dovleacu' sculptat

Dupa cum se vede, unii au sculptat si prin degete, cu un cutit care evident legume nu taie, dar deget da :D.

Edit cu adunatura de la gradinita:

colectia toamna iarna...

... de la casuta din padure:

Si varianta cu hainute maro:

Am oprit in sat sa cumparam un dovleac si tanti ne-a invitat in curte sa ne alegem dintre cei "cativa dovleci"

ziua 2 de voluntariat si altele

A fost mai bine. Mai bine pentru psihicul meu. Ingrijorator totusi cat de repede incearca mecanismele de aparare ale creierului sa-l faca sa se adapteze. Si imbucurator ca reusesc.
Dupa prima sedinta am avut toata ziua o stare de torpoare mentala, am vegetat si m-am simtit ca o leguma. Ziua de ieri a mers altfel. Bine, au venit mai multe la pachet. Niste donatii neasteptate pentru cazurile de aici. Niste lucruri care s-au rezolvat nesperat de repede la serviciu.

Astept sa ma familiarizez mai bine cu echipa de terapeuti de la centru ca sa aflu daca, asa cum suspectez eu, copiii aflati in terapie au si tulburari digestive pe langa tulburarile psiho... La 10 au pauza pentru gustare, in care mananca pachetelul pus de acasa de parinti. Nu am reusit sa-mi dau seama ce anume mananca, pentru ca terapeutii lucreaza mult pe autoservire, nu par interesati deloc de calitatea hranei. Ma sparge ca folosesc ca si recompense alimentare sticksuri, pufarine, croissant. Pe de alta parte ce stiu eu? Unul din copii, care este destul de agitat, avea in ghiozdanel un suc din cele mai ingrozitoare, cu tone de zahar si conservanti - pe langa  afectiunea pentru care este la centru are si o carenta puternica de... ceva, care i-a facut incisivii sa fie rosi pana aproape de gingie. Nu stiu daca are legatura acest lucru cu tulburarea lui, insa in mod evident zaharul din suc nu are cum sa fie benefic... Dar din nou, ce stiu eu?

Poate am si creierul prea plin in perioada asta de sindromul GAPS (despre ce inseamna, care sunt autorii, ce dieta propun etc - resurse sunt pe internet, dar foarte putine in limba romana)...

Sper sa se mai linisteasca lucrurile in perioada urmatoare, ca saptamanile din urma m-au cam epuizat. Cel putin cea trecuta, in care miercuri am fost cu mama si cu Santiago la Ikea si am cumparat jumatate de canapea, joi cu Tati si am cumparat restul de canapea, dupa care am fugit acasa ca Santiago a prestat brusc febra 39+ cu rosu in gat, vineri seara am plecat aiurea cu Tati si am imprumutat o dacie papuc sa mutam canapeaua veche la casuta, am demontat canapeaua, distrugand anumite bucatele din ea, am carat-o de la etajul 9 la dacie, am urcat-o si ancorat-o cumva in masina, am montat canapeaua noua si la 12 noaptea am descarcat-o la casuta si am lasat-o imprastiata prin casuta, duminica ne-am intors la casuta unde am scos jumatate de zi niste mobile vechi din care o parte au ajuns in magazie, unde au depozitat varii materiale de constructii & shit, a fost ca o cursa contra cronometru. Saptamana asta ce vine, gradinita vrea tot felul de nebunii de la noi, placinta de halloween, costumatii pentru noi si Santiago, dovleac scobit, poze cu noi, fise de colorat cu nustiuce, imi vine sa-i trimit la naiba uneori... Eu n-am apucat sa-i cumpar nici cadou copilului si trebuie sa-mi ocup si ram-ul ala mic de memorie cu atatea alte tampenii... Am mare nevoie de o vacanta. Mai ales ca s-au intors si niste crize de-ale Santiagului, aproape comparabile cu cele din perioada cand plangea urla aproape imposibil de consolat. Probabil o fi criza de la 3 ani. Pe aia de la 2 ani (desi a fost pe la 1 an jumate) am bifat-o. Dupa ce iesim din asta inteleg ca trebuie sa fim pregatiti pentru cea de la 4 ani. Noi sa fim sanatosi :)

o zi de voluntariat

Mint ca sa sune mai pompos. Au fost de fapt doua ore, dar dupa care m-am simtit ca dupa 9, epuizata, stoarsa, gata sa cad intr-un somn fara vise de 12 ore.

Doua ore de voluntariat la un centru de terapie pentru copii cu tulburari de spectru autist.

Suna frumos sa fii psiholog, nu-i asa? Dar cum faci sa ajungi psiholog adevarat dupa ce ai petrecut 12 ani in mediul privat, lucrand e drept cu oamenii, dar fara legatura cu activitatea de consiliere adevarata?

Dintr-o impreunare de intamplari, de oameni reali si virtuali cu care am vorbit si de articole care mi-au cazut sub ochi in ultima vreme, am plecat saptamana trecuta la o discutie despre un program de voluntariat in care teoretic m-as putea inscrie. Trebuie neaparat ca inainte de orice pas, sa aflu daca pot face asta. Si daca vreau. Si ce loc mai bun poate fi altul, decat un centru care suporta incepatori ca mine?
Gasit centrul, trecut de interviul / discutia de ce vreau asta, trecut peste indoielile exprimate sau neexprimate ale celor cu care am vorbit la centru, legate de o eventuala parasire a mediului in care lucrez, in care veniturile sunt mari, pentru o activitate solicitanta si destul de prost retribuita, marcat azi prima sedinta.
1 ora terapie individuala, 1 ora terapie de grup.
Terapia individuala a fost foarte interesanta. Dar imi este foarte greu de asimilat conceptul de invatare prin recompensa, cand eu ma straduiesc zilnic sa folosesc cu Santiago recompensele cat mai rar, si atunci doar verbale.
Din terapia de grup am iesit la si 45 (pauza e de la si 50) pentru ca am simtit ca nu mai pot duce.
3 copii, 1 terapeut. Si eu. Doar cu experienta mea de 3 ani de Santiago. La unele lucruri ma pricep nativ in mod evident, unele imi cer un mare efort psihic constient.

Vreau sa-l fac? Pot? Vreau sa pot? Unde este limita intre a vrea si a putea?

La prima vedere cel mai greu mi se pare de acceptat faptul ca rezultatele muncii tale se pot vedea foarte tarziu in timp. Sau uneori deloc. In mine traieste un taran care vrea sa vada o groapa cand da cu sapa. Trebuie sa-l ingrijesc si pe acela cumva....

Joi ma duc din nou.

pitziano

M-am trezit dimineata cu Iulian care tot ii tragea cu pitziano. Si am tot incercat sa vad despre ce vorbeste... pizza, piano.. Apoi mi-a picat fisa ca aseara am facut traseul cu carti. Avem 12 carti cu pictori, 12 cu povesti Disney si 6 dintr-o colectie cu povesti clasice. Cu care am facut aproape 1 an de zile tot felul de trasee prin casa, de obicei zilnic, de mi se acrise sa le tot strang over and over. De deschis cartile, niciodata. Si nu zic de cele cu pictori, dar nici povestile nu-l intereseaza. Aseara si-a amintit de ele si am reluat activitatea atat de iubita in trecut. Dintre cartile cu pictori, o stia pe cea cu Monlisa :D, iar aseara i-am povestit din toate. Am inceput cu Van Gogh si i i-am prezentat pe toti, copilul repetand dupa mine foarte incantat, toate numele. Pe unele le-am si rasfoit, i-au placut copiii lui Tonitza si femeile lui Boticelli :D. Iar o parte din nume au fost retinute si probabil, macinate de creier in timpul somnului, de primul lucru pe care l-am auzit dimineata a fost... Pitziano :)

ultima zi de vara...

... ultimul apus de vara la casuta unde am petrecut 2 zile complet singuri: eu si Santiago.

Santiago a facut plimbari

 a sapat prin gradina, a stropit cu furtunul, a vazut vaci, vitel, muuuulte feluri de gaini, rate, porci, pisici prin vecini, si s-a jucat cu cainele care ne-a adoptat cand am cumparat casa:

Iar ma-sa... ma-sa a meditat once again, cat de putin timp are sa se ocupe de sapat gradina, stopit cu furtunul etc, tot timpul fiind inchinat locului de munca la care se duce sa-si cumpere putin timp liber...

Si a mai meditat ca e vremea de o schimbare...