aproape de 1 an
Santiago incepe sa confirme vorba aia pe care n-am inteles-o niciodata (si cu atata mai putin cand era mic de tot si eram vesnic ingrijorata de cate ceva si credeam ca toate vor disparea cand va mai creste), aia cu "copii mici, griji mici, copii mari, griji mari". Adica a cazut. Iar. Dupa cateva cazaturi din canapea, de pe care totusi a invatat sa se dea jos, si cateva cazaturi din picioare in lateral, a reusit una noua, cand a cazut cu gura de marginea masutei langa care statea in picioare si se juca. In cadere, si-a prins buza de sus in dintisori si si-a taiat-o in cateva locuri. In timpul asta eu nu eram pe aiurea, ci ca o mama responsabila, ma uitam la el :(. Lui i-a trecut. Mie nu. Ma doare cand ma uit la semnul inca vizibil de pe buza lui.
Asta noapte a facut febra. Din senin. Si tot in senin s-a dus. Sper sa ramana acolo. Nu cred ca as mai rezista nici la cea mai tare petrecere pana la 5 dimineata (cum s-a intamplat noaptea trecuta, pentru ca s-a trezit cam din ora in ora, suparat si marait), dar iata ca de grija puiului am si aceasta resursa inepuizabila de energie.
Posibil sa o imprumut de la el :).
In alta ordine de idei (mai buna), joaca a devenit ocupatia constanta peste zi. Inafara de scos jucariile de oriunde s-ar afla ele (de bagat inca nu), de scos si aruncat peste umar toti itemii la care are acces in dulapuri (in special hainute si ghetute) si cei din masina de spalat, se joaca de-a v-ati-ascunselea. De fapt asta ar fi titlul corect. Pentru ca este absolut senzational cum 'fuge' si se ascunde dupa draperie, unde sta nemiscat, cu capul aplecat in piept, asteptand sa fie gasit. Uneori, din viteza, nu se acopera bine cu draperia si sta asa, out in the open, ca un copilas pedepsit cu capusorul aplecat :X, crezand ca nu-l vede nimeni. Greu de povestit, dar extraordinar de vazut...
In plus plimbarea prin casa cu scaunul de birou este foarte apreciata:
4 comments:
Imi pare rau pentru cazatura. Pupam jucausul frumos :-*
as vrea sa iti spun ca va trece, ceea ce e adevarat de altfel, doar ca vor urma altele, dintre care unele posibil mai rele.
eu am reusit-o cu ambii copii - adina si-a spart capul pe cand eu o tineam de mana... stefan are o cicatrice frumoasa sub buza de jos eu fiind la maxim 30 de cm de el in momentul plonjarii in gol pana in tocul usii.
singurul sfat - ia-le ca atare si nu te consuma prea mult, pt ca te simte si s-ar putea sa reactioneze la starea ta tocmai fiind mai neatent si cazand mai mult. oricat incercam sa ii protejam nu vom reusi sa ii tinem intr-un balon de sticla, care intre noi fie vorba nici nu e sanatos.
pupam buzita bebeului si sufletelul mamicii
Raluca, mami de Stefan si Adina
Ralucilor multumesc de ganduri!
Stiu ca trece si stiu ca vor urma altele, insa tot doare. Dar mergem inainte :)
:)
sa cresteti mari si si frumosi
si al meu a cazut, de 2 ori chiar (dar in zile diferite) si si-a umplut boticul de sange ...bineintees cu mine la 2 pasi de el
Trimiteți un comentariu