domeniul Dracula Danes

Aproape obsedata cum am ajuns [de respirat praful orasenesc, de claxoanele din fata blocului, de statul intre betoane si antene, de lipsa traiului in aer liber, aproape de copaci si animale si foarte departe de oameni], am evadat in we lung de 1 mai la Domeniul Dracula Danes. In Ardeal, langa Sighisoara, promite pensiune draguta, cu mancare buna, cu mini-ferma de animale, cu cai si ponei.

Probabil numele locului vine de la faptul ca e totul scump ca dracu'. Iar cand vorbesc de mancare, as adauga scump si prost. Cand am ajuns duminica am mancat la han, ca la pensiune nu era loc sa arunci un ac. Locul frumos si linistit, departe de sat. Pacat de muzica house care zguduia o boxa ametita de pe terasa. Servirea asa si asa spre ok. In schimb mancarea a fost cu indulgenta comuna. Am comandat ciorba de legume care avea un strat gros de ulei deasupra care nu te prea inspira de nici un fel, mamaliguta cu branza si carnati in straturi. Te si gandesti la straturi-straturi de unele intrepatrunse cu altele. Ei bine, a venit un castron plin ochi cu o mamaliga de o consistenta si gust incerte (nu pot sa pricep ce poti sa faci unui malai sa produca o mamaliga nasoala, dar astia de la han se pricepeau clar), cu cateva bucati de branza deasupra pe care tronau 5 felii de carnat. De nemancat. Tati s-a semidescurcat cu un platou rece, pe care erau doua-trei chestii interesante, dar nimic fabulos. Unde naiba era celebra mancare ardeleneasca? Buna si multa? Ok, macar buna!?!? Si pentru ca ziceam ca e scump ca dracu' sa si exemplific: ciorba de pui cu usturoi 11 lei, "straturile" de mamaliga cu branza si carnati 14 lei. Daca ar fi fost bun, dar bun de tot, pretul ar fi fost corect.
Cazarea relativ ok, singurul lucru care nu m-a incantat a fost ca totul are dimensiuni de afacere si nimic care sa sugereze intimitatea la care ma gandeam cand am planuit sa plecam la o pensiune.

In schimb domeniul este foarte fain. O mare bucata de pamant pe care sunt si pensiunea si centrul ecvestru (unde am avut si noi camera), grajdurile cu cai si ponei, mini-ferma si manejul. Intre ele o gradina cu alei pe care scria in fiecare coltisor "nu calcati iarba" :|, un teren de joaca cu... iarba si cam atat (da, acolo era voie pe iarba) si un foisor din care ii vedeai pe cei care calareau in manej. Ah, si un fel de loc de joaca pentru copii cu un tobogan abrupt, o cumpana cu un singur scaun din cele 2, doua leagane si o ladita cu nisip.

Frumos locul, cu potential, pacat ca e administrat de oameni :D. Ce vreau sa spun: suntem in mijlocul campului, fugiti din oras, cum sa ai gradina in care nu ai voie sa calci pe iarba?? Cand totul in jur e doar cu iarba? La mini-ferma peste tot anunturi cu "nu hraniti animalele". Stiu ca e greu cu logistica, oamenii sunt multi si fiecare face diverse idiotenii, dar cred ca e realizabil sa ai ceva la indemana sa dai animalelor: iarba tocata, un morcov, o mana de graunte la pasari. Asa sunt si vizitatorii multumiti, si animalele, si scade riscul ca turistii sa dea cine stie ce prostii animalelor, caci tentatia e mare, mai ales la cele care intind boticul prin gard. (Noi am hranit un ponei mai izolat cu niste fire de papadie, dar m-am simtit foarte vinovata ca fac ceva nepermis, in loc sa ma bucur de calutul care manca din mana mea. Bine ca Iulian nu a avut simtiri de astea :) ). Langa terasa din spate au piscina. Nu era in functiune, dar era plina cu apa cu frunze & shit, cu marginile la nivelul solului. La primul pas al lui Santiago catre ea, a inceput sa turuie foarte agitat un chelner ca nu are voie nici un copil langa piscina, din ordinul sefei si ca piscina are 3 metri si 60 si ca blaaaablabla. Da, nene, de acord, nici eu nu am chef sa sar in baltoaca sa scot copilul murat si speriat, dar cum ar fi sa o acoperiti cu o prelata pentru piscine? Nu vreau sa ma gandesc cum tii vara copilul departe de piscina de 3,60....

Si ce a fost cel mai nasol si mai nasol: pavau terasa din fata cu dale. Ceea ce implica: un tractor care misca diverse pe acolo, muncitori care taiau dale la flex (inclusiv duminica seara!), altii care misunau asezand si ciocanind dale, altii care maturau nisipul sa intre intre dale, unul care manvera o masinuta de batut dalele. Sa mai spun ce praf putea fi?!? Si ce zgomot? Si cat de deprimant a fost sa te simti asa ca in santier? Da, toate acestea trebuiau facute si, vorba lui Rares, niste turisti tot ar fi nimerit in plina actiune si ar fi injurat. Dar totusi, zapada nu se dusese abia de o saptamana. Ce au facut din februarie? Au asteptat cel mai aglomerat we din primavara sa faca toate astea? Ca sa vina de astia ca mine care, in loc sa laude pensiunea si sa le faca reclama, scriu ce am scris eu mai sus?

In concluzie, daca au terminat de montat dalele si de facut zgomot si praf si zgomot si enorm de mult praf, daca sunteti mai carnivori decat noi si mai putin carcotasi la mancare, daca nu va ganditi ca e un loc mic si intim, in care sa va puna gazda mancarea pe masa si cu care sa stati la povesti, daca nu va deranjeaza ca cel cu care mergeti la calarie are un discurs de trainer si nu-ti lasa impresia de libertate, tu si cu calul tau, este un loc care merita un we. De sunat inainte caci sunt destul de ocupati si neaparat de precizat daca vreti sa calariti.

Si poze.

Edit by Rares: Cafeaua de la micul dejun inclus este o mizerie de nebaut (noroc ca-ti poti comanda separat), iar placinta cu mere e minunata. Inghetata comuna spre proasta.

cangureala

Disperata dupa putina miscare si fara sa judec prea mult, mi-am luat un abonament de 8 sedinte la kangoo jumps. Pentru cine e ca mine si n-are idee care-i treaba, e bine de stiut ca ai in picioare niste ghete cam ca alea de role sau de patine de gheata (varianta viteza), cu niste arcuri in talpa si orice te apuci sa faci, trebuie sa tropai cu alea.


Dupa aproape o luna si nu stiu cate programari ratate, am ajuns marti la sedinta. M-am cocotat pe mai sus numitele si am purces la sarituri. Vai de steaua mea. Am rezistat eroic jumatate de sedinta si am tuns-o la sauna sa-mi revin. E oribil de sarit cu ghetele alea in picioare, zici ca ai 2 pietre legate de tine si cand conditia fizica e ca si inexistenta.. e aproape deprimant. Ultima oara cand am fost la sala, anul trecut in mai, a fost la fel de greu in prima sedinta (si chiar si in urmatoarele). Dar deprimant nu. E drept ca acum un an am fost la o sala aproape de casa, iar acum la una aproape de serviciu. Si cum muncesc intr-o zona mai bizara, am topait ieri alaturi de niste duamne care cu siguranta ca atunci cand n-o fac pe-a cangurii la sala, ori sunt la solar, ori la pus unghii / gene / si alte extensii false, ori se opereaza pe ici si colo, iar daca toate acestea sunt deja facute, cu siguranta atunci in timpul liber se pozeaza cu maiestrie ca sa aiba baietii de ce se rade pe pitzipoanca.org. Si cum totul se leaga, topaiala s-a desfasurat pe o antrenanta muzica house. Nu ca m-as duce la sala sa ma alerge vreun trainer pe Rammstein sau Motorhead, dar pe mine ma tampeste muzica house. Ca sa fie motul pus la tort, dupa prima... "melodie" daca pot sa numesc asa aiureala care a tinut juma de ora, a inceput alta cam la fel, doar ca avea leit motive din... n-o sa ghiceasca nimeni!: Nirvana :-&. Am sperat sa ma scot cu sauna, dar sa vezi treaba, astia nu au auzit de sauna separata pe sexe, asa ca am scurtat si sedinta de incalzeala, nedorind sa asud prea mult in prezenta altor domni participanti la eveniment.
Cred ca nu prea e de mine cangureala asta, poate daca ma apuc sa alerg prin parc ca domnii de mai jos, cu niste casti adanc infipte in urechi :D.

fum pe nas

Cand am inscris copilul la gradinita, am precizat in scris sa nu i se dea absolut nici un medicament fara acordul meu. Mai intai si mai intai, un telefon cu care sa ma anunte ce are si ce planuri au. Asta in rutina de zi cu zi, nu ma refer la urgente (la care oricum suni salvarea). Acum o luna au angajat o asistenta care s-a apucat sa faca fise copiilor. Saptamana trecuta, cand i-a facut fisa si lui Iulian, i-am spus si ei acelasi lucru, ca Iulian nu ia nici un medicamen fara acordul meu. A marait ea ceva, dar nu am stat la discutii (aparent mare greseala), si pana la urma a parut a intelege ce vorbesc.
Azi dimineata Iulian avea putina febra, dar i-am dat antitermic si l-am dus la gradinita, spunandu-i educatoarei - care intotdeauna m-a sunat sa ma intrebe cand i se parea orice deosebit la copil - (cu asistenta evit sa vorbesc daca nu e cazul ca este genul enervant de persoana care isi da cu parerea asupra unor aspecte care nu o privesc - de ex a tot tinut sa-mi spuna ca Iulian nu mananca singur, de parca asta ar fi fost treaba ei...), ca daca i se pare orice ciudat cu copilul, sa ma sune. Stiam ca nu are ce sa fie, ca deja face viroze de o vreme si stiu cum decurg lucrurile.
O sun la pranz sa o intreb cum a fost si-mi zice ca l-a luat asistenta sa-i ia temperatura, si cand s-a intors cu el, i-a spus ca i-a dat si "niste" nurofen x(. Educatoarea a luat-o la intrebari, ca de ce i-a dat copilului medicament fara sa intrebe etc si asistenta s-a ratoit ca ea are experienta de nu stiu cati ani cu copiii si stie foarte bine ce face, "mai bine decat o mama" x(x(x(x(x(x(. Ba mai mult, s-a dus la directoarea gradinitei sa se planga de educatoare ca a luat-o la rost.

Mare noroc ca nu eram acolo sa aflu asa ceva, ca felul in care reactionez cand ma enervez nu ma ajuta sa comunic prea bine... si cine stie ce as fi ajuns sa spun.... Asa am timp pana maine dimineata sa ma calmez sa ma duc sa transez problema.

La telefon, m-a luat directoarea (pe care eu o inteleg ca e la mijloc, si vrea sa ia si apararea angajatilor, dar totusi!.....) sa-mi explice ca la copii febra creste foarte repede etc etc si ca de aia au asistenta, ca sa nu fie si asta treaba educatoarei. De parca despre asta ar fi fost vorba si nu despre faptul ca le-am incredintat copilul cu o cerinta foarte simpla si extrem de clara: FARA MEDICAMENTE!

Am ajuns mega super acrita de absolut toata lumea din jur care stie mai bine decat orice mama cum trebuie crescut un copil, de toti cei din jur care iti apostrofeaza copilul ca "e mare si ce cauta in brate", ca "e mare de ce plange", ca nu trebuie sa mearga prin balti, ca trebuie sa spuna sarumana si multumesc oricui, doar pentru ca el e copil si restul oameni "mari", desi el poate nici nu a invatat sa vorbeasca si desi unii din cei din jur nu merita nici macar o privire, d'apoi sarumana, de toti cei care, mai mult decat cele enumerate, se adreseaza direct copilului, apostofandu-l, ca si cum tu nici nu ai fi de fata, care, iata, ii dau medicamente pentru ca stiu ei mai bine cum se face treaba, care in principiu stiu si fac totul mai bine decat tine.
Draga lume care imi tot invadezi spatiul si viata, fuck off!!!!!

întrebări de luni

Mă întreb dacă cei care se dau în cv-uri drept oameni de vânzări şi nu sunt în stare să se vândă măcar pe ei înşişi într-un interviu, ar putea vreodată vinde altceva...

Mă întreb unde sunt oamenii de vânzări din ţara asta? Or avea toţi joburi de care sunt atâta de multumiţi încât nu-mi trimit şi mie un cv?

Mă întreb unde să caut printre aceşti pseudo vânzători unul care să ştie engleză măcar nivel mediu (desi şi unul care ştie greceză *:)) ar fi suficient la o adică).

*construit după aceeaşi reţetă ca şi spanglish / spangleză

"faceti dvs. o cerere" - partea partilor

Cum credeti ca era adeverinta despre care povesteam aici????
Raspuns corect: gresita!

x(

aqua doodle

Unul din cadourile pentru Santiago de ziua lui a fost Aqua Doodle Classic Mat.

Stiam ca e o bucatica de material pe care copilul deseneaza cu un creion umplut cu apa. M-am minunat la magazin vazand dimensiunile cutiei: 40X30 cm, dar m-am gandit ca cine stie ce-o fi inauntru. Ce sa fie, ce sa fie? Nimic altceva decat carton in cantitati uriase, inconjurand protector mica bucatica de material ce zacea stinghera pe fundul cutiei in care ar fi incaput minim 5-6 obiecte asemanatoare. In secolul in care toata lumea se da peste cap sa fie cat mai eco, producatorii s-au gandit sa tina covorasul de pictat intr-un spatiu magnific, sa nu fie bietul de el inghesuit. Si sa consume cat mai mult combustibil carand cutiile de colo colo. Si noi sa facem cat mai multe gunoaie.
:-&:-&:-&



PS Copilul e incantat de pictatul pe covoras, a trecut acum la faza in care stopeste in stil futurist cu apa din "stilou" :).

"faceti dvs. o cerere" - partea a-III-a

Cand scriam prima oara despre APSMB, nu ma gandeam ca va exista si o parte a-II-a. Cu atat mai putin una in plus. Cand am fost prima oara dupa decizia de intrare in CCC, am intrat si in biroul unde se eliberau la vremea aceea adeverinte de venit si am intrebat cat dureaza. "Adeverinta de venit se elibereaza pe loc" a fost raspunsul functionarei care manca zacusca dintr-un borcan pe coltul biroului. Bon, am multumit si am plecat, fara adeverinta, si nu pentru ca as fi intrerupt pranzul doamnei, ci pentru ca nu-mi trebuia adeverinta atunci. Acum imi trebuie.
M-am dus marti croita in biroul pe care-l stiam, dar sa vezi, pentru sectorul in care locuiesc, adeverintele se elibereaza la alt birou. Gasesc usa si dupa usa, surpriza, o tanti care nici una nici doua, ma trimite pe hol: "faceti dvs. o cerere. cea cu scrisul mare." Asta e, fac eu o cerere. "Si atasati si o copie dupa buletin". Astept linistita cateva secunde sa se stinga scanteile pe care le vad in dosul pleoapelor si intreb la ce anume le trebuie, atata vreme cat exista una la dosar. "Dosarele sunt in arhiva", imi inchide functionara gura pe loc. Deci m-au invins: am facut si cerere si copie dupa buletin. In plus "adeverinta se elibereaza pe loc" s-a transformat in mod miraculos in "veniti peste 2 zile", ca "stiti cate adeverinte avem de completat?". Nu, si nici nu ma intereseaza. In plus, daca vreau alta adeverinta la sfarsitul lunii (prezenta nu include cele doua zile de indemnizatie de pe luna nov), fac o alta cerere si o alta copie dupa buletin. Plus alte doua zile de asteptare.
Vreau sa am candva nervii si timpul sa cer sa mi se arate scris, negru pe alb, in lege, ordonanta, regulament intern, regulament de organizare si functionare, horoscop etc ca trebuie copie dupa buletin atasata la cerere. Poate scrie. Dar poate e suficient si sa te legitimezi cu buletinul.

aberatie vodafonica

Primesc prin posta un pliculet ca o factura, dar ce sa vezi, nu e o factura. Ba, culmea uimirii, este o instiintare de la Vodafone ca am de recuperat 12 lei (de la un abonament pe care l-am inchis luna trecuta). Oau, sa fug repede sa-i iau, pana nu e prea tarziu.
Cum sunt convinsa ca nu pot reusi asta din prima, intru in prima casierie, doar sa intreb. Ma pregatisem pentru multe raspunsuri. Desigur nu si pentru intrebarea angajatei VDF fata in fata cu hartia mea: Ati facut cerere?
%u7d^^%?!II#$ simt injuraturile cum se grupeaza spre varful limbii.
aaaaaaaaaaaaaaaaaa, aud cum imi implodeaza creierul daca nu tip!
Intreb cu numarul minim de decibeli - adica doar cu cei care n-au mai incaput in mine - ce cerere femeie? nu vezi ca am o hartie de la voi sa vin sa-mi iau banii? vrei sa-i cer??? sa fac si o temenea?
Jur ca eram in stare sa trec la ea prin rotunjorul ala taiat in gemuletul ei de plastic. Si sa urlu la ea de aproape pana lesinam.
Cred ca o intrebare legata de vreo cerere pe care ar trebui s-o fac - in mod aberant, inutil, prostesc etc etc ca 95% din cererile pe care le-am facut la viata mea - pe care as auzi-o intr-o zi nefasta, ma poate aduce la nivelul lui M. Douglas in Falling Down. Trist.

saptamana pe sfarsite

Luni:
- Iulian a fost noaptea pe varf de viroza, asa ca de la 3 la 6 dimineata ne-am plimbat intre paturi, el incercand sa doarma, eu incercand sa nu adorm.
- la 9 l-am lasat cu Tati caci de gradinita nu putea fi vorba si am coborat val vartej sa iau masina, sa fac piata cu viteza luminii, caci la 10.30 aveam programare cu ea la service (la revopsit tablaria dupa 4 ani petrecuti pe trotuarele din Bucuresti, unde toata lumea se impiedica si cade pe masina ta, cu o cheie, cu un cui etc). Masina avea o mare pana. Am urcat, a coborat Tati, a schimbat roata, a mers si-a facut pana, s-a intors, am plecat eu, am luat masina, am fugit la service si m-am intors printr-un mare frig. Piata n-am mai facut-o. Pe la pranz a ajuns si Tati la birou.

Marti:
- cand am reusit sa culc Iulianul amarat de viroza si super plictisit de stat in casa, dupa juma de ora a sunat un curier la sonerie de am sarit pe pereti. Curierul m-a enervat (va veni un subiect separat legat de asta), Iulian a ramas cu cele cateva minute dormite. Oricat am insistat, nu a mai adormit. Mai bine, pentru ca dupa 15 min a sunat alt curier, iar dupa jumatate de ora, a sunat la interfon un nene de la cablu (care, evident, nu venea la noi).
- am varsat niste ulei in balcon. Pentru ca mi-a fost sila sa-l sterg chiar atunci, a plouat peste el si pata mica a devenit o pata mare.

Miercuri:
- dupa ce pleaca femeia care face curat, vad pe geamul de la sufragerie 547 de gaze mici-mici de tot care foiau pe acolo si isi facusera nevoile pe sticla proaspat spalata. Ma uit plina de necaz la niste busuioc pus la uscat, il arunc, pun prosopul pe care statusera plantele in bucatarie, dau cu insecticid, matur cele 547 de gaze de pe jos, le arunc la in wc si trag apa. Seara le gasesc pe geamul de la bucatarie. Sa zic ca nu erau toate, poate vreo 420... Gasesc pe prosopul buclucas un cocon din care germinau miliardele de vietuitoare. Reiau procedura. Prosopul e acum in balcon, langa pata de ulei.

Joi:
- dupa ce a baut Iulian laptele la culcare, am spalat ibricul si l-am lasat pe chiuveta, parand totul in regula cu el. La 4 dimineata, cand s-a trezit si a vrut lapte, ibricul a divortat brusc de coada lui si a cazut plin de lapte pe mine, pe pat, pe asternutul lui Iulian si pe mocheta. Mocheta cam pute si acum.

Vineri:
- plimband prin casa scaunul de masa a lui Iulian, care a fost spalat cu dusul zilele trecute, am constatat ca lasa apa. Cand l-a inclinat Tati, a curs un suvoi, relativ limpede. Apoi l-a inclinat putin si pe hol, unde a curs o baltoaca plina de rugina, formata in picioarele de metal.
Am sters si mi-am mormait in barba ca declar aceasta saptamana inchisa! Amin!

la circ

hahaha, am fost ieri cu Santiago la circ. Pentru 10 minute :D.
Cei de la gradinita au mers cu gloata de piticuti si eu m-am dus separat cu copilul, pe care l-am suspectat de lipsa de rabdare la cele 2 ore de spectacol. Bine am facut pentru ca altfel nu stiu ce ar fi facut, ar fi urlat pe acolo cel mai probabil. Pentru ca spectacolul m-ar fi facut si pe mine sa urlu daca as mai fi stat mult.
Pentru inceput, am intrat in sala in care erau sute de copii cu insotitori putini, cel mai probabil doar educatoare. In boxe urla tare La Camisa Negra, dar tare de tot. Dupa multe tipete si tropaituri ale copilasilor nerabdatori, au aparut 2 MC care urlau in microfoane niste imbecilitati agramate, anuntand cu mare aplomb marele festival international de circ in care se lupta, ei bine, da! 3 tari!!! (Ucraina, Moldova si Romania parca...) si povestindu-le acelorasi copilasi (nu cred ca era niciunul peste 5-6 ani) despre cele 3 jurii si cum vor vota ele si cum trebuie vazute toate spectacolele si cum si cum si blablabla. In fine, termina aia de urlat, copilasii de tipat si tropait si cica incepe spectacolul. Santiango era deja cocotat pe umarul meu cu semispatele la scena, asa ca am renuntat la ideea de a astepta macar primele animale, ca sa nu zicem ca am batut drumul degeaba. Am incercat sa urlu educatoarei ca am plecat, nu stiu daca m-a auzit, caci muzica era si mai tare si am iesit in glorie din niste lumini zapacitoare ajutate cu succes de un stroboscop care-ti facea creierul mare... mic.
Mai incercam peste 1 an. Sau mai bine 2 :D.

How to... Lose a Million

How to Steal a Million is complicated. How to lose it is very simple:
Cumperi aceasta jucarie.


Sursa.

Santiago este fascinat de bariere. Le-a identificat pe toate de pe traseele pe care mergem de obicei, le tine minte, le arata insistent si repeta la infinit cel mai prezent cuvant din vocabularul lui cu care le denumeste: badeeee. La cele la care ne oprim la joaca alearga, le pipaie, vine inapoi la mine si-mi povesteste, se intoarce, pune din nou mana, incearca sa le ridice, trece pe sub ele, studiaza becul de avertizare. Dar cea mai mare incantare este cand trece cate o masina si barierele se ridica si coboara. Am asa cate o viziune despre un loc de joaca pentru copii in care toate jucariile sunt de fapt bariere, de diverse feluri si marimi :). Cum locul asta nu exista, am cumparat copilului o jucarie, gandindu-ne ca va fi foarte bucuros. Initial a si fost incantat,



numai ca jucaria, ei bine, ca s-o spun pe aia dreapta, e o porcarie.
Poza de pe site nu are nici o legatura cu realitatea, pentru ca da, bariera poate fi asezata in diverse pozitii, dar in nici un caz de catre un copil. Sistemul de manevrare are niste zimti care nu lasa bariera sa se miste liber, ceea ce ar fi ok daca nu ai avea nevoie de ambele maini sa faci operatiunea si de picioare cu care sa imobilizezi baza. A, in baza se poate pune apa. Nu ca as fi masurat, dar cred ca incap vreo 500 de ml pe acolo... Inafara de asta nu are stabilitate (stiu, pentru ca nu am pus cei 500 de ml de apa in ea), iar batul in sine iese din locul lui si poate fi folosit la pocnirea diverselor obiecte de prin casa, incepand cu tv-ul si sfarsind cu parintii... Desi nici macar asta nu s-a mai intamplat (jucaria a venit vineri, iar azi miercuri, are deja vreo 2-3 zile de cand nu a fost atinsa). Filmuletul este concludent:



Pret: 103 lei. + 20 lei curierul rapid (adica in 5 zile)
Daca nu am fi cumparat-o: priceless.

promotie la bac

Am o cunostinta a carui copil a picat bacul din vara si azi a avut sesiunea II. Copilului i-a zis un prof ca daca da 100 de euro, poate promova. Bon, nimic nou. Dar: copilul trebuie sa adune 10 colegi care sa dea fiecare 100 de euro si atunci pentru el, al-11-lea, e gratuit.
WTF?!?!?

stiati ca...? (despre RATB)

... toate masinile noi de pe traseele RATB au un sistem de acces pentru persoanele cu handicap, batrani, fumei cu plozi in carucioare etc...? Nimic nou pana aici, toata lumea stie. Doar ca faptul ca sunt accesibilizate nu inseamna doar ca nu au trepte ca Domul din Milano. Stiati ca la usa din mijloc exista o "sistema" care face ca masina sa se incline si sa-si apropie elegant podeaua de trotuarul pe care te afli cu caruciorul si nu mai este nevoie sa te cateri cu copilul in autobuz ca o matza manata de nevoi de supravietuire??
Daca altii stiau, eu nu stiam. Si am aflat asta pe o cursa 282, in care am urcat cu gura absolut cascata de minunea care tocmai se inclinase in fata noastra. Si asta n-a fost tot: cum am urcat, soferul a tunat in microfonul lui preluat de multe difuzoare din autobuz: "Va rog sa faceti loc doamnei cu caruciorul!" catre babutele si mosuletii care stau invariabil ciotca in usa, ca ei "coboara la prima". Deja imi venea sa fug din lumina reflectoarelor, obisnuita sa fiu de obicei abuzata in relatia cu transportul public bucurestean si nicidecum tratata ca o fiinta umana.... Soferul a pus cireasa pe calatoria din ziua aceea, lasand platforma si cand am coborat in statie.
Deci nu e complicat sa te holbezi in oglinda sa vezi daca nu cumva ar fi cineva pe acolo care ar avea nevoie de tehnica moderna, achizitionata din bani publici si pe care tu, ca sofer, o ai la distanta de... un buton.
Stiati ca de 1 an si jumatate merg aproape zilnic cu autobuzul (urc doar o statie ca sa petrec mai putin timp pe strada si mai mult in parc) si ca in tot timpul acesta am vazut minunea doar de 2 ori? Sa fie oare la reparat cele 2 autobuze care au "puteri" de-astea? :-/

m-am saturat (din nou)

Desi sunt intr-o stare relativ buna, sunt relativ odihnita (sau relativ obosita?!?), ma tot racaie in dosul creierului niste gunoaie. Gunoaie care, sper eu, prin transcriere pe foaia enternetului, isi vor mai pierde din incarcatura si vor lasa loc altor lucruri. Pozitive de data asta.

Am mai inceput o postare de felul asteia prin noiembrie (abandonata pentru ca n-am apucat sa postez in ziua aia grea, apoi m-am trezit mai optimista si am tot amanat), care suna cam asa:
M-am saturat de:
- de semaforul din fata blocului pe care nu pot trece cu Santiago in carucior la o singura schimbare a lui. Trebuie sa astept sa se schimbe din nou sau sa trec in fuga pe rosu jumatate din strada. (Chiar daca semafoarele sunt "gandite" pentru o buna circulatie, ziua in intersectie e anarhie cca 90% din timp. Uneori si noaptea).
- de scuipaturile de pe trotuare (nu stiu zau unde in lume se mai scuipa asa pe jos). Intre timp am aflat ca si la altii se scuipa mult pe jos, bine ca sunt intr-un colt de lume in care nu cred ca voi locui vreodata.
- de lipsa de acces cand esti cu caruciorul (fie ca sunt trotuare sau magazine sau... La medicul de familie - al nostru - se urca la etajul 1. Punct. Adica nu lift, nu nimic.).
- de cei care parcheaza fix in locurile unde trotuarele au o mica adancitura pe care te poti cocota cat de cat mai usor cu rotile caruciorului.
- de santurile sapate pentru marele proiect de ingropare a cablurilor si care nu mai ajung sa fie astupate (si desigur, nici cablurile ingropate). Ba mai mult, de la vremea umeda, acum bulbucesc de noroi.
- de salvarile care trec incontinuu prin fata blocului. Stiu ca alearga sa salveze oameni, vieti... dar uneori imi vine sa-mi iau campii. In seara asta, cat am culcat copilul, au trecut 4 in cca 5-7 minute. Evident toate trec cu sirenele puse. Evident mai nimeni nu opreste si atunci ele insista. Uneori se intalnesc cate 2-3 in intersectie, intrebandu-se bezmetice cine sa treaca prima catre cele 4 spitale / clinici din apropiere...
- posta romana, pentru serviciile ingrozitor de proaste (si mai nou si scumpe), pentru formularele imputite pe care trebuie sa scrii de multe ori acelasi lucru, pe niste spatii in care nu-ti incape numele strazii sau judetul....


Au trecut 6 luni de atunci. In care lista nu a scazut cu nimic. Sau poate putin, ca Santiago nu prea mai serveste carucior, asa ca niste lucruri nu mai sunt la fel de enervante (nu ca ar fi disparut). Nu era completa atunci, nu este nici acum. Daca as reorganiza-o, acum ar fi pe primul loc faza cu salvarile. Pentru ca este foarte cald, geamurile stau mereu deschise. Si prin ele navaleste zgomotul orasului. Care pare o adiere de vant intr-o padure fata de zgomotul salvarilor. Si al masinilor de politie. De mai multe feluri (desigur si salvarile sunt de mai multe feluri). Si ale celor de la descarcerare. Si ale pompierilor. Trist este ca am ajuns sa le stiu dupa sirene... (In top sunt cele ale SMURD-ului; m-am nimerit de cateva ori pe trotuar cand a trecut o ambulanta SMURD pe langa mine si era sa cad in genunchi de la zgomot, efectiv mi-am pierdut echilibrul... sper, pentru binele lucratorilor pe felul ala de ambulanta, ca au masinile antifonate... Cele ale pompierilor suna a jale, a tristete...). Masinile astea merg pe unde trebuie. EU sunt intr-un loc gresit.
(La asta s-ar mai adauga cretinii care umbla noaptea pe strada cu masini / motoare care sunt modificate sa se "auda" si de la care Santiago sare pe sus din cel mai adanc somn posibil).
Posta romana ar pastra mereu un loc de frunte in orice lista care il contine pe 'nu' pe undeva.
Din gropile de la ingroparea cablurilor, una tot a ramas ca o rana in mijlocul trotuarului, care supureaza la orice ploaie.
Si daca as completa-o, as adauga ca m-am saturat de orasul imputit, in care o mica furtuna de vant ridica asa ceva pe sus:



Nu, nu este ploaie, nici nor, este numai praf!

Si as mai spune ca m-am saturat de generatia parintilor nostri. Pentru ca generatia aia nu numai ca a fost depasita in meseria de parinte si ca a dat extrem de multe rateuri (sunt curioasa cati la suta dintre copiii de anii mei au fost batuti de parinti... desi mai usor de numarat ar fi aia nebatuti; si nu mai zic de restul tipurilor de abuzuri, nu doar fizice, cat mai ales emotionale), dar a crescut o alta generatie care habar nu are cum sa se descurce cu un copil. Nimeni, dar nimeni nu ne-a spus vreodata nici cat de frumos e sa ai copii, nici cat de greu, nici cat de enorm, dar enorm de complicat este sa-i cresti. Ei, si generatia asta de care zic, umbla dezlegata prin parc cu copiii nostri. De mai mult timp ma preocupa subiectul asta, dar astazi m-a obsedat puternic, in urma conversatiei purtata de dimineata in parc, cu o bunica.
Ieri dupa ploaie, Santiago a dat o fuga pe afara cu Tati si s-au intors dupa 15 minute, pentru ca bietul copil cazuse pe niste scari, pe langa un perete, in fine, nici n-am intrebat unde, si isi zdrelise pielea de pe frunte si in alte cateva locuri pe fata. Am dat cu putina apa curata si au plecat inapoi la joaca. Evident ca astazi micile rani sunt ceva mai evidente, pe masura ce prind crusta. Si mergem noi doi in parcul 'gresit' de care povesteam aici, ne abonam la un leagan si ne vedem de hlizeala obisnuita. Langa noi o bunica cu o nepotica. Nu ma bag in seama aproape niciodata cu bunicii, de teama sa nu aud enormitati si sa ma enervez. (Nici cu adultii... habar nu am cand m-a prins sociopatia asta...). Mai ales la leagane, unde ai cat de cat timp sa vorbesti, nefiind ocupat cu alergatul dupa copil. Cand am auzit-o vorbind, mi-am spus ca zic ceva scurt si politicos si scap. Scurt a fost. Politicos n-am mai reusit pentru ca ma intreba insistent (prima oara m-am facut ca n-o aud): "ce are copilul pe fata, semne de buna purtare"?. Desi imi venea s-o intreb daca e cumva tampita, am reusit cumva sa-i spun ca nu, nu sunt semne de nici un fel de purtare, ci sunt semne de la faptul ca a cazut. Ca are un an jumate si abia invata sa mearga. Si ca asta nu are nici o legatura cu "purtatul frumos". A zis femeia 'scuze", dar zau de nu-mi venea sa-i crap capul, sa-i fac ei niste semne de "buna purtare" (a mea!).
Pe scurt, sunt cam satula.
Sper maine sa ma trezesc mai 'libera'.

"faceti dvs. o cerere..." partea a-II-a

Mda, nu credeam, de fapt eram sigura ca n-o sa existe nici o partea a-II-a si ca doar voi scrie eventual un LE la postarea anterioara, cum mi-am luat eu decizia si am incheiat acest capitol. Dar nu, nuuuuuuu, nu am rezolvat.
Desi programul Agentiei este zilnic pana la 16.30, ba miercurea chiar mai lung, desi doamna functionara de acolo m-a chemat astazi, desi am ajuns la sediul lor la 12.30, nu mi-a folosit la nimic. Cand am incercat sa deschid usa pe care unul din afisele A4 cu margini scorojite te anunta ca "se deschide in interior" si nu am reusit, un fior de gheata m-a taiat prin sira spinarii. Doua ganduri m-au asaltat concomitent: usa nu se deschide spre interior / azi e vineri, te pomenesti ca au vreun program de ala mitocanesc, pana la 12 sau ceva (desi cand am inceput initiativa, am verificat clar programul de lucru). Zgaltaind de usa masiva, am scanat repede restul de afise, si intre cele scorojite, ce sa vezi? trona unul fitos nevoie mare, cu hartie noua: "Astazi 25 martie programul de lucru este pana la ora 12." Simt scanteile cum imi prajesc cateva mii de neuroni si continui sa citesc: "In cladire se face deratizare". Moment in care ma enervez ingrozitor. Absolut ingrozitor! Si nimeni la care sa urlu, ca sa ma descarc. Imi venea sa tip ca Santiago cand e nemultumit sau sa bat cu picioarele in usa... sau sa fac ceva, sa vars inafara otrava din creier.
Pur si simplu nu am mai am nimic de comentat. Refuz!

"faceti dvs. o cerere..."

Manata de un gand ce ma bantuie de ani de zile, legat de o bucatica de pamant eeeehhh... inafara orasului prafuit si obositor, unde sa evadam, daca nu permanent, macar foarte des, cat si de spiritul meu de ordine care era deranjat ca-mi lipseste ceva de la dosarul personal, am pornit azi la Agentia pentru prestatii sociale ca sa-mi ridic decizia CIC (sau CCC, pentru cunoscatori :P), pe care s-o pun bine la dosar, pana mi-o trebui la vreo banca... sau la nimic.
Decizia minunata venea pe vremuri prin posta, ba in provincie vine si acum la casa mamei, care ocupata pana peste cap cu copilul mic, nu are timp de alergat dupa hartii pe la varii institutii. In Bucuresti nu mai vine acasa de ani buni, de cand cu criza, institutia mai sus citata neavand 3 lei sa-ti trimita hartia acasa. In fine, un an jumate nu m-am dus s-o ridic si din cauza ca nu mi-a trebuit, dar si speriata de povestile de cosmar pe care le-am auzit despre vechiul sediu al agentiei, departe mine si plin de cozi nesfasite, la capatul carora se afla vesnicii functionari publici pe care ii stim cu totii si pe care eu incerc sa-i evit cat pot de mult. Agentia s-a mutat intre timp in centru, iar azi mi-am luat inima in dinti, mi-am cumparat o carte si am plecat inarmata cu multa rabdare, hotarata sa nu vin inapoi fara hartie. Pentru cei care nu au rabdare sa citeasca pana la final, m-am intors fara hartia cu pricina, ba mai mult, trebuie sa le duc eu o alta hartie :)).
Rabdarea si calmul cu care am ajuns acolo, erau sa dispara inca de la poarta, unde un domn paznic sau ceva mi-a inmanat o cerere pretiparita de completat si mi-a comunicat ca imi trebuie si o copie dupa buletin. Pai ce copie frate??????????? ca imi pierd mintile instantaneu cand ajung la institutii dintr-astea care nici una-nici doua, ca vrei sau nu ceva, vor copie dupa buletin. Unde s-a mai pomenit asa ceva? sa ti se ceara zi si noapte copie dupa buletin, fara nici un rost. Cam cum ar fi sa deschida naibii dosarul la care ai mai atasat de un numar de ori copie dupa buletin? Sau orice sertar in care, daca se obosesc un pic, gasesc sigur si o copie de-a ta facuta dupa buletin. Nu m-ar mira - dar m-ar enerva clar - sa ti se ceara copie dupa buletin si cand vrei alt buletin. Ma gandesc cand imi fac urmatorul buletin sa-mi fac si 546 de copii din prima, ca sa-mi ajunga pentru primii 2 ani.
In fine, pentru ca de cand il am pe Santiago, in mod miraculos am ajuns la o stare de serenitate care nu mi-era deloc caracteristica, am decis sa completez cererea si sa ignor cu gratie faptul ca la finalul ei scrie ca atasez copie dupa buletin. Si sa vad eu cum ma descurc loco, cu functionarul cu pricina. Nu-mi era de coborat pana la parter, insa facand atatea copii dupa buletin o sa ajung curand sa defrisez o padure intreaga. Completand zeloasa la cerere, in picioare pe hol - cum altfel?!?! - ma apuca iar usor nervozitatea, realizand ca fac o cerere (pe o coala de hartie smulsa dintr-un alt copac) pentru a mi se acorda ceva ce mi se cuvine si care mi-ar fi fost trimis acasa fara nici o cerere. Adica de ce nu pot sa ma duc acolo si sa spun direct: am venit sa-mi ridic decizia pe care voi nu mi-ati trimis-o acasa? si trebuie sa ma exprim in scris? Pana la urma stiu sa vorbesc la fel de frumos cum scriu. Ba uneori chiar mai frumos. Trec cu greu si peste asta si vine finalul apoteotic al cererii: "va rog sa-mi eliberati ce aveti sa-mi eliberati pentru a-mi servi la: ..................................". Am fost extrem de tentata sa scriu o magarie acolo, doar ca nu m-am putut hotari care ar fi o magarie acceptabila din punctul lor de vedere. Adica cum? fac cerere pentru ceva ce trebuia sa faca altii si mai si trebuie sa justific unde-mi trebuie? Imi trebuie la nimic. La spalat pe cap cu ea. La pus la cosul de gunoi. Este decizia mea si-mi trebuie pentru ca e a mea. Si atat.
Long story short: functionara era destul de draguta, avand in vedere ca avea in spate, la dreapta, deasupra, sub si printre... sute de dosare cu mii de hartiute; a cautat competenta in calculator unde a aflat o informatie pretioasa (data de intrare in CIC) pe care i-o comunicasem si eu, apoi a cautat intr-un dosar o hartiuta, care a condus-o la un alt dosar la o alta hartiuta, care in final a scos-o din incapere. Iar cand s-a intors cu un alt dosar, de data asta al meu, a avut o mare satisfactie sa-mi comunice ca decizia nu numai ca nu este semnata (asta a sunat si un pic acuzator, adica ce? un an jumate nu am avut timp sa vin s-o ridic si acum o vreau asa netam-nesam), dar nici nu mi-o elibereaza pana nu-i aduc decizia de impunere fiscala pe 2009 (pentru niste venituri care fusesera baza de calcul la indemnizatie). Ca poate cand recalculeaza venitul nu mai ajung la indemnizatia pe care o am in prezent si trebuie sa ma debiteze etc etc. Sa-i explic ca singurul lucru pe care il debiteaza sunt niste prostii, ca legislatia s-a modificat abia de la inceputul lui 2010 cand eu eram deja in CIC si ca nu are ce recalcula? Neah!
Am fost azi la administratia financiara sector 1, unde am trecut prin cam 4 birouri, dar nu a durat totul mai mult de 5 minute si am luat decizia care imi va permite sa-mi iau decizia ... Spre a-mi servi la....