on the edge

Mama lui Santiago e pe cale să facă depresie. Asta în cazul în care n-a făcut-o deja şi nu e în stare să (o) recunoască.
Pornind de la 'cine a fost primul, oul sau gaina', mă întreb şi eu: am depresie pentru că nu pot să dorm sau nu pot dormi ca simptom al depresiei?! Căci somnul s-a tot împuţinat în ultima vreme, în loc să crească şi a culminat noaptea trecută, când am reuşit să adorm la 4.30. Dimineaţa. Şi cum Santiagul, cel mai grozav copil, dormea reglementar de la 11 seara, la 5 s-a trezit pentru papa. Şi eu cu el. Culmea e că nici măcar nu eram prea adormită, cele 30 de minute de somn părând ca 5 ore din alte vremuri...
Revenind la depresie, mă gândesc la cele 2 variante, ambele puţin plăcute minţii: ori am depresie şi încă nu realizez, ori nu am şi doar imi închipui. Şi chiar nu ştiu care e varianta "câştigătoare". E foarte posibil să fie o perioadă cumva 'normală', după ce a trecut cea iniţială de inedit... şi am intrat într-un soi de rutină, care îmi lasă spaţiu psihic să-mi pun întrebari exasperante. La certitudinile zilei intră amărăciunea că bunicii (părinţii mei) stau departe tare de noi şi nu apucă să-şi vadă nepotul cât de des aş şi ar vrea, că bunicul din partea lui Tati nu mai este printre noi de acum 4 ani - 17 martie - (şi ce încântat ar fi fost el de Iulian...), că în 11 martie ninge mai tare decât la Crăciun şi nu putem ieşi pe afară, că trăim într-o ţară / societate în care ori stai acasă cu copilul riscând să pierzi orice contact cu realitatea, ori te duci la serviciu, laşi copilul cu nu-se-ştie-cine, riscând să pierzi orice contact cu copilul (pentru că la noi ideea de a avea un part-time job e destul de exotică, dublată de aspecte pecuniare sau mai degraba mercantile, iar ideea unuia full time din cauza căruia să lipseşti min 10 ore de acasă este pur şi simplu paralizantă...). Lista de incertitudini este mult mai lungă. Pornind de la îndoiala că am suficient de bine grijă de copil, că va creşte "bine" cu un părinte ca mine, trecând prin grijile pe care mi le fac în legătură cu ce aş putea să-l hrănesc în era e-urilor şi a mâncării de plastic... şi ajungând la marea de frustrări legate de timpul meu liber, de timpul nostru liber, de faptul că nu apuc să-mi sun prietenii (şi foarte des nici nu-mi vine, căci ce aş putea să le spun eu...), că nu mi-am citit de săptămâni bune adresele de mail (cred că voi arunca totul în junk), de libertatea de mişcare în spaţiu şi de 1000 altele pe care mi-e şi silă să le mai enumăr (deşi dacă le ignor, şansele să dispară sunt de -1).

Mă numesc M şi de 1 săptămână mă întreb dacă am depresie post-partum....