m-am trezit!
Am trait toata copilaria la sat, am stat cu bunica in casa ei din Bucovina pana am mers la scoala, apoi mi-am petrecut acolo orice clipa libera, toate sfarsiturile de saptamana, toate vacantele din prima pana in ultima zi pana la 18 ani. Si dupa. Dar mai rar. Acum ma duc o saptamana pe an si nimic nu mai este cum a fost. Doar niste dealuri mai arata cum aratau, si Calimanii la apus si Giumalaul de mana cu Raraul la rasarit, in rest cam totul s-a schimbat. Cu greu gasesti prin sat animale in gospodarii ca pe vremuri.
Cand eram copil, asa cum povesteam, faceam vara fan pentru vite si in rest ajutam la cartofi. Era cam singurul lucru care crestea acolo si tin minte ca puneam multi, ca sa ne ajunga peste iarna, si noua, si animalelor. Da, bun, mai cresteau si cativa morcovi, si un marar si un hasmatuchi, cativa meri care produceau padurete si cativa pruni cu fructe cat unghia de la degetul mare. Dar pricipalele vedete erau fanul si cartofii. Abia ani buni de zile mai tarziu am realizat ce alta minunatie aveam langa noi.
Cert este ca nu am trait izolata in apartamentul de la bloc (in asta ma izolez doar de 15 ani incoace), am sapat de mica, am umblat desculta, am plivit in gradina, am avut grija de animale, am batut toti muntii din jur si am umblat prin fostele paduri ale lui tataia, recuperate in ultimii ani de mama prin procese care au durat in total cam 15 ani (!!!) si din care acum n-a mai ramas nimic... (am participat si la viata religioasa a satului :) ) si am crezut ca in mine exista un taran. Sau ca eu de fapt sunt un taran. Taran care ma impingea mereu si mereu sa ma intorc la pamant, la curte, la aer si soare. Si anul trecut am reusit si am cumparat o casuta afara din oras si un pic de curte pe langa. Iar acum de cateva zile, am inceput sa citesc una alta despre gradina, cum sa pun si eu 3 fire de rosii si cativa copacei.
Si deodata m-a lovit revelatia / epifania... nu stiu nimic despre natura!!!!!! Realizez ca am trait cu capul intr-un fel de sac. Nu am auzit in viata mea de plantele companion, de mulci (bine, de asta n-a auzit nici dexul), nu m-am gandit niciodata ca un copac se poate dezvolta foarte bine fara sa-l cioparteasca un om f inteligent, ca ai putea cultiva ceva fara sa ari pamantul, sau ca poti face pesticid natural sau fertilizator natural etc etc etc! Ba eram convinsa pana la cer si inapoi ca toate plantele trebuie izolate de gaze si de 'buruieni", ca un copac nu e apt sa creasca decat daca il ajuta o inteligenta superioara, ca trebuie sa pui in gradina fel si fel de ingrasaminte si ierbicide si pesticide ca altfel nu ai cum sa vezi vreo leguma / fruct (nu ca dupa aia ti-ar mai veni sa le mananci... dar nah...), in general ca oamenii sunt un fel de stie-tot fara de care o cultura de legume nu are nici o sansa ...
Am auzit de mai mult timp de austriacul acela celebru care face un fel de cultura nemaivazuta nemaintalnita la 1.500 m altitudine, dar m-am gandit atunci la el doar ca la ceva iesit din comun, nici o secunda nu m-am gandit ca ar fi demn de studiat. Am mai auzit si de permacultura dar mi s-a parut un fel de sf si la fel, nu am avut curiozitatea sa citesc ceva despre asta. Acum 2 zile am descoperit cartea lui Sepp Holzer tradusa, am frunzarit-o o vreme si pe masura ce citeam, simteam cum imi cresc ochii in cap ca la melc. Este destul de socant sa-ti dai seama nu ca nu stii nimic despre un subiect, dar mai mult, ca tot ce stii e eminamente gresit!
(Cand am pus asta toamna gazon in curte, cineva ne-a comunicat f doct ca trebuie dat cu ierbicid si apoi pus gazonul, ca altfel nu e bine. Mai mult teama de otravuri decat prezenta unui instinct natural m-a facut sa refuz asa ceva. Acum imi dau seama de enormitate: auzi, sa otravesti toate plantele ca sa pui tu mai apoi niste plante din niste seminte dintr-un magazin.... alea care altfel or sa faca zaiafet cand or sa gaseasca otrava pusa de tine in pamant, right!....)
Revenind la Sepp Holzer... ok Bucovina n-o fi Austria dar omul ala are productie la 1.500 de metri, in timp ca eu cred ca la mine acasa la 800 de metri nu creste nimic (nimic mai mult decat ce povesteam mai sus...). Abia astept sa citesc toata cartea, am asa o stare incat as lua-o si mi-as turna-o in creier sa aflu tot ce e in ea in 3 secunde. Mai ales ca am mai citit si cateva randuri din cartea lui Masanobu Fukuoka, Revolutie intr-un spic, care mi-a mai crescut putin marimea ochilor de melc...
Nu-mi revin, nu-mi vine sa cred cat de ignoranta pot sa fiu. Cum nu am nici un fel de bun simt legat de natura.. De ce nu am??? Si incerc sa ma calmez, dar pe de alta parte, de ce sa ma calmez? De cat timp nu m-am mai entuziasmat asa? Sau, mai precis, m-am mai simtit vreodata asa?
Gradina, tine-te tare ca vin!
Cand eram copil, asa cum povesteam, faceam vara fan pentru vite si in rest ajutam la cartofi. Era cam singurul lucru care crestea acolo si tin minte ca puneam multi, ca sa ne ajunga peste iarna, si noua, si animalelor. Da, bun, mai cresteau si cativa morcovi, si un marar si un hasmatuchi, cativa meri care produceau padurete si cativa pruni cu fructe cat unghia de la degetul mare. Dar pricipalele vedete erau fanul si cartofii. Abia ani buni de zile mai tarziu am realizat ce alta minunatie aveam langa noi.
Cert este ca nu am trait izolata in apartamentul de la bloc (in asta ma izolez doar de 15 ani incoace), am sapat de mica, am umblat desculta, am plivit in gradina, am avut grija de animale, am batut toti muntii din jur si am umblat prin fostele paduri ale lui tataia, recuperate in ultimii ani de mama prin procese care au durat in total cam 15 ani (!!!) si din care acum n-a mai ramas nimic... (am participat si la viata religioasa a satului :) ) si am crezut ca in mine exista un taran. Sau ca eu de fapt sunt un taran. Taran care ma impingea mereu si mereu sa ma intorc la pamant, la curte, la aer si soare. Si anul trecut am reusit si am cumparat o casuta afara din oras si un pic de curte pe langa. Iar acum de cateva zile, am inceput sa citesc una alta despre gradina, cum sa pun si eu 3 fire de rosii si cativa copacei.
Si deodata m-a lovit revelatia / epifania... nu stiu nimic despre natura!!!!!! Realizez ca am trait cu capul intr-un fel de sac. Nu am auzit in viata mea de plantele companion, de mulci (bine, de asta n-a auzit nici dexul), nu m-am gandit niciodata ca un copac se poate dezvolta foarte bine fara sa-l cioparteasca un om f inteligent, ca ai putea cultiva ceva fara sa ari pamantul, sau ca poti face pesticid natural sau fertilizator natural etc etc etc! Ba eram convinsa pana la cer si inapoi ca toate plantele trebuie izolate de gaze si de 'buruieni", ca un copac nu e apt sa creasca decat daca il ajuta o inteligenta superioara, ca trebuie sa pui in gradina fel si fel de ingrasaminte si ierbicide si pesticide ca altfel nu ai cum sa vezi vreo leguma / fruct (nu ca dupa aia ti-ar mai veni sa le mananci... dar nah...), in general ca oamenii sunt un fel de stie-tot fara de care o cultura de legume nu are nici o sansa ...
Am auzit de mai mult timp de austriacul acela celebru care face un fel de cultura nemaivazuta nemaintalnita la 1.500 m altitudine, dar m-am gandit atunci la el doar ca la ceva iesit din comun, nici o secunda nu m-am gandit ca ar fi demn de studiat. Am mai auzit si de permacultura dar mi s-a parut un fel de sf si la fel, nu am avut curiozitatea sa citesc ceva despre asta. Acum 2 zile am descoperit cartea lui Sepp Holzer tradusa, am frunzarit-o o vreme si pe masura ce citeam, simteam cum imi cresc ochii in cap ca la melc. Este destul de socant sa-ti dai seama nu ca nu stii nimic despre un subiect, dar mai mult, ca tot ce stii e eminamente gresit!
(Cand am pus asta toamna gazon in curte, cineva ne-a comunicat f doct ca trebuie dat cu ierbicid si apoi pus gazonul, ca altfel nu e bine. Mai mult teama de otravuri decat prezenta unui instinct natural m-a facut sa refuz asa ceva. Acum imi dau seama de enormitate: auzi, sa otravesti toate plantele ca sa pui tu mai apoi niste plante din niste seminte dintr-un magazin.... alea care altfel or sa faca zaiafet cand or sa gaseasca otrava pusa de tine in pamant, right!....)
Revenind la Sepp Holzer... ok Bucovina n-o fi Austria dar omul ala are productie la 1.500 de metri, in timp ca eu cred ca la mine acasa la 800 de metri nu creste nimic (nimic mai mult decat ce povesteam mai sus...). Abia astept sa citesc toata cartea, am asa o stare incat as lua-o si mi-as turna-o in creier sa aflu tot ce e in ea in 3 secunde. Mai ales ca am mai citit si cateva randuri din cartea lui Masanobu Fukuoka, Revolutie intr-un spic, care mi-a mai crescut putin marimea ochilor de melc...
Cartile sunt traduse de TEI, cei care spun despre cartile traduse de ei ca se adreseaza "oamenilor care stiu că vesnicia nu s-a născut la sat ca sa moara la oras.[...] Celor care stiu ca revolutiile incep din pragul propriei case si tot acolo se
termina. Taranilor nescarbiti de sat si inca nedescurajati, dar si orasenilor care inca stăpanesc mai bine tastatura decit
grebla. In fine, tuturor celor care stiu ca orice bucata de pamant vine la pachet cu fasia nemarginita de
Cer de deasupra ei."
Gradina, tine-te tare ca vin!
2 comments:
Sunt sigura ca vei fi o gradinareasa pe cinste!
Eu zic sa nu te calmezi, sa te bati cu pamantul, cu semintele,cu straturile pline de rasaduri si flori si cu o recolta diversa :))
Intreaba in stanga si in dreapta, construieste-ti o viziune proprie si apoi ai sa vezi cum vei invata si tu pe altii.
Pupici multi!
oh, multumesc. pana la stadiul 'gradinareasa pe cinste' m-ar bucura sa fiu macar gradinareasa :). sper sa ma tina!
Trimiteți un comentariu