Avem saniutaaaaaa!

Si zapada! Si coltisori noi!

Am ajuns la bunici, sa-l asteptam aici pe Mos Craciun. Oraselul de munte, minunat ca intotdeauna, pare ca s-a mutat la tropice, unde nu gasesti saniute de cumparat in magazine. Desi zapada da sa intre pe usa magazinelor, afara din ele nu iese nici o saniuta. (In schimb am intrebat o vanzatoare daca are corturi de joaca pentru copii si raspunsul naucitor a fost: “de astea vindem numai vara”. WTF? Ce credea, ca trimit copilul sa campeze iarna cu cortul in padure? Ale comertului mistere…).

Drept urmare traiasca internetul, am comandat ieri dupa masa saniuta si azi la pranz a sunat la usa. Pana sa ne echipam sa dam o raita prin zapada, Santiago a petrecut peste jumatate de ora in saniuta, degustand componentele care pot fi bagate in gura. Nu stiu daca e in mintea mea, dar impresia a fost ca el cumva se astepta ca device-ul cel nou sa faca ceva mai mult decat sa stea linistit pe covor. A si facut, ca am fugit afara in zapada sa vad cum reactioneaza kupilu’. A fost peste asteptari! A hohotit si ras mereu, s-a batait in saniuta in momentele in care m-am oprit pentru cate o poza, sa-i dau bataie sa nu stau pe loc, si-a tot trecut mainile prin zapada, a fost tot o veselie, de nici nu am stiut cand am stat o ora la plimbare. Si in casa cand ne-am intors, nu i se mai stergea zambetul de pe fata (i-o fi inghetat acolo de la zapada care a cazut pe noi si de la cele cateva grade cu minus care sunt acum afara). Abia astept sa termine treaba omuletii harnicuti care puneau azi beculete in oras, ca sa iesim si seara o tura. La cat de frumos a fost, m-a incercat o clipa regretul ca nu am ramas aici, unde verile sunt racoroase si iernile cu zapada, unde copilul ar putea sa invete ca mine sa schieze si sa patineze inainte sa invete sa scrie… dar mi-am revenit repede, dandu-mi seama ca aici nu avea cum sa fac asa un copil minunat (Tati :X).

Revenind la subiecte mai “coltoase”, cand a implinit 13 luni, pe 2 decembrie, Santiago a primit in dar un coltisor de la prima maseluta. Maseluta pe care in completa mea ignoranta o credeam premolar. Ei, “premolarul” a crescut si a tot crescut vreo 2 saptamani, pana a ajuns un frumos molar in 4 lobi. Evident ca premolarii nu exista in dentitia provizorie, dar nah! nu le stiu nici eu pe toate :D.

Tot de la inceputul lunii am inceput sa citesc cate ceva despre somnul copiilor, caci noptile au inceput sa devina mai grele, rabdarea mea mai putina, oboseala de 1 an de zile s-a tot adunat si trebuie facut ceva. La inceput am avut mare succes cu ora de culcare mai devreme decat o avea copilul de obicei, dar minunea n-a tinut mult, si am ajuns iar la trei treziri pe noapte, din care minim una se prelungeste la o ora de alaptat, leganat, plimbat, iar leganat… greu. Mi-am soptit eu in barba ca ajungem la bunici si aerul de aici il va adormi pe copil cate 10 ore legate. Aiurea! Primele 2 nopti au fost la fel de grele, insa asta noapte a dormit de la 22 la 6.30. Nici nu-mi vine sa cred, de parca am visat, si parca nu indraznesc sa sper ca se va repeta. De dimineata, la o mica vocaliza, am vazut in gurita Santiagului si coltisorii de sus de la cei doi “premolari”. Si eu care tot studiam dreapta jos, unde credeam ca va veni urmatorul. Desi am evitat sa dau vina pe iesitul dintilor cand nu reuseste sa adoarma la loc noaptea, acum chiar cred ca asta a fost motivul principal pentru care suntem cam obositi in ultima vreme. Deci inca o maseluta si speram la o pauza. And some sleep would be nice too!

Hlizeala cu saniuta si cu dinti :D