out

Am trecut prin iad si am revenit. Nu complet, dar macar am scos capul.
Saptamana trecuta luni, scriam de Santiago si raceala lui care a degenerat si am ajuns la antibiotic. Marti era deja mai bine, in forma, gata de joaca si antren. Am continuat cu antibioticul, asteptand rezultatul de la exudatul recoltat luni.
Cot la cot cu virozele lui, in ultimele 2-3 saptamani, m-a durut si pe mine in gat in varii feluri si forme, dar nimic grav. Luni insa a inceput sa ma doara mai tare, fara alte simptome. Miercuri la pranz m-a lovit uraganul. Am facut febra (undeva intre 38 si 40), cu frisoane alternand cu perioade de fierbere maxima, cu maini si genunchi tremurande, cu stare de ameteala combinata cu lesin. Dar totul era nimic in fata durerii de gat. Doua lame infipte infipte in gat care se simteau in permanenta si care la inghitire taiau in carne vie. Am ajuns foarte repede la o super spaima de a-mi inghiti pana si saliva, amanam pe cat posibil momentul numai sa nu mai simt taieturile din gat. Am intrat urgent si eu pe antibiotic, ca devenise evident ca nu ma mai pot descurca singura si am inceput un puternic abuz de medicamente menite sa amelioreze cat de cat durerea tampitoare de gat. Nimic nu ajuta sau poate asa mi se pare mie caci cine stie cum ar fi fost fara medicamente de fapt. M-am tarait prin casa in ultimul hal zile in sir, hapaind medicamente si band ceaiuri nesfarsite ca sa nu lesin de deshidratare. Joi seara am primit rezultatul lui Iulian de la exudat: prezent streptococ betahemolitic de grup B. Aha, deci ma pricopsisem si eu cu minunatul, dau inainte cu antibiotice, ceaiuri, pastilute si dropsuri, febra, frisoane, tremuraturi si permanentele cutite din gat. Cateva ore dupa ce am primit rezultatul, apare Tati acasa, cu debut ca si la mine: stare generala alterata, febra si dureri de gat.
Vineri seara, dupa 3 zile de antibiotice si zacut, am plecat la urgenta, pentru ca peste toate care nu se modificasera deloc in bine, se adaugase o tuse suieratoare care aparea la orice cuvant incercam sa rostesc, tuse care pana sambata dimineata imi produsese o mega febra musculara la falci, urechi, gat, limba, ceafa si coaste. La spital, raze la plamani = nu pneumonie, analiza de sange = nu infectie (dar cine stie de fapt, atata vreme cat luam deja antibiotice de o vreme), doar ceva anemie (pai daca am trait 3 zile cu ceai...), un paracetamol pe vena (pus de o asistenta super 'priceputa' care mi-a facut praf 3 vene si a generat niste hematoame pe care le port cu mandrie si in ziua de azi), o reteta cu penicilina (oau, cine s-ar fi gandit la asa ceva, dar in fine, am schimbat antibioticul meu de 60 de lei cutia de 5 pastile cu cel de 3.5 lei cutia cu 12 pastile :D) si "mergeti doamna acasa ca nu aveti decat rosu in gat". De la nimicul de rosu in gat, sambata am ajuns sa bocesc singura in baie, pentru ca nimic nu parea a functiona si nimic nu parea sa se indrepte. Durerea de gat migra cumva de la stanga la dreapta pe langa lueta si fiecare inghititura imi smulgea carnea de pe faringe. Restul simptomelor erau toate buluc prezente, copilul plangea la fiecare 10 minute de frustare ca nu m-am putut ocupa de el, nu l-am putut nici macar ridica in brate, ce sa mai zic de alergaturi sau jocuri interesante. Duminica a fost la fel si singurul lucru la care ma gandeam era cum voi ajunge eu sa mor de la o raceala, sau in cel mai bun caz, prin spital cu hrana bagata pe vena, cu doctori taiandu-ma prin gat ca sa indeparteze carnea sfasiata, cu copilul mic si drag singur acasa. Nici macar nu mai asteptam sa treaca timpul, sport preferat in primele zile, cand ma gandeam ca raceala isi va face damblaua si va incepe sa cedeze; impresia era ca nu-mi va mai trece niciodata si va trebui sa traiesc asa pe vecie. Copilul a fost abuzat cu desene animate, cantecele pe youtube, jocuri pe mobil (am cam deschis cutia Pandorei) si cu orice imi furniza varianta de a sta jos si a nu gandi. Mai greu de suportat decat lipsa asta de atentie fata de Iulian nu a fost decat durerea de gat :(.
Ieri a fost prima zi cand nu m-a durut nimic la inghitit. Inca nu-mi vine sa cred, ma astept in orice moment sa revina si inghit cu grija si cu teama. Oricum am ramas cu o lipsa completa de energie si cu o durere de cap aproape permanenta. Ca sa nu uit de unde am venit...
Si de fapt ce am avut? Un fel de banala faringita acuta? Probabil daca aveam inca amigdale, se umflau alea de nu mi-ar mai fi incaput in gura...
Acum sper tare de tot sa fie putin soare we asta, sa recuperam si noi timpul pe care l-am pierdut, timp in care copilul a crescut cum a putut, de capul lui...