Labels:
aniversam
De doua zile Santiagul este plangacios la culcare, lucru pe care l-am pus pe seama celor 30 de grade din camera lui (mi-e teama sa deschid geamul ca sa nu intre tantari - desi l-au ciupit deja cativa si nu pare a se umfla de la ei cum reuseam eu cand eram mica). Insa ieri dimineata, la hlizeala obisnuita, am vazut mirata ca s-a itit un dintisor sus (pana acuma ii avea doar pe cei 2 de jos, care s-au lungit binisor). Stupefactia vine din faptul ca nu a iesit un incisiv central, ci incisivul lateral superior stang :-?. Nu am reusit sa vad foarte bine, dar mi s-a parut ca are si in dreptul celui central stang un semn mic... oare ii vor iesi 4 dinti deodata?? Ii tin pumnii oricum, sa-l doara NU si sa iasa ieftin din afacerea asta. Si cu dinti. (are acum 8 luni jumatate).
In zona achizitiilor (exceptandu-le pe cele dentare :D), acum 3 zile a fost prima oara cand a ciocnit 2 jucarii una de alta, asteptand in mod evident sa se intample ceva (2 rate care de obicei calatoresc in cada si care au trompeta de aia enervanta in fund :D). De obicei, daca are o jucarie in mana, ii da drumul in secunda in care in cealalta ii nimereste o alta. Ca toti copiii la varsta asta I guess.
A inceput sa arunce jucarii pe jos si, ori se uita dupa ele extrem de curios, sa vada ce fac ele acolo pe podea :D, ori se uita la mine (mai ales cand arunca lucruri din scaunul de masa si fac zgomot pe jos prin bucatarie), usor intrebator.
Cu eforturi mari si cu un rezultat foarte slabut, am reusit sa fac un filmulet... complicat era ca eu eram si regizor, si cameraman si cel mai greu: regizor de platou :D.
Calatoriile-stergand-parchetul sunt din ce in ce mai explorative, deschide usa la dulap sa cerceteze ce se ascunde acolo, trage de toate lucurile aflate in cale, dar toate palesc in fata cablurilor. Si locul unde sunt cabluri si doar cabluri este sub calculator. Asa ca Tati de Santiago are multa treaba, explicandu-i copilului de 8 luni ca "nu are voie" sub birou :D. Urmarea acestor 'lectii' este faptul ca intr-o zi, in timp ce eram cu mainile afundate in chiuveta si deci nu am putut interveni pe moment, i-am spus copilului tare si raspicat NU! cand aparuse taras pe hol, unde era gata-gata sa linga rotile de la carucior :o, moment in care a inceput sa planga... Parca as mai amana-o putin pe asta cu NU-ul...
Iar la capitolul vorbarie... eh, vorbeste deja in propozitii... pacat ca nu se intelege ce spune :D, dar intonatie are. Iar am-am-am-ul interminabil s-a transformat de vreo 3 zile in mama :X.
Ar mai fi multe de povestit, mai ales de cand am fost 2 saptamani la Vatra-Dornei la bunici, dar timpul e scurt, Santiago ma striga sa-i dau legume :D si apoi sa ne jucam :). Ilustrez totusi cu 2 filmulete din vacanta la munte: cu tata (tata a fost prof de mate :D) si joaca preferata de cand eram eu copil - saritul in pat (este vorba de acelasi pat... cred ca acum asta e pe cale de disparitie, cu toate paturile ergo si saltelele ikea-oase :D)
Santiago a cam terminat cu bebeluseala.
Oricat l-as mai imbraca eu cu hainutze de bebelus, oricat se alinta inca la san... a ajuns deja copilut. Copilut cu "mociocicleta" - vorba unei prietene de-a lui cu cativa anisori mai mare, "mociocicleta" cu care l-am plimbat in parc (si ne-am si pozat cu el nemaincapandu-ne in piele :) )
Este in mod clar incantat ca din noua smecherie are perspectiva mult mai buna ca din carucior, drept urmare capul i se invarte incontinuu:
iar incantarea e maxima.
Evolutia Santiagului a luat asa o viteza, incat nu tin pas cu scrisul :D (de fapt, sunt usor ratacita intre fructe pasate si piureuri de legume, drumurile spre parc si noptile de canicula ce nu ne lasa sa dormim, pe nici unul din noi 3)...
A doua zi dupa ce a implinit 7 luni a inceput sa se prinda tot mai repede cum devine treaba cu deplasarea, asa ca patul a devenit un loc indezirabil fara atentia si dexteritatea sporita a unuia dintre noi. Totodata, telecomanda este un item care i-a trezit brusc (dar brusc de tot) interesul. Tati de Santiago s-a gandit ca la asa baiat mare, merge si o tricicleta (care sta de la botezul lui cuminte in cutia ei). Bine, a incercat sa-i puna si casca :D, dar Iulian a considerat ca nu are nevoie. Inca. Au dat impreuna niste ture prin casa si abia cand l-am dat jos, ne-am dat seama cat i-a placut ca s-a lasat cu proteste. Asta e tot o achizitie recenta, protestul in momentul in care il intrerupi din diverse activitati... In rest, a devenit tot mai gadilicios, ii place in leagan si cu mine (asta a fost in ziua in care a cazut prima ora din pat, sub atenta supraveghere a lui Tati :( ), si singurel, il asculta pe Tati cantand la chitara... cu spatele cateodata :D.
La o saptamana dupa inceputurile "mersului", a descoperit ca pe parchet e extrem de funny, nu numai ca plescaie palmutele si fac zgomot, dar si pentru ca e alunecos si pentru a ajunge la target e nevoie de destul de putin efort... (noroc ca am lasat filmatul si l-am impiedicat sa bage in gura stecherul pe care l-a smuls cu gratie si usurinta din priza x(). In rest, l-am invatat sa aplaude :D si o face ca si cum stie asta de cand lumea :). Si in cele din urma (adica ieri) a inceput brusc sa spuna ma-ma. De fapt ca sa fiu cinstita, spune un soi de am-am-am-am, dar uimitor mi se pare faptul ca a inceput asa deodata, fara... repetitii. Adica silabele si sunetele de dinainte nu aduc nici pe departe cu ma-ma sau am-am. L-am prins azi intr-o repriza scurta de am-am-am (culorile terifiante sunt din cauza telefonului cu care am filmat si a draperiilor visinii, dar reflecta destul de bine atmosfera incinsa - la propriu - din casa - 31 de grade ...).
In rest, numai de bine :)
Am revenit dupa ce am stat 3 zile lata in pat, de la un virus / bacterie sau ceva la fel de neprietenenos, care mi-a invadat stomacul. 3 zile in care m-am simtit cumplit, nu numai de la starea proasta, deshidratare, dar si de la faptul ca nu am putut sta cu Iulian, care, lasat oarecum de capul lui, s-a apucat de explorat cu pasiune:
Ii place extrem de tare pe parchet, pentru ca plesnindu-l cu palmutele, scoate sunete:
In rest, sta bine tot mai bine in fundulet si e vesel mereu:
