2 ani si-un pic

Adica si-o luna.

Sunt in urma tare cu jurnalul despre aventurile santiagice. Iar memoria mi-e foarte scurta. Abia astept sa-mi creasca la loc.

Serviciul a inceput de aproape o luna si eu inca nu m-am dezmeticit. Ce mi s-a intamplat acasa in ultimii doi ani, continua la birou: ma concentrez cu greu, time managementul este un concept care imi lipseste cu desavarsire, despre prioritizat activitati nici nu poate fi vorba, fac totul de-a valma, ma intrerup in mijlocul trebii si in 5 minute mi se sterge din cap ca trebuia s-o termin, uit lucruri, mi le amintesc in cele mai nepotrivite momente, ca sa le uit din nou cu gratie.

In prima zi mi-am uitat telefonul la serviciu, in ziua urmatoare mi-am pierdut cartela de parcare a masinii in ograda firmei, ieri mi-am uitat portofelul acasa, azi in masina. Plec de la gradinita cu cipicii de unica folosinta si ma trezesc cu ei pe strada, plec cu pantofii de la birou (dusi acolo ca e prea cald si nu rezist cu cizme) si realizez abia acasa, nu gasesc nimic in buzunarele prea pline.

Asta in luna cat a fost mama la noi, care a facut totul, cumparaturi, mancaruri peste mancaruri, curatenie, care l-a luat pe Santiago de la gradinita, l-a schimbat, hranit, culcat, mama care s-a trezit toate noptile la chemarea copilului si care in fiecare dimineata mi-a pus cafeaua si micul dejun in fata.

Nu am nevoie de nici un specialist, fizician, astrolog sau ghicitor in bobi care sa-mi spuna ca ziua nu mai are 24 de ore. Ziua este mai scurta si am ajuns sigura de asta abia cand m-am intors la birou. Pentru ca acasa, timp de 2 ani am facut tot felul de lucruri noi, pe care nu aveam cu ce sa le compar. Insa inapoi la munca, mi-a devenit clar ca nu mai am cum sa fac aceleasi treburi intr-un interval dat, pe care le faceam acum 3-4 ani. Nici macar cand mi-or reveni mintile la casa lor.

Ce urmeaza... vai si amar...
Dar in loc sa ma plang ca trebuie sa muncesc, ca Santiago e la gradinita si apoi cu bunica, pana ajung eu la 6, ca trebuie sa alerg dimineata cu el ca sa nu intarziem niciunul, ca nu am timp sa fac de mancare, ca nu am vacanta mai lunga, mai bine zic: bine ca am avut unde ma intoarce dupa concediul si nu am patit ca atatea mame care s-ar fi intors la munca, dar si-au gasit posturile 'desfiintate', bine ca am bani de gradinita si gradinita inca pare in regula, bine ca am masina cu care sa zburam in 5 minute la gradinita, in loc sa plecam de acasa cu jumatate de ora inainte si sa mergem prin frig, bine ca exista o bunica dispusa sa faca asa un efort de mare, bine ca ajung la 6 acasa ca as putea ajunge si la 8 seara, bine ca am bani sa cumpar mancarea aia si bani sa plecam in vacanta si bunici care ne asteapta la ei de Craciun. Si mai sus de toate bine ca suntem sanatosi, restul sunt detalii.


Acum urmau si povesti despre Santiago, dar cum scriu cele de mai sus de 3 zile, mai bine scriu separat despre el.