viitorul presedinte
Acum cam un an eram la piata cu Santiago, in lungile plimbari de dimineata cu el in carucior, privind curios la lume sau dormitand ore intregi (eh ce vremuri…). Cand am terminat de atarnat de carucior tot ce-mi alesesem de la tarani (ce deosebire de anul asta cand ajung foarte rar si atunci in maxima viteza si iau tot ce-mi pica in mana cam de la prima, hai maxim a doua taraba…), am iesit prin spatele pietei cu gandul sa mergem pe la umbra alene spre casa, ca sa aiba timp si copilul abia trezit, sa se dezmeticeasca din dulcele somn de dimineata. Cand sa traversam se opreste in fata noastra un batranel, exact modelul de dascal (as pune pariu ca asta fusese si imi pare rau ca nu l-am intrebat atunci sa-mi verific impresiile) din alte vremuri, se apleaca spre Iulian si foarte serios, dar cu un mare zambet in privire, ma intreaba: "Ce faceti? Il plimbati pe viitorul presedinte?”
Dupa cateva cuvinte schimbate cu batranelul cel simpatic, am plecat foarte vesela mai departe, gandindu-ma cat de frumos poate fi sa ai totul inainte, sa fii atat de tanar incat sa poti face orice, literalmente orice! Imi doresc enorm sa am inteligenta si talentul sa-l invat pe Santiago sa-si gaseasca linistea si multumirea in sine insusi si sa aiba o relatie normala cu meseria pe care o va avea. Ca va fi ea presedinte de scara blocului sau de presedinte de stat. Si sa am puterea sa accept ce are sa i se intample, de nu va fi pe gustul meu (de atunci).
4 comments:
Mai rar batranei senini si asa optimisti! Stii si tu, marea majoritate de obicei se opresc sa critice ceva in atitudinea mamei sau sa corecteze vreun comportament mai sprintar de copil.
Fiind inca under the influence of the fabulous Mr. Bongiovi, eu zic ca mai bine rock star decat presedinte, e diferenta intre a fi adorat forever si injurat intotdeauna.:) Important e sa iubeasca ce face.
Tudor se joaca mereu cu o fetita din vecini care ii pupa manutele si ii pune si pe ceilalti copii sa i le pupe spunandu-le ca el va fi presedinte. :)). Dar, cum spunea si MoniQ, parca tot cantaret ar fi mai bine... sa canti si sa te si plateasca pt asta...
Da, am dat si noi de unul cam la fel in Bacau...care fusese ceva mare in functie pe la judet (l-am si filmat cand imi povestea) si care imi spunea cu un zambet deschis pana in varful ochilor, ce minunatii sunt copiii astia si ce grija imensa trebuie sa avem de ei..."pentru ca ei sunt viitorul."
Ai spus cum nu se poate mai bine ce-mi doresc si eu vis-a-vis de Aidan. Sa pot si sa stiu sa-i insuflu respectul si multumirea de sine si cu sine, indiferent ce meserie isi va alege.
Acum ajung si eu sa comentez, scuze...
Da, batraneii de obicei au ceva de comentat, nu prea stiu eu ce ca fug cu mare viteza cand aud cate un inceput de peroratie, dar aceste batranel, oau! m-a uns pe suflet, cat de cald si natural a fost si cum doar printr-o fraza a urnit tot caruselul de rotite din capul meu, legat de noi si meseriile noastre, de copii si de meseriile pe care le voi avea... De un an ma tot gandesc sa scriu povestea asta... si am tot amanat ca nu stiu sa scriu suficient de bine...
Trimiteți un comentariu