nervi si baloane de sapun

Duminica pe 19 au venit bunicii de la munte. Stam cateva zile impreuna in Bucuresti inainte de marea aventura: la mare cu Santiago.
Am plecat cu copilul si bunica inspre parc, ca s-o familiarizez cu noile obiceiuri legate de drumul catre parc si joaca de afara, am mers o vreme pana acolo si in parc totul in regula, pana a aparut un bunic cu baloane de sapun.



Bucurie mare pe gasca de trei piticuti, care alergau care incotro sa prinda cat mai multe efemeride. Insa Santiago nu s-a lasat pana nu a pus mana pe chestia care face baloanele. Si incercand el sa sufle si nereusind, l-a prins iar o criza de plans. Caci da, Santiago e la vremea crizelor.

Au inceput acum vreo 2-3 saptamani. Prima de la mop. Cu care s-a jucat in fel si chip si e la care "din senin" s-a pus pe plans isteric, de neoprit, de neconsolat. Dupa a doua criza, am arestat mopul si lucrurile s-au linistit aparent, am crezut ca mopul e deja istorie pentru ca stie unde este, il vede, dar nu-i pasa ca nu ajunge la el. Evident, alte plansete au aparut, in contexte mop-free. Seara dupa baie, pana sa ajung cu el in dormitor si sa primeasca laptele - drum ce dureaza cateva secunde. Dupa lapte ca de ce s-a terminat laptele si tot asa. Cel mai scuturator a fost in parc cand s-a intalnit prima oara cu smecheria aia de facut baloane. A inceput sa planga (ca nu putea sufla suficient - asta e interpretarea mea) atat de tare ca a trebuit sa plec cu el din parc si a tinut-o asa 1 ora jumatate, cu pauze mici de cateva minute, pana la culcare. Azi la fel, mai mult de 1 ora, plansete, cu zvarcoliri, fara sa vrea sa bea nimic, fara sa vrea jos din brate... Dupa experienta asta, punem si baloanele de sapun langa mop, pentru o vreme.
Insa azi nu numai baloanele au fost "vinovatele". Dupa somnul de la pranz, a inceput iar sa planga si sa se catere la mine in brate, cu atat mai disperat cu cat incerca bunica sa se apropie de el. A durat si criza asta mult timp, nu am reusit sa-l linistesc deloc si in final mi-am pierdut rabdarea. L-a luat pana la urma bunica pe afara, dupa ce eu m-am refugiat in baie si nu m-a mai vazut.
Am avut o minirevelatie cand mi-am dat seama ca de fapt nu doar ca si-a amintit de bunici, dar si-a amintit si ca l-am "abandonat" si am plecat in excursie si l-am lasat cu ei. Si cred ca a aparut teama sa nu dispar iar si el sa ramana cu bunicii....
Sa vedem cum vom negocia cu el sa plecam in iulie cateva zile singuri la Barcelona...
Pana atunci rabdare. Si rabdare. Ca tutun ciu-ciu.