la copiii care joaca uneori baschet sau fotbal pe micul teren din parc. Acum a inceput sa se joace cu cele 2 mingi din dotare si am inceput sa si invadam terenul de sport cand este gol. Este tare simpatic atunci cand incearca sa arunce la cos sau imi da mie mingea si-mi arata s-o arunc la panou (si antifobalista din mine tot spera in ascuns ca va juca baschet sau orice altceva la viata lui, dar nu fotbal :D).


Pe langa noi, apar repede si alti copilasi, cu bunici, mingi si tot asa. Iese un mare iures in care te simti grozav. In schimb, nu de putine ori, am strabatut impreuna cu cele 2 mingi terenul de joaca pentru cei mici, cel cu leagane si tobogane. Acolo, orice copil incearca sa puna mana pe una din mingile zvarlite cu maiestrie de Santiago, este admonestat ultra rapid de parintele din dotare (mai rar se intampla asta in cazurile cu bunici... sau asa mi s-a parut mie, o sa mai observ), pe un ton ridicat si agresiv: NU E VOIE! NU PUNE MANA! NU E A TA! DA-I-O COPILULUI INAPOI! etc. etc. O vreme am ignorat, am luat mingile aduse inapoi cu regret si am plecat mai departe. Dar cum sunt eu, nu am rezistat mult si am inceput: Ba e e voie. Ia si te joaca. Asta vorbind cu copiii. Lesne de imaginat ca am ajuns rapid la parinti: Si ce daca e nu e a lui?!?! Lasati-l doamna sa se joace. etc etc. Reactiile sunt curioase: multe mame au fost mirate de ce vorbesc eu, au avut chiar niste mici zambete. Doar 2 mi-au zis ca nu-i lasa pentru ca apoi nu mai vor sa dea jucariile inapoi. In fine, tonul meu tinde si el sa ajunga agresiv ca al lor, asa ca mergem repede spre terenul de sport, unde vin cam aceeasi copilasi cu insotitorii lor si unde joaca este foarte frumoasa, chit ca ai sau nu mingea ta.
Ma intreb urmatoarele: de ce oamenii se comporta asa in cazul de fata? Ce spera sa obtina? Un copil docil si dezinteresat de restul lumii? Unul zgarcit si agresiv? Ca daca da, s-ar putea sa aiba mare succes.
Acum trebuie sa recunosc ca asta s-a intamplat numai in parcul Regina Maria si niciodata in Kiseleff. Cu regret realizez ca trebuie sa trec mai des prin parcul central decat prin cel de cartier....


In rest... copiii sunt la fel de bine imbracati... astazi au fost mult peste 25 de grade, iar soarele iti prajea creierul la propriu. O fetita avea ciorapi lungi pe sub niste blugi sanatosi si 2 obraji purpurii de la cat fiersese in hainute, dupa jumatate de ora de alergatura pe terenul cu mingi. Un baietel avea o vestuta matlasata... Si tot asa. In schimb, din toti copiii cu care ne-am jucat astazi, numai unul avea o palarie de soare. Bine ca ne preocupa picioarele, capul ce mai conteaza?