muşcata

I-am cumpărat lui Santiago un material din care o distinsă prietenă i-a făcut aşternut pentru pat. Şi în seara asta l-am provocat la o poveste despre personajele din pat, cu scopul de a-l distra şi, desigur, atrage către somn. I-am povestit de toate cele, de dovleacul mare care îl dă pe cel mic huţa, ta(r)eeeee, de sfecla ce se urcă în copac pe (s)caraaa (care are treptele numărate: teeei, op, paaaa), de mamabrocoli şi tatabrocoli, de anghinări (hihihi) şi praji (muahahaha) şi tot asa. Când m-a întrebat de planta lungă şi verde din ghiveciul din dreapta, am răspuns fără să mă gândesc prea mult ca e o muşcată . Adevărul e că e o plantă pe care o ştiu, care la bunica acasă se numeşte toporaş, are flori de un galben, portocaliu sau roşu foarte intens, dar a cărei denumire oficială îmi lipseşte, însă mi-a ieşit pe gură muşcată.
La care Santiago cască gura şi se muşcă de deget....
(Nu mai e nevoie să spun de câte ori m-am întos cu povestea mea la 'muşcată'...)

Update 2013: e vorba de condurasi, zisi si lupidragi sau bobidragi, cu detalii aici.