Pages

o zi de voluntariat

Mint ca sa sune mai pompos. Au fost de fapt doua ore, dar dupa care m-am simtit ca dupa 9, epuizata, stoarsa, gata sa cad intr-un somn fara vise de 12 ore.

Doua ore de voluntariat la un centru de terapie pentru copii cu tulburari de spectru autist.

Suna frumos sa fii psiholog, nu-i asa? Dar cum faci sa ajungi psiholog adevarat dupa ce ai petrecut 12 ani in mediul privat, lucrand e drept cu oamenii, dar fara legatura cu activitatea de consiliere adevarata?

Dintr-o impreunare de intamplari, de oameni reali si virtuali cu care am vorbit si de articole care mi-au cazut sub ochi in ultima vreme, am plecat saptamana trecuta la o discutie despre un program de voluntariat in care teoretic m-as putea inscrie. Trebuie neaparat ca inainte de orice pas, sa aflu daca pot face asta. Si daca vreau. Si ce loc mai bun poate fi altul, decat un centru care suporta incepatori ca mine?
Gasit centrul, trecut de interviul / discutia de ce vreau asta, trecut peste indoielile exprimate sau neexprimate ale celor cu care am vorbit la centru, legate de o eventuala parasire a mediului in care lucrez, in care veniturile sunt mari, pentru o activitate solicitanta si destul de prost retribuita, marcat azi prima sedinta.
1 ora terapie individuala, 1 ora terapie de grup.
Terapia individuala a fost foarte interesanta. Dar imi este foarte greu de asimilat conceptul de invatare prin recompensa, cand eu ma straduiesc zilnic sa folosesc cu Santiago recompensele cat mai rar, si atunci doar verbale.
Din terapia de grup am iesit la si 45 (pauza e de la si 50) pentru ca am simtit ca nu mai pot duce.
3 copii, 1 terapeut. Si eu. Doar cu experienta mea de 3 ani de Santiago. La unele lucruri ma pricep nativ in mod evident, unele imi cer un mare efort psihic constient.

Vreau sa-l fac? Pot? Vreau sa pot? Unde este limita intre a vrea si a putea?

La prima vedere cel mai greu mi se pare de acceptat faptul ca rezultatele muncii tale se pot vedea foarte tarziu in timp. Sau uneori deloc. In mine traieste un taran care vrea sa vada o groapa cand da cu sapa. Trebuie sa-l ingrijesc si pe acela cumva....

Joi ma duc din nou.


btemplates

9 comments:

Miruna spunea...

Frumos ca incerci, minunat daca reusesti, de inteles daca o sa iesi cu 5 minute mai repede din sedinta. Curaj si tarie sa ai!

magda spunea...

Felicitari ! :*

Cati spunea...

Tinem pumnii pentru joi! Nu e usor, stiu, insa vei obtine satisfactii sufletesti imense! Copiii au capacitatea de a oferi asta gratuit! Le vei simti cu siguranta, cu sau fara rezultatele lor vizibile!
Va pupam!

marga spunea...

Felicitari ca vrei, ca poti, ca iti faci timp si ptr.alte sufletele. Pupici

Monis spunea...

Miruna, alea 5 minute au o semnificatie simbolica, evident ca mai puteam sta fortand putin vointa :)

Magda, merci!

Cati, venind din partea ta, cuvintele au greutate. Imi doresc sa fie asa!

Marga, merci!

Multumesc mult, dar nu stiu daca ati sesizat ca nu sunt complet dezinteresata. Adica as fi, daca as trai dintr-o renta viagera, clar cu asta m-as ocupa, cu voluntariatul. Dar cum renta viagera intarzie sa apara :D, incerc sa aflu daca la un mom dat se si poata trai din asta...

Liliana Moise spunea...

Monis, stii f bine ca pentru a avea o liniste sufleteasca trebuie sa faci in viata ceea ce-ti place.
Este bine ca mai intai incerci partea de voluntariat pentru a te edifica intr-o directie. Vei trage singura concluziile. Poate nu dupa ziua aceasta, poate nici dupa ziua de joi dar incetul cu incetul vei vedea ce-ti doresti sa faci in continuare. Este un inceput si-ti tin pumnii sa ai puterea sa alegi cum e mai bine pentru tine!

copiicuochidepoveste spunea...

Dar o să vezi groapa! Poate nu așa cum te aștepți, dar o să o vezi. Într-o îmbrățișare, într-un zâmbet, într-o prindere de mână. Vor fi zile când ți se va părea că se surpă, dar și dacă va cădea puțin pământ ea nu va dispărea niciodată. Chiar dacă alții nu o văd. Copiii știu că e acolo.
Te îmbrățișez cu drag și-ți țin pumnii!
Anca

g.cojocaru spunea...

Un gest minunat. Esti o persoana cu adevarat speciala. Sunt sigura ca vei putea. :)

Monis spunea...

Oh, multumesc pentru incurajari asa de frumoase! Ma simt usor stinghera ca nu mi se pare mare lucru ce fac...

Liliana, mi-e teama ca as avea nevoie de un an sabatic ca sa aflu cu adevarat ce vreau sa fac. Credeam ca ce se numeste "criza de ... 35 - 40 - 45 sau cand te apuca" se refera la alte chestii, sunt usor mirata de ce e cu mine :D.

Anca, multumesc, te cred pe cuvant, ca asa esti tu, de crezut :-*.

Gabi, merci! Si eu sper. Cred ca sper...
PS - eu nu mai pot comenta la tine pe blog, nu stiu de ce...

O sa revin cu ziua 2.

Trimiteți un comentariu