2 slinguri, un singur pui

Usor macinata de faptul ca nu l-am purtat destul de mult pe Santiago, si de dorul de wrap (care a ajuns la o fetita mai tanara decat el), mi-am cumparat un sling fix (de fapt doua, ca asa era promotia :) ).




A doua zi, intr-un elan nemaintalnit la mine, am trimis o poza la concursul zilei, si minune mare, am castigat! De entuziasm, nici nu reuseam sa adorm in seara aia. M-am simtit foarte straniu, pentru ca stiu sigur ca erau alte mamici mult mai dornice ca mine sa castige slingul matasos, dar iata ca in el trebuie purtat Santiago.

Slingul cu inele este senzational de frumos si exact cum spune autoarea, merge si la blugi si la rochie de seara :). Multumesc Diana!

zi frumoasa de toamna

Desi cu dinti lungi si ascutiti, soarele de zilele astea ridica moralul oricui:




mi-am amintit ca acum fix un an am facut ceva poze intr-o alta zi frumoasa de toamna:

aproape de 1 an

Santiago incepe sa confirme vorba aia pe care n-am inteles-o niciodata (si cu atata mai putin cand era mic de tot si eram vesnic ingrijorata de cate ceva si credeam ca toate vor disparea cand va mai creste), aia cu "copii mici, griji mici, copii mari, griji mari". Adica a cazut. Iar. Dupa cateva cazaturi din canapea, de pe care totusi a invatat sa se dea jos, si cateva cazaturi din picioare in lateral, a reusit una noua, cand a cazut cu gura de marginea masutei langa care statea in picioare si se juca. In cadere, si-a prins buza de sus in dintisori si si-a taiat-o in cateva locuri. In timpul asta eu nu eram pe aiurea, ci ca o mama responsabila, ma uitam la el :(. Lui i-a trecut. Mie nu. Ma doare cand ma uit la semnul inca vizibil de pe buza lui.
Asta noapte a facut febra. Din senin. Si tot in senin s-a dus. Sper sa ramana acolo. Nu cred ca as mai rezista nici la cea mai tare petrecere pana la 5 dimineata (cum s-a intamplat noaptea trecuta, pentru ca s-a trezit cam din ora in ora, suparat si marait), dar iata ca de grija puiului am si aceasta resursa inepuizabila de energie.
Posibil sa o imprumut de la el :).

In alta ordine de idei (mai buna), joaca a devenit ocupatia constanta peste zi. Inafara de scos jucariile de oriunde s-ar afla ele (de bagat inca nu), de scos si aruncat peste umar toti itemii la care are acces in dulapuri (in special hainute si ghetute) si cei din masina de spalat, se joaca de-a v-ati-ascunselea. De fapt asta ar fi titlul corect. Pentru ca este absolut senzational cum 'fuge' si se ascunde dupa draperie, unde sta nemiscat, cu capul aplecat in piept, asteptand sa fie gasit. Uneori, din viteza, nu se acopera bine cu draperia si sta asa, out in the open, ca un copilas pedepsit cu capusorul aplecat :X, crezand ca nu-l vede nimeni. Greu de povestit, dar extraordinar de vazut...

In plus plimbarea prin casa cu scaunul de birou este foarte apreciata:

o zi in vizita

Asa am petrecut ieri. In vizita la prieteni, cu copii, bere, fripturi si alte celea.
Santiago a busilat toata casa in lung si-n lat:



A fost alintat de toata lumea:



a stat cu copiii la joaca:



a ros tot ce s-a putut (cred ca mi se va parea teribil de straniu cand va veni vremea
sa ia un lucru in mana si sa nu-l duca la gura in secunda doi :D)



iar tatii, ca niste tati care se respecta....

cerere

Azi Santiago a cerut sa urce in patut. Desi de obicei cererea este invers, sa-l iau de acolo cand se trezeste, in seara asta, mergand cu pasi tremuranzi pe jos, tinandu-se de marginea patului propriu, a inceput sa vocifereze in felul specific momentelor de interes. Asa ca, desi nu-mi venea a crede, l-am urcat totusi in patut. Asta era! A pasit multumit tinandu-se de margine. Vreo 2 minute e drept, dupa care a facut din nou cerere sa coboare :).

Si de 4 zile e oficial: busileste. Depalasarea prin tarare a ramas cea de viteza, mai ales pe parchet, dar pe suprafete aspre, merge 4 X 4. A si facut ceva antrenamente cu un prieten... englez :D



care, pentru efortul depus, l-a rasplatit cu o frunzulita:

soare in parc

N-am vazut soarele de multe zile. Asa ca azi am plecat in goana mare de acasa, am dat 2-3 ore ture de parc in carucior, dar la cat de frumos era, am iesit si dupa masa de pranz inca o tura. Am ajuns de asta data in alt parc, mai mic si mai intre blocuri decat batranul si elegantul Kiseleff unde mergem de obicei sa ne vedem cu distinsii Capishoni, dar unde locul de joaca este destul de ofertant. Cu toate ca la varsta lui nu reuseste sa faca prea multe, Santiago a apreciat totusi leaganele si prietenosul cauciuc de pe jos :).

Ajunsi acasa, explorarea a continuat, ba mai mult, impingand limitele cuceririlor de zilele trecute. Copilul devine tot mai temerar:

la 11 luni

Santiago stie sa se dea singur in leagan:




copilul e eco-friendly, stie ca bateriile polueaza :D