Pages

iminenta cenusie

Serviciul. Iminent. Care nu poate fi nici amanat. Nici evitat. Si toate gandurile - mai mult negre - legate de inceperea lui.
Sunt intr-un fel de denial, tot aman sa ma gandesc ca mai sunt doua saptamani (doua saptamani?!?! oare am facut bine scriind aici?... punand totul in scris parca devine si mai real) pana ma voi intoarce la birou. Oare cum voi reusi sa ma imbrac, cu haine pe care de 2 ani nu le-am scos din dulap, haine care imi sunt straine, atat de straine de parca ar fi ale altuia? Cum voi reusi sa ma imbrac cu ele, sa le combin, cand de mai bine de doi ani sunt tot in blugi, adidasi si cele mai comode sandale? Cum voi reusi sa ma ocup de intretinerea lor cand abia am timp acum sa le calc pe cele ale Santiagului? Intrebari categoria 'pana'. Cele tip 'cocos' vin indeaproape: Cum voi reusi sa fiu gata in timp util diminetile, cand de 2 ani iesitul din pijamale dureaza uneori si pana la 11 spre pranz? Si sa fie gata si copilul pentru gradinita, sa ajungem acolo si apoi si eu la birou la timp si sa fiu (inca) fresh pentru 8 ore jumate de tavaleala? Cine va face cumparaturile? Si cine va spala vasele? Si cine va face ordine?
La categoria grea vin altele... Cum o sa fac fata sa stau atatea ore atarnata la birou si copilul singur in lumea asta mare? Cum o sa inteleaga de ce naiba nu sunt acasa sa ne jucam sau sa batem parcurile impreuna? Cum o sa inteleg eu de ce naiba nu sunt acasa sa ne jucam si sa batem parcurile impreuna? Ani de zile de acum incolo? Cum o sa-mi gasesc energia sa ajung acasa in forma ca sa profitam de putinul timp impreuna pana la somn? Si cea mai grea: Cum ma voi impaca vreodata cu statutul de 'mama de week-end'?
Dar astea sunt intrebarile de maine. Intrebarile de azi se leaga de cum sa ma impac cu mine cand am impresia ca nu stau cu el destul timp nici acum, ca nu ne jucam suficient, asta ori de cate ori ma apuca isteria spalatului vaselor sau asezatul la calculator sa mai vad si eu ce misca pe lumea asta. Sau cand il las cu bunica in parc?
Mai am dar nu mai vreau sa le aud :(.

btemplates

11 comments:

Dana spunea...

As vrea sa spun ceva inteligent, dar nu stiu:(. Stiu doar ça si pe mine ma inspaimanta iar eu mai am un an de libertate (asta-i cuvantul care mi-à venit prima data in minte), nu 2 saptamani.
Te imbratisez cu drag! Multa putere, va fi bine cumva.

Nela spunea...

Te imbratisez!
I hear you si din pacate nu stiu ce sa-ti zic. :(
Va fi bine, stiu ca va fi bine. As imi zic si mie. Trebuie sa fie bine!

MoniQ spunea...

Solutia mea: nu te gandi global, ia fiecare zi asa cum vine si incearca sa o faci traibila, frumoasa, aparte, sa te bucuri de Santiago cat poti in orele pe care le furi de la cealalta viata, cea de "om mare". Concentreaza-te pe bun, pozitiv, constructiv, alb cat poti de mult.
Imbratisari, sa va fie bine si cat mai usor.

Monis spunea...

Multumesc dragelor! Dana & Nela ma bucur tare pentru voi ca aveti inca atat de mult timp la dispozitie si mai ales pentru motiv :). Enjoy!
Moniq incerc, incerc :).

Josh spunea...

Te imbratisez si eu>:D<
O sa dureze un pic pana o sa va recapatati echilibrul(diminetile sunt un haos total) dar incet,incet lucrurile vor intra pe un fagas normal. Cel mai greu o sa fie sa tragi de el dimineata sa se imbrace si sa iesiti pe usa(adauga la asta si gatitul unui meniu intreg pt pranz si tabloul o sa fie si mai vesel) si iarasi,seara,cand o sa fii franta ai el o sa fie in culmea fericirii sa te vada si cu un chef de joaca la cote maxime. .:))
Daca nu ti s-a luat deja de la pasajul de mai sus si inca nu te doare capul,incearca sa faci un plan de bataie,nu lasa pe ultima zi ca o sa fie un haos total. Faceti 'simulations' ,cat mai multe,ajuta mult pt a avea cat de cat o imagine de ansamblu a ce va fi. Pup cu drag si tin pumnii,sa fie bine !

Josh spunea...

Oops,I didn't mean it cu razaciosul ala,era doar un zambet mic,mititel

Josh spunea...

(eram de pe telefon si-mi apareau yahoo icons,vad ca de pe calc e altfel)

Monis spunea...

La mine rade ala cu toata gura, dar e ok, ca intai am citit comentariul in Reader si acolo nu radea :)).
Da, uite la simulare nu ma gandisem, tot incerc sa vizualizez cum va fi treaba, dar merita facute niste teste. Desi mi-i o scarbaaaa :).
Multumesc de incurajari, cand imi amintesc de tine cum te-ai mutat singura cu Josh in Canada, ma gandesc ca o sa pot si eu sa le fac pe toate. :-*

Raluca spunea...

Oofff m-ai facut sa plang...

Mai ales la pasajul: "Cum o sa inteleaga de ce naiba nu sunt acasa sa ne jucam sau sa batem parcurile impreuna? Cum o sa inteleg eu de ce naiba nu sunt acasa sa ne jucam si sa batem parcurile impreuna? Ani de zile de acum incolo"

Nu stiu ce sa te sfatuiesc, stii ca e un subiect foarte sensibil pentru mine, imi venea sa plang de anul trecut pe tema asta. Dar m-a linistit putin sfatul lui MoniQ, ala l-as prelua in cazul meu.

Te pup si te imbratisez! Si stiu sigur ca te vei acomoda repede, dupa cum te cunosc de puternica!

magda spunea...

Mie mi-ar placea sa pot sta cu copiii acasa pana la varsta la care m-ar trimite ei la serviciu. :)

Monis spunea...

Raluca multumesc! Sper si eu sa fiu puternica.

Magda, nici macar nu e atat de mult pana vor vrea sa fie singuri :(.

Trimiteți un comentariu