despre somn

De cate ori am incercat sa scriu despre somnul lui Santiago, n-am reusit pentru simplul fapt ca totul este in permanenta schimbare. Si ar trebui sa scriu la fiecare 5 zile cate o postare despre somn. Ceea ce e imposibil si evident futil. Dar ca rezumat al ultimelor doua luni, poate fi ceva mai interesant. L-am culcat in primul an la 10 seara, convinsa fiind in mintea mea putina, ca daca il culc cu gainile, se va trezi cu noaptea in cap si ca trezitul lui pe la 9, uneori si dupa, imi este necesar ca si aerul. Mai gasisem prin diverse lecturi razlete ca la varsta asta, copiii se presupune ca trebuie pusi la culcare pe la 7 seara. Mi se parea de domeniul fantasticului, pur si simplu nu era ceva pentru copilul meu. In plus, somnul de dupa pranz intamplandu-se adesea de la 5 pana la 6, uneori chiar 7, nu vedeam cum as face sa-l culc imediat pentru noapte. Si a mai fost o intamplare care m-a facut sa ma uit neincrezatoare la ora 7 ca ora de culcare: cat a fost Tati plecat la un festival peste mari si tari, s-a intamplat intr-o seara sa adoarma copilul la 8.45. L-am mutat linistit in patut, unde a dormit pana la 3 dimineata, dupa care au urmat 2 ore de joaca... Deci totul ma facea sa cred ca trebuie culcat cat mai tarziu, eventual frant. Ei bine, asta era complet gresit.
Pentru ca lucrurile au inceput sa degenereze rau dupa ce a implinit 1 an. A inceput sa nu mai adoarma seara la san si procedura de adormire ajunsese sa dureze o ora, adesea chiar mult mai mult. Iar trezirile de noaptea au devenit un cosmar, dura de la 30-40 de min in sus readormirea, si evident, somnul meu disparea fara urma. Asa ca ajunsesem aproape de epuizare, adormind seara dupa 12 si ramanand uneori si cate 2 ore treaza dupa cate o readormire de noapte. Si rabdarea mea nesfarsita... ei bine, era spre sfarsite.
Asa ca trebuiau luate masuri. Citind The No Cry Sleep Solution, am hotarat ca totusi suntem intr-o grava eroare si am schimbat totul. Pe 30 noiembrie am pus copilul la somn la 8.30, facandu-ne diverse scenarii privitoare la noaptea ce incepea. Dar s-a trezit dupa 1 ora si a readormit in 20 de min, apoi a mai avut 2 treziri de cate 5 minute, pentru ca in final sa se trezeasca la 8. In noptile urmatoare a avut doar cate 2 treziri, scurte toate, ba in una o singura trezire si apoi a dormit legat 8 ore. Oau! asta nu se mai intamplase. Si totul s-a stabilizat la 2-3 treziri / noapte, si trezirea finala intre 7.30 si 8.30. Nu foarte diferit de ce era inainte. Cu o exceptie: trezirile de noaptea s-au scurtat foarte mult.
In 11 decembrie am plecat la Vatra-Dornei si, desi mi-era usor teama ca schimbarea il va deruta pe proaspatul tanar aflat in training cu somnul, lucrurile au mers bine. Ba dupa o saptamana, a avut o noapte in care a dormit de la 21.05 pana la 7.10. Eram buimaca dimineata, nu stiam ce patisem. Dormisem!!! Iar in saptamana 23-29 decembrie, a avut o singura trezire in fiecare noapte, de cate 10-20 de min. Mare minune, ma si gandeam ca mergem spre 0 treziri. Desi trebuie sa recunosc ca as putea trai foarte bine si cu o trezire. Inca o vreme :D.
Insa in ianuarie, am revenit la cele 2-3 treziri, ba chiar 4... Pana acum a avut o singura noapte in care, dupa o trezire de 15 minute, a dormit 9 ore legat (22-7).
In tot cazul, lucrurile nu sunt batute in cuie, ma astept oricand la o noua schimbare - dar marturisesc: o schimbare in mai bine :).
Ziua lucrurile par mai asezate, merge incet dar destul de clar spre un singur somn pe zi, dupa masa, de vreo 2-2,5 ore, desi dimineata pe la 11 are un moment de somnolenta. In unele zile, foarte rar, a si transformat momentele astea in somn, dar apare buclucul dupa amiaza, cand adoarme foarte greu. Iar joaca de la 12 pana seara la 8 este destul de improbabila. Asa incat incerc sa-l sprijin pe drumul spre un singur somn, incercand sa iesim pe afara dimineata, facandu-ne de lucru prin casa etc.
Trezirea a devenit tot mai batuta in cuiele orei 7 dimineata, cand apare in 4 labe la noi la pat si incepe vorbaria :X. Ba, de vreo saptamana, a inceput sa vina si noaptea la noi, se trezeste, nu zice nimic, se da jos din pat si vine asa, adormit si bezmetic, la mama. In prima noapte nu stiam ce s-a-ntamplat, nici cat e ora... credeam ca e dimineata... ca sa vad odata intorsi in camera lui ca e 3... Acum urechea mi s-a perfectionat si mai mult, ii aud palmutele pe pardoseala de cum iese din dormitor si il iau din mers inapoi spre caldura patului. La inceput imi faceam scenarii care de care mai fanteziste, cu ce ar putea face / pati, dandu-se singur jos din pat in timp ce noi dormim. Acum m-am mai calmat, vazand ca totusi primul drum este catre patul nostru si incercand zilnic sa-i acord copilului mai mult credit. Asa cum merita. Si cum nu prea reusesc...
Astept cu rabdare sa vad ce se va intampla in noptile urmatoare. Caci da, mi-am redobandit rabdarea de cand seara Santiagul este culcat de Tati ^:)^ si trezirile sunt foarte scurte, deci pot adormi si eu repede. Si datorita orei de somn pe care o prind din cand in cand langa el, la pranz.

Somn usor pui mic si blond, si drag si scump!

in vizita la Ana

Duminica dupa masa, dupa somn, Tati lucreaza, ce se poate potrivi mai bine decat o vizita la o prietena draga? Recunosc ca planuim genul asta de intalniri de cand aveau copiii 6 luni, dar acum ce mai conteaza? Important este ca am spart gheata. Noi mamele, ca juniorii s-au descurcat de minune. Gheata a durat doar 3 minute, dar doar la Santiago care a stat ca o maimutica de pantalonii mei pana l-am dezbracat. In timpul asta, Ana astepta nerabdatoare in mijlocul camerei, anticipand jocul ce urma sa inceapa. Santiago s-a dezghetat si el repede, odata plantat in centrul unui univers nou, cu jucarii de lins, ros, muscat (Ana te rugam sa ne ierti pentru eventualul damage :">) si deodata timpul a inceput sa treaca foarte repede. Si a trebuit sa plecam. Dar trebuie neaparat sa repetam experienta. Mi se pare destul de restrictiva viata copilasului mereu doar cu mine prin casa / parc. Adica oricat de buna ar fi parerea mea despre mine :>, e clar ca nu am suficienta creativitate pentru cate lucruri este el dispus sa incerce / invete. Si mai nou nici rabdare parca nu mai am, dar asta trebuie sa se repare repejor - nu cred ca starea zen m-a parasit deja dupa primul an. Asa ca la lista de facut pe anul asta, urca puternic in clasament intalnirile Santiagului cu alti copii.

Din pacate poze in casa nu stiu sa fac, noroc cu mama Anei care a imortalizat cateva momente.



Eu am reusit doar un filmulet:

regrete

Ieri a plecat patutul in care a dormit si crescut Santiago pret de 1 an.


----la 4 zile (6 noiembrie 2009) ---------------------------- la 4 luni si 1/2 (22 martie 2010)

Si unde s-a ridicat in picioare singurel.


----la 10 luni si 1/2 (20 sept 2010)---- o saptamana mai tarziu


La sfarsitul anului trecut l-a abandonat si a trecut la dormitul in canapeaua din camera lui. Asa ca l-am facut cadou mai departe catre un bebelus ce sta sa vie :).

Ma incearca un usor regret ca si perioada asta s-a sfarsit...

Un alt regret, de data asta deloc usor, a fost legat de vaccinurile cu care l-am chinuit ieri. S-a trezit din somnul de dupa masa extrem de vesel si de jucaus. Iar eu, in loc sa-l las sa-si vada de joaca si sa ma amestec si eu in ea, l-am imbracat si l-am dus la umplut de microbi :(:(:(. M-am simtit ingrozitor. Ingrozitor de vinovata. Ingrozitor de nepregatita sa fac alegeri pentru copilul meu. Ingrozitor de nepregatita sa traiesc cu alegerile pe care le fac. Intr-un singur cuvant: ingrozitor.
Dar azi e o alta zi si trebuie sa incerc sa trec peste ziua de ieri, sa ma bucur de ce am si de ce voi avea. Sa ma bucur de copilul vaccinat, care se va imbolnavi mai putin :-b.



edit 1: Am gasit pozele de cand am adus patutul acasa, in septembrie 2009.



edit 2: acum, ca am mai trecut peste ziua de ieri, mi-am amintit si ca am aflat la doctor inaltimea Santiagului, pe care si-o tinea secreta cu multa maiestrie :).
La 1 an si 2 luni si 3 zile :d are 81 cm, 10 kile si aproape jumate, 8 dinti si 3 masele. Si 1000 de idei :X.

iarna in parc

Daca asta toamna nu erau copii in parc pentru ca era frig, acum, ca a venit iarna adevarata, evident, nici atat. Doar noi si zapada :).

anul asta

... a inceput frumos.
Cu copilasul, cu prieteni, cu sprituri alese si muzica la fel. Aleasa de unul si altul, pe spranceana. Hituri de Mamaia anilor '90 b-) . Lasand la o parte intermezzo-ul disco, ce a tulburat un timp rock-ul "traditional", Santiago a dormit binisor cu toti decibelii in jurul lui, iar azi a inceput anul cu o mare descoperire: scarile. Nu am mai fost pe nicaieri cu el unde sa vada asa ceva si mai ales sa aiba acces liber. Asa ca ne-am petrecut ziua cu totii sprijinind puiul de om catarator:



Revin cu un edit cu ceva poze cand voi pune mana pe ele. Pana atunci sa traim fericiti si linistiti cu totii in noul an.