Pages

aniversare cu 3

Am promis (mie desigur) ca scriu macar de 3 ani, 3 luni, 3 saptamani si 3 zile ale Santiagului. Ca nu am timp sa scriu, e una, dar nu am talent de fapt sa povestesc ce face el. Pentru ca face cam tot ce fac copiii la varsta asta, evident mult mai misto si mult mai bine ca doar e copilul meu :)). Doar ca nu ma pricep eu la a povesti... Cert e ca Santiagul e foarte pasionat de scris, scrie cifrele una-ntr-una (nu stiu cum se scrie asta), umbla dupa el cu o agenda si un pix anume si face prezenta (e la gradinita pe post de educatoare, isi noteaza constiincios fiecare copil prezent pe care il striga si ridica mana pentru el), deci e pe activitati 'intelectuale' :D. Cu restul mai rar, cred ca i s-a acrit de toate de cand sta pe acasa. Acum are 10 zile de cand n-a iesit pe afara ca a tusit 4 saptamani pana a reusit si a facut si febra si acum stau cu antibioticul intr-o mana si tot astept de o saptamana sa depaseasca ceea ce eu sper ca e inca viroza. Deci nu ne-am intalnit cu alti copii cum mi-am propus eu, nici macar cu alti adulti, insa am fost surprinsa ca la a doua vizita la pediatru, a fost foarte cooperant, nu s-a mai ghemuit strans in bratele mele. Si la prima a fost ok, dar cand i-a lipit stetoscopul de spate a inceput sa planga si cred ca a fost vina mea ca nu i-am explicat destul de bine care va fi procedura. Apoi i-am luat analize de sange si a plans si acolo putin, dar nu s-a zbatut, nu a fost isteric si i-a trecut foarte repede. Ieri am vrut sa-i repet analizele de sange si i-am povestit care e treaba, cum nu vreau sa-i dau antibiotic decat daca e nevoie si a fost de acord, atat ca laboratorul se inchisese asa ca am amanat treaba.

In continuare am tendinta sa ignor faptul ca acum suntem 3 oameni in casa si imi amintesc asta cand imi da cate o replica ca o palma. Acum 2 zile am pierdut un cercel prin casa si i-am anuntat pe Tati si pe bunica sa mi-l caute. Pe Iulian l-am ignorat. Aseara mi-a intins cercelul si mi-a spus foarte sec: uite, mama, ti-am gasit cercelul...

Am pus mana aseara pe aparatul de fotografiat si am realizat ca nu i-am facut de 1 luna mai nici o poza si asta ma intristeaza, e ca si cum am ajuns sa consider firesc ca Iulian e copilul meu si nu senzational....



Astea sunt din decembrie, cam de cand a inceput sa stea la masuta lui sa scrie atat de patruns, de zici ca e in clasa a V a si are o multime de teme de facut.


A inceput sa nu mai vrea sa-si arate mutra la poze....


Dar cu toate astea uneori raspunde la rugamintile mele sa-mi zambeasca pentru un cadru...


 A devenit absolut pasionat de un joc de-al meu de pe PSP (poate pentru ca m-am jucat mult cu el cand eram gravida :D) si cred ca-l bantuie gandurile despre joc incontinuu, ca ma trezesc ca-mi spune 'din senin' cate ceva despre joc in cele mai neasteptate momente, desi tin accesul la psp f limitat la cateva minute pe zi... Dar ce sa ma astept cand e copilul a doi oameni care si-ar petrece viata jucandu-se... :D :D


Si poza asta e de ieri, bineinteles la eterna lui masuta, scriind cifre :)


Sa ne traiesti, sa ne traiesti, sa ne traiesti! vesel si plin de voie buna!


btemplates

2 comments:

Ina Ina spunea...

Sa va traiasca!!! mi-a placut foarte mult ceva: "am ajuns sa consider firesc ca Iulian e copilul meu si nu senzational...." - e senzational...in fiecare zi... :) nimic nu trebuie sa devina obisnuinta... :)

Monis spunea...

Da, asa e, doar ca pentru a intretine 'senzationalul' din viata noastra, e nevoie de efort constient, permanent si sustinut. Si asta nu e usor. Merci Cata :*

Trimiteți un comentariu