cea mai lunga zi
Da, stiu, a fost ieri. Dar pentru mine cea mai lunga zi tinde sa devina un concept zilnic, atata vreme cat Santiago este in plina criza. De felul asta.
Mi-e tare dor de el sa-l vad asa cum era si cum zilele astea e tot mai rar :(.
De exemplu sambata, bagandu-se in seama printre copiii mai mari (si aratandu-le si buricul pe care si l-a redescoperit curand :">). Daca domnul blogger este din nou neprietenos, filmuletul este si aici.
In acelasi parc este si un leagan care este si mai bun pentru exersatul leganatului independent:
5 comments:
Mulțumesc de pomenire! :)
Eu am înțeles că toate crizele astea de furie sunt o etapă care trebuie să se întâmple. Că la unii se întâmplă mai rar/mai lin, iar la alții mai dramatic e o altă poveste. Eu am analizat cu atenție circumstanțele (o măsea (două, trei) care erup, intrarea în colectivitate, răcelile, frustrarea nestăpânirii limbajului, nevoia de independență și iar frustrarea da a nu-și putea folosi acestă independență etc) și așa am înțeles copilul mai bine și a fost mult mai ușor să gestionez crizele.
Succes, nervi de oțel, muzică și ceai de tei :))
Hei! Am vrut sa te intreb daca ok sa te citez, insa cum viata de mama este o cursa contra cronometru, am riscat si mi-am zis ca fiind public blogul tau, nu te vei supara. Multumesc de sinteza, foarte folositoare! Si o intrebare tehnica: pana la doi ani jumate ati mai trecut prin asa perioade?
Inteleg ca trebuie sa se intample. Si credeam ca sunt pregatita. Ei bine nu eram. Partea cea mai grea din toate este sa-mi pastrez eu calmul... Ca in rest toate se duc. Insa daca eu ma enervez si tip, asta cred ca ramane undeva :(.
(am si eu o postare despre faza asta inceputa, dar nu am reusit s-o finalizez si acum pare expirata....)
Monis, multumesc de link, e super postarea de pe copiicuochidepoveste.
Despre noi iti pot spune ca mici mici nervi sunt legati de neputinta comunicarii. Marii nervi, care tin mai multe zile si in care nu reusim sa ne intelegem sunt legati clar de eruptia caninilor.
Cum să mă supăr? Vroiam neapărat să spun că nu am pregătire de specialitate, dar am încercat să adun ce am citit în cărți sau pe net și să aplic la experiența noastră.
Crizele noastre au început de fapt la 1 an jumate odată cu prima răceală seriosă și apariția caninilor. De la 2 ani s-au intensificat datorită intrării în colectivitate+erupția măselelor+răceli repetate. Într-adevăr acum de când vorbește mai bine s-au mai redus crizele, iar în dramatism au scăzut de mult (la început se lăsau cu trânteli pe jos și dat din picioare, dar etapa asta am depășit-o, sper!) Depinde foarte mult de context, zic eu...
Păstrarea calmului a funcționat la mine cu repetarea în gând a unor lucruri liniștitoare (numărat, cântat etc) și cu multă susținere din partea celor din jur.
Anca
(încă nu am aflat cum pot să mă semnez pe blogspot :)), dar cred că trebuie să-mi schimb eu setările pe blog să-mi apară numele)
I'm a newbie here what a lovely blog you have!
Trimiteți un comentariu