despre cum ne-am facut de cap (ГУЕСТ ПОСТ)

Uite-asa ne-am zis: ca daca tot ne e dor de Santiagul ratacitor in lumea fermecata a bunicilor, ce-ar fi sa fugim in weekend la marea bulgareasca. Sa ne mai racorim. Sa cercetam cu mare grija daca toate firele de nisip sunt la locul lor, daca valurile sunt suficient de jucause, daca soarele rasare tot de-acolo de unde stia el sa rasara pe vremea cand Santiago era atat de bine ascuns, ca nici nu ne gandeam sa-l cautam.

Cum s-a ajuns ca, dupa weekend-ul asta, sa ma pomenesc desemnat povestitor-voluntar... n-am habar. Si degeaba sariti la sfarsitul textului, ca nici c-o sa aflati. Pai, textul e scris de mine. Iar eu tocmai ce-am recunoscut ca apas pe taste si ridic din umeri.

Ar fi o treaba sa povestesc in cateva paragrafe cum am adunat inaintea plecarii parti de echipament de pe la prieteni pentru mama de Santiago. Si, mai ales, cum am gasit mecanicul care avea un pic de timp cat sa schimbe uleiul de furca al Transalpului, operatiune procrastinata cu succes de ceva vreme. Insa cum cuvintele sunt prea sarace pentru a suprinde frumusetea nepamanteana a acestor intamplari, o sa zic doar ca am incalecat vineri dupa-amiaza pe-o sa. De la bun inceput se anunta o armonie perfecta: ea - primul drum lung (si al doilea din viata) ca pasagera, eu - primul drum lung (si al doilea din viata) cu pasagera.

Asadar, pasagera s-a comportat exemplar, pilotul a pilotat ireprosabil, iar la mare a fost foarte frumos, multumim. :)

Nu e bine? N-o fi, dar Santiago stie deja literele mari si tare mi-e ca nu va fi mult mai mare cand o sa le stie si pe cele mici. Asa ca tot ce pot sa mai scriu ar fi:

• ca prietenii care ne-au chemat, asteptat si tinut in puf, saltea autogonflabila si caiac sunt grozavi
• ca tot ei, asa grozavi cum v-am zis ca sunt, au reusit sa ne aduca pentru un weekend intr-o vamaveche de-aia buna, fara dusuri, fara buda, fara boxe care urla. Cu textilisti si nudisti nesegregati, cu focuri pe plaja, cu hippies mai hippies decat ai crede in 2012, cu цаца prajita la terasa din capatul plajei. (S-a itit si aici inca o terasa, de-aia cam nepotrivita - "anul trecut nu era". Dar se pare ca bulgarii in loc sa salveze, prefera sa nu strice, asa ca nu ne-am suparat prea tare pe ea. Plus ca era departe.)
• ca n-o sa zic in public decat ca locul asta fain e la niste zeci de kilometri sud de Varna
• ca am ras mult impreuna, tuspatru
• ca marea era calda-calda
• ca nisipul era fierbinte-fierbinte si topaiam pe el desculti mai ceva ca mihaeladragostealui
• ca am gasit un licurici care licuricea in iarba, desi - sa spun drept - nu prea mai misca
• ca marea era limpede-limpede si asa i-am gasit un crab pe fund
• ca, Santiago-manzule, pe motocicleta pasagera te tine mai tot timpul in brate  

 

 Tati. (asta e semnatura, nu legenda fotografiei de mai sus)

de poveste

În înaltul cerului,
Văzduhul pământului;
Pe deasupra codrilor,
Peste vârful munților,
Prin ceața măgurilor,
Spre noianul mărilor,
La crăiasa zânelor,
Minunea minunilor,
Din ostrovul florilor.



Ţinutul de poveste în care ne-am trezit acum două săptămâni...

toamna in Veliko

un we ca pe vremuri

Adica relaxat, plin de soare, apa, nisip, vant, pescarusi. Plus un copil, relaxat si el. Nu am mai avut asa we de vreo 2 ani incoace si tot visam la el. Iata ca a venit!
Am ajuns vineri seara la 2 Mai, iar Iulian s-a simtit din prima clipa ca acasa; a batut incantat curtea umbroasa, unde si statuse cele 3 ore in masina*, legat regulamentar in scaunelul sau, a dat noroc cu toata lumea si a povestit cu gazdele si cu ceilalti turisti si abia l-am pus la somn mult dupa ora lui obisnuita.
Sambata am plecat in locurile bulgaresti pustii, unde ne faceam veacul cand umblam dezlegati in mai toate week-end-urile calduroase din anii fara Iulian si am avut marea surpriza sa vedem Santiagul calcand descult pe nisip. Premiera mondiala, neasteptata macar inca 1-2 ani de acum incolo. Desi initial a stat prin bratele noastre, a indraznit la un moment dat sa plece cu Tati de mana sa exploreze locul si a ajuns chiar pana la apa.





Ba a gasit si o fetita cu care s-a jucat, nemaipasandu-i ca are nisip si in albul ochilor. (Nisipul s-a lipit cu sarg de crema de soare pe care am folosit-o si noi abia a doua oara anul asta - multumim Criticomamica pentru articolul despre produsele de gen!)



La pranz am poposit la un loc drag,



unde Santiago s-a jucat bine, iar noi am mancat bine:





Ieri marea era usor infuriata de vantul puternic ce batea din larg, asa ca ne-am multumit sa facem doar poze, baie la anul de acum :). Plaja era neatinsa de picior de om si puteai numara linistit nisipul de pe ea...










Trecem sub semitacere ca Santiago e intr-un fel de greva foamei si ca a fost suparat sambata dupa somnul de pranz, din care s-a trezit plangand si a tot bazait, inclusiv pe plaja. S-a dispus abia in golfulet, unde am petrecut asa cum am visat, adica noi doi la o bere, privind copilul care se juca printre corturi, copii, caini si imaginandu-ne cum anul viitor, unul din corturi va fi al nostru :).












*pe drumul catre 2 Mai am incercat noua bucatica de autostrada, de la Murfatlar la Agigea si avem asa: 280 km, timp 3 ore (juma de ora prin Bucuresti). Inapoi am venit pe Negru Voda, drum de drag, 310 km, timp 3,5 ore, la fel, jumatate de ora pierduta prin Bucuresti. Probabil cand va fi autostrada gata cu totul, drumul prin Dobrogea calda si pustie va ramane numai si numai de dor...

inapoi din Nessebar

...dar in drum spre Bucovina.
Marea de anul asta a fost... nu stiu cum sa zic... amestecata. Drumul incolo usor lung, usor incins, cu un Santiag usor marait spre final cand ar fi vrut sa mearga pe afara nu sa stea in chingile din masina, balanganit ametitor in serpentinele dintre Obzor si Nessebar. Lucrul fain a fost ca am trecut pe langa un numar de locuri pline de amintiri din cea mai frumoasa vacanta la mare (aici voi reveni cu un link catre o postare care e inca nescrisa :D).
Apoi ce sa zic, primele doua zile au fost depresive pentru mine, deloc obisnuita cu marea de oameni dintr-un hotel urias, care umbla intr-una de ici-colo (bine ca macar stateau mai mult la apa scartaietoare de clor de la piscina, asa ca plaja era relativ libera), cu locul de luat masa in care mi se parea complicat sa-mi iau si o maslina, si unde stateam cu o mancare clasica in fata visand la deliciile culinare din alte vacante bulgaresti. Iar serile... pur si simplu m-am afundat intr-un pahar de rom si apoi in lectura in camera linistita ca sa nu aud distractiile locului... Dupa primele doua zile mi-am mai revenit, mi-am dat seama ca nu e de mine treaba asta, ca e prima si ultima oara (sper) cand dau pe la all inclusive si oricum vremea proasta mi-a abatut atentia de la alte detalii.
Santiagul a fost in forma bizara saptamana la mare. Adica extrem de vesel la batut holurile hotelului, receptia, scarile si aleile de afara,



cu varf de interes la cele 3 lifturi care aveau geam exterior de care copilul isi lipea fericit nasul cate 10-20 de ture intre parter si etajul 6...
Din prima zi cum am ajuns, a inceput sa manance singur, foarte serios si sigur pe el, refuzand mancarea din alta mana decat a lui proprie. Timp de 5 zile a mancat asa toate cele 3 mese ale zile, iar sambata s-a oprit brusc; noroc ca am dovada:





In prima seara am iesit la o plimbare pe plaja si a fost tragedie mare cand am incercat sa-l pun pe nisip cu intentia sa-l descalt. Urlete, catarari pe mine... pana in ultima zi, maximul de contact cu nisipul a aratat cam asa:



(stiu ca poza a mai fost aratata si acum o saptamana, insa timp de alte poze pe plaja n-am avut, ocupata fiind sa manageriez supararile copilului in relatia cu nisipul).

In apa s-ar fi bagat, dar ce sa vezi, pana la apa era nisip, ba mai mult si sub apa era nisip, asa ca salvarea a stat in niste crocsi usor prea mari pentru el:




Am mai reusit abia peste 3 zile sa-l aduc la apa (intre timp a fost frig, ne-a cam luat un pic de raceala pe toti si tot asa).



In rest, ne-am plimbat in zilele mai noroase intr-unul din cele mai frumoase satuce existente:



Ne-am jucat cu jocurile obisnuite, am bagat si cate un picior (unul eu si unul copilul) in piscina, ne-am plimbat, iar spre final a aparut si Tati in vizita, calare pe 'mociocicleta' din dotare.